Bolata, Golful Bolata şi Dalboka, Restaurantul Dalboka. Cum mergi pe drumul spre Capul Kaliakra pe stânga se desprinde un drumeag lat cât o maşină care merge drept printre tufişuri. Din acest drum la un moment dat la dreapta se desprinde un alt drum. Dacă primul părea îngust, al doilea e cu adevărat îngust. În anumite puncte tufişurile mângâie maşina dar aşa, cam cu ghearele.
Acest drumeag, asfaltat, duce la fosta Staţiune de Cercetare Marină a lui Grigore Antipa – una din cele două construite în perioada interbelică – una la Agigea şi una aici la Kaliakra. Pe atunci era pământ românesc şi deci avea sens :). Citisem că a fost mai întâi tabără şi că acum e abandonată. Din păcate la poartă aveam să constat că e abandonată şi păzită. Deja un cap de paznic apăruse în depărtare şi cum nu ştiu să zic „Nu trageţi” în bulgăreşte, am întors. Oricum nu părea extraordinar de interesant.
Drumul printre tufişuri...
...îngust, cum ziceam.
Întorşi la drumul cu o idee mai lat, dar tot de o maşină am continuat spre Golful Bolata – singura plajă pe destui kilometri – în rest sunt faleze de stâncă de 30 de metri înălţime. Golful se află la capătul canionului Bolata, canion probabil săpat de râul Bolata (n-am idee dacă aşa se cheamă însă un suvoi de apă se scurge în golf).
Noi am ajuns acolo pe la 6 seara, nu mai era aproape nimeni. Golful e amenajat pentru plajă cu umbreluţe de stuf, parcare (oarecum) restaurant cu terasă şi dig de protecţie cu stabilopozi.
Turnul din imagine aparţine de staţiunea de cercetare mai sus menţionată. Alte detalii...
Zona e rezervaţie şi totuşi se poate intra cu maşina dar până la un punct. După se lasă cu amendă, aşa cum am văzut a doua zi (da, a doua zi am preferat să venim aici în loc să ne zbenguim cu lumea buna în Golden Nisips).
Faleza de stâncă roşie care domină golful din ambele părţi.
Noi nu am stat foarte mult din cauza ţânţarilor (e un lac în apropiere cu mult stuf) şi am plecat spre mâncare, căci ni se făcuse din nou foame. Şi cum auzisem eu de un restaurant faimos numai cu chestii din mare care se afla foarte aproape, am zis că merită încercat.
Restaurantul se numeşte Dalboka şi la el se ajunge pe un drum la fel de îngust care coboară într-o vale până la malul mării. Şi dacă tot e ceva mai special, am zis că merită o încercare de filmare. Ţineţi-vă bine, Miscellanea se dă pe video! Cu milă vă rog, căci e prima încercare în acest gen „literar”.
Restaurantul pare să fie foarte popular printre români – cam trei sferturi dintre maşini erau cu număr de România. Meniul poate fi şi în limba română iar chelnerii vorbesc o română aproximativă. Tot ce e în meniu e din mare – nu vă aşteptaţi la fripturi sau ceva asemănător. Midiile sunt specialitatea lor - doar au crescătorie un pic în larg – cu care se mândresc. Dimensiunile crescătoriei mă fac să cred că e o adevărată industrie nu un mic restaurant.
De fapt ar fi două restaurante – unul mai mare şi mai popular şi unul mai mic (dintr-o discuţie de la masa de lângă am aflat că mâncare la cel mic e mai grea, „totul e pane, e altfel”). Noi l-am ales pe cel mai mare şi nu ne-a părut rău. Am prins o masă aproape de mare...
... şi ne-am pus pe studiat meniul. Midii cu sos nuştiucum, midii nuşdecare, sărmăluţe cu midii, midii fierte, midii fripte şi lista poate continua. E şi peşte în meniu - am revăzut în meniu zărganul, peştele cu oase verzi pe care l-am mai întâlnit la On Plonge. Apropo de asta, acum On Plonge pare o chestie mult prea...nu ştiu cum să zic...rece. Dalboka parcă e mai primitoare – sigur drumul până acolo şi izolarea îi dau un farmec aparte faţă de un restaurant dintr-un oraş de sute de mii de oameni, fie el chiar şi pe malul mării.
Dar să revenim la mâncare – cum eu nu mănânc moluşte, doar de la vertrebrate în sus (dar nu prea vertebrate când vine vorba de chestii din mare că am darul de a-mi propti oase în gât) m-am bucurat să încerc nişte hamsii cu un sos iute alături. Restul mesei a rămas la stadiul de moluscă, gătită în diverse feluri. Până la urmă am gustat şi eu din moluşte dar n-am fost impresionat. Pentru că e destul de aglomerat şi pentru că probabil se fac repede mai toate felurile de mâncare, aceasta vine foarte repede.
Câteva imagini la lăsarea serii.
Concluzia e că Dalboka merită aşa ca experienţă. Când mai trec prin apropiere cred că mă mai opresc pentru nişte hamsii.
9 comments:
Hamsiile de la Vadu sunt mai bune...
Aoleo, trebuie sa vad inseamna! Unde mai exact in Vadu? :D
Foaaarteee tare filmarea :)
Aproape ca vreau detalii tehnice (de genul ai prins camera de geam cu ceva sau a fost "manual") dar mai bine mai baga filmari cand e cazul :)
Pai acum mai este decat o singura cherhana deschisa (cea noua) si cred ca stii cum se ajunge,ai mai fost parca...de la 'trifurcatie' se face stanga si se merge prin stepa vreo 3-4km iar apoi dreapta la cei doi shpalieri si dai in cherhanaua veche (acum inchisa) de unde faci iar dreapta si gata! Poti face si inainte la trifurcatei,drumul este mai scurt dar inundat ca o orezarie...
Mi-e rusine de setup dar da, era prinsa de geam (intr-o pozitie dubioasa care a necesitat rotire apoi din soft). In fine, studiez problema si vad cum imbunatatesc.
Ah deci nu in sat...inteleg din descrierea ta unde e, am trecut pe acolo. Nu stiam ca se si mananca. Am notat!
bai, super locatia. multumesc pentru detalii.
cat despre filmare... wtf? nu e HD? macar un 480 acolo.
that's an epic... :) (glumeam)
pacat ca nu mai e pamant romanesc. sau mai bine ca nu mai e, ca se alegea praful de el...
peisajul de pe drumul din filmare e bestial
Am fost la Bolata saptamana trecuta. O gramada de oameni (toti bulgari, ca nu prea stie lumea din afara de plaja asta). Nici urma de amenzi..
Prin Kamen Bryag ai fost? E fain acolo, au si ei un foc viu (desi vine prin conducta), o rezervatie arheologica si noaptea pun filme pe cearsaf pe zidul primariei. E o comunitate misto.
In Grindul Chituc, la cherhana, mi se pare cam scump, dar avand in vedere ca nu exista concurenta merge :) Dar vad ca nu iti plac tantarii, deci o sa cam ai de suferit acolo.
Post a Comment