Cap Kaliakra

Aşadar, Bulgaria din nou, de data asta pe faimosul (pot să-i zic aşa?) litoral. Cu rezervarea făcută pe booking.com sâmbătă dis de dimineaţă pe la 7 orbecăiam pe centură să găsim ieşirea spre Giurgiu. Evident, venind dinspre est nema indicator, drumul e ascuns prin pasaj şi noi am trecut vâjâind pe lângă. Până la urmă am găsit şi pe la 8 şi ceva alimentam la Rompetrolul de la intrare în Giurgiu şi ieşire din ţară.

Am ales ruta Giurgiu-Ruse-Shumen-Varna pentru că e mult mai scurtă decât cea prin Vamă sau prin Negru Vodă. Asta înseamnă totuşi că parcurgem mulţi kilometri deep into enemy territory. Poveşti cu rackeţi costumaţi în poliţie, AKM-uri, poliţişti şpăgari, benzinari care nu-ţi vând vinietă ca să te prindă poliţia – toate mi-au trecut prin cap.

La Ruse în loc să apucăm direct schnellbahn-ul spre Varna a trebuit să ocolim prin oraş după leva şi vinietă. Leva am găsit la bancomatul pe care îl ştiam de la tura prin Veliko Tarnovo iar vinieta...ca să nu mă mai complic am mers la acelaşi Rompetrol. Pregătit să interacţionez în romgleză atac, oarecum eliptic de predicat: „Hello...vinieta?”. „Da, avem” vine şi răspunsul în română.

Ok, cu vinieta lipită de parbriz şi ameţiţi de unealta necuratului numită GPS am ieşit într-un sfârşit spre Varna. Drumul e ok însă după Tsar Kaloyan încep peticele (proaste). Viaductul de la Pisanets e interesant însă văzut de jos.

Lasănd la o parte calitatea, drumul e plăcut – peisajul e vălurit. La Shumen se intră pe A2 (al lor). Autostrada bulgărească a soarelui e mai naşpa decât autostrada românească a soarelui (da, este posibil). E foarte peticită, prost iar banda doi e de multe ori acoperită cu un asfalt cu pietre foarte mari astfel încât pe la 110 deja nu te mai poţi înţelege în maşină cu oamenii. Semnalizarea e infectă, înainte de fiecare podeţ (care nu e evident) există o limitare la 90 apoi 70, limitare care nu dispare. Târziu de tot am înţeles că limitarea e pentru podeţ (prin deducţie) şi că după se revine la limitarea generală. La un moment dat aproape de Varna e o porţiune care nu are separator între sensuri! Practic e o mare pistă de aterizare.

Mă rog, am ajuns la Varna (unde mi se pare că semafoarele au camere de roşu altfel nu-mi explic toate dispozitivele alea) şi am început să căutăm indicatoarele cu Zlatni Piasaci cum ştiam că se cheamă Nisipurile de Aur în bulgară. Am găsit fără probleme şi am continuat într-acolo.

Aveam să aflu că hotel Detelina la care aveam rezervare nu e chiar în Nisipurile de Aur ci în Chaika, staţiunea alăturată – ceea ce explică preţul mic de 60 de lei de persoană. Cumva am nimerit la hotel din greşeală. Mai întâi ne-am împotmolit la o mare surpare (şi bine am făcut pentru că dacă am fi continuat găseam hotelul din părţi).

Surparea e destul de faimoasă ca să aibă un nume: Trifon Zarezan. E din 2005 şi încă nu s-a liniştit.

Cu Google Maps am găsit şi hotelul care era la câteva sute de metri de noi, ne-am cazat şi ne-am pus pe aşteptat restul grupului care venea de la Vama Veche. Aşteptat activ, pentru că am mers echipaţi de baie până la plajă. Din păcate plaja în Chaika e tristă, plină de salată atât pe mal cât şi în apa rece şi un un nisip neplăcut. Aşa că ne-am întors la piscina hotelului unde apa era la fel de rece dar fără salată.

Până la urmă grupul s-a întregit şi după ce am mâncat la terasă (un pui absolut interesant cu un sos iute) am trecut la planul zilei. Doar postul se cheamă Cap Kaliakra.

Am plecat pe drumul care merge pe deasupra staţiunilor cu un plan clar în minte (dar numai a mea, pe ceilalţi îi amăgeam cu „Ajungem acuma, mai avem câţiva kilometri”). Planul a suferit o mică modificare când am greşit drumul şi am intrat în Balchik în loc să mergem pe european. Am văzut coada imensă de autocare de la grădina botanică a.k.a. Palatul Reginei Maria a.k.a locul pentru care e cunoscut Balchik şi am trecut mai departe.

Am ajuns cumva în oraşul vechi unde s-a rupt filmul şi până nu am pus GPS-ul n-am ieşit. Drumuri mai distruse ca acolo n-am văzut nici la noi. Reparau ceva dar în bataie de joc şi erau nişte şanţuri imense. GPS-ul ne-a scos pe un drum secundar care merge pe lângă mare până la Topola şi iese în european. Nu ne-a părut rău, e un drum frumuşel.

La european, cu toată viteza înainte spre Kavarna. Uuuu, floarea soarelui, să oprim!

La a treia şi ultima ieşire spre Kavarna am cotit şi noi iar la intrare în Kavarna am văzut ce aşteptam, indicatorul de Kaliakra.

Drumul e foarte bun şi drept şi nu e foarte circulat. Trece doar printr-un sat, Balgarevo, şi apoi continuă spre Cap Kaliakra cu câmpul de eoliene în stânga. Sunt cam 100 de eoliene în zonă ceea ce face parcul de la Fântânele să pară o nimica toată.

Update: Fântânele va avea 139 de eoliene şi Cogealac 101 şi împreuna vor alcătui cel mai mare parc de eoliene pe uscat din Europa.

Ajungem acolo, pac! 3 leva de persoană pentru parcare vizitare etc. şi pornim la vizitat.

Vedere cu faleza spre nord.

Şi spre vest.

Antenele Radio Bulgaria de lângă Balgarevo - seamănă cu antenele Radio România Internaţional de la Ciolpani (alea au 300kW, cred că poţi să-ţi bronzezi rinichii acolo).

Aşa e peisajul aici, eşti la 30 de metri deasupra mării şi nu prea poţi ajunge la ea. Şi la ce ştim că se pretează o bucată de pământ înălţată înconjurată din trei părţi de apă? Exaaact, o cetate.

Diverse indicatoare...

Locul pare foarte vizitat, erau mai mult de 10 autocare cu drăcărime parcate pe acolo. Şi unde sunt turişti, sunt negustori de chestii de care nu ai nevoie – gen peşte balon împăiat. Există şi un restaurant dacă ţi se face foame/sete. Parte din suprafaţă e ocupată de o mică bază militară cu relee, far, radar, chestii d-astea. Totuşi se poate ajunge până în capăt – la statuia arcaşului.

Vremea nu era tocmai perfectă, Balchik-ul se confrunta probabil cu o ploaie cruntă din moment ce nu se mai vedea. În schimb, petece de soare apăreau din când în când pe mare.

Până la urmă am lăsat Kaliakra şi am mers la următoarea chestie de văzut, foarte aproape. Pentru asta a trebuit să extrag cu transpiraţii maşina dintr-un loc unde eram aproape blocat de un autocar cu şofer nesimţit – cam ca la noi.