Ultima zi de Veliko Tarnovo şi Bulgaria – planurile măreţe dar nerealiste de a vedea Balcic au plecat şi au lăsat loc unei plimbări prin parcul Sveta Gora.
Dimineaţă mare manifestaţie mare in urbea de pe Yantra. Ceva cu liceele care defilau. Evident, n-am înţeles nimic şi nici nu am avut curiozitatea să întreb.
Ha ha, poliţia are Lada Niva. Nu ştiu exact de ce râd că mai sunt Aro-uri de poliţie şi la noi...
Spre centrul vechi...
Culoarea mov e se pare simbolul oraşului – vezi steguleţele. De fapt cred ca e liliachiu, sau nu ştiu.
Pe lângă hotel...
Drumul spre Sveta Gora trece pe la monumentul Asenilor.
Sveta Gora e numele dealului pe care e situat parcul, dacă nu mă înşel, şi este situat pe partea opusă a râului.
Hotelul Veliko Tarnovo care îmi miroase a megalomanie comunistă făcută pentru ca masele să poată bucura de staţiune (ceva gen Băile Herculane la o scară mai mică).
Două dintre statuile ecvestre.
Şi dă-i la deal pe scări în sus, ca să zic aşa. De jos de la monument şi până aproape de vârf se urcă un număr apreciabil de scări.
O bunicuţă energică urcând.
Se ajunge la un fel de platou care se parcurge pe o alee şerpuindă.
Din loc în loc mai lipseşte vegetaţia şi se poate arunca o privire către diverse obiective, gen biserica din Tsarevets.
După încă puţină urcare (pe la umbră, pe nişte trepte abandonate) se ajunge la restaurantul Sveta Gora (şi el abandonat). Asta e construcţia care se vede de jos din Veliko Tarnovo.
Se poate urca pe acoperiş de unde avem o panoramă asupra oraşului vechi.
Se poate merge şi înauntru, dar nu e nimic de văzut.
Graffiti-uri şi pe acoperiş.
De la restaurant se mai poate merge până în vârful dealului însă nu e nimic de văzut. Aşa că am coborât înapoi la monument şi am încercat să ne alegem un loc unde să mâncăm şi de data asta să nimerim unul cu vedere la râu. Cel roşu părea alegerea cea mai bună – hotel Bolyarski.
Magistralna – drumul european – trece pe sub centrul vechi.
Cu ceva greutate am nimerit la Hotel Bolyarski şi la recepţie am fost întrebaţi dacă nu cumva vrem să mergem la restaurantul panoramic de pe acoperiş – etaj 5. Cum să nu! Lift de sticlă, vedere, frumos.
Sus nu prea era lume, chelnerul nu prea ştia engleză dar a fost ok - eu mi-am bătut joc cu un Hungry Boyar’s Platter – nu vă zic ce e. Mâncarea se găteşte la vedere – atâta timp cât implică frigere.
Şi într-adevăr restaurantul este panoramic.
După cum se vede, cât am umblat noi a venit şi o mică furtună care ne-a făcut să mai zăbovim un pic înainte să plecăm spre casă.
Cam asta a fost cu Veliko Tarnovo. A fost fain, sigur ne întoarcem pe acolo.
În drum spre casă am făcut o oprire şi la Ivanovo la mânăstirile săpate în piatră. Era cam târziu, ce ar fi fost vizitabil contra taxă nu mai era deschis, însă am făcut o plimbare agreabilă pe un traseu care ajunge la un punct de belvedere asupra văii râului Roussenski Lom (care am înţeles că dă numele parcului naţional în incinta căruia ne aflam). Pentru încheiere, nişte floră, faună şi o panoramă. Şi acolo merită mers, mai pe îndelete, eventual cu o bicicletă.
11 comments:
Foarte frumos
Si pe mine m-a impresionat Veliko si cu siguranta o sa mai trec p-acolo in viitor.
Ma intreb de ce nu ai trecut si pe la ruinele romane, era la cativa km de Veliko cum te intorceai spre Romania. Este vorba de Nikopolis ad Istrum, care chiar merita sa arunci un ochi pe acolo. Poate, cand te intorci de la OZN-ul bulgarilor, te opresti si pe acolo.
He he, am vazut indicatorul, ne-am gandit sa mergem dar am zis sa mai lasam si pentru alta data. Ma rog, ruinele prea vechi nu au acelasi farmec ca niste ruine industriale de pana in 100-200 de ani :P
foarte frumoase pozele ca de fiecare data :)
sper sa ajung si eu in weekend acolo plec spre Belogradchik Rocks (recomand sa dai un google si sa-ti planifici un weekend pe acolo, o sa-ti dau si eu detalii cand ma intorc) sunt ~400km pana acolo
Descopar din ce in ce mai multe motive pentru a face un drum pana la vecinii bulgari.
Ai condus si noaptea spre / prin Bulgaria? E ok?
Nu am mers noaptea dar am tot auzit povesti. Ma indoiesc ca mai sunt chiar asa talhari la drumul mare.
Multumesc :). Mai aman deciziile cu Bulgaria, as putea rupe doar un weekend, dar asta ar presupune sa conduc noaptea si la dus si la intors.
Felicitari pentru tot ce scrii pe aici - e o placere sa te citesc!
Stiu un loc foarte fain aproape de Veliko Tarnovo. Hotnitsa ii zice. Pe ecotrail. O cascada frumoasa si podete in spatele ei de-a lungul paraului.
Trebuie sa intrebi totusi localnicii daca vrei sa ajungi acolo, ca nu sunt indicatoare si nici Google Earth nu le stie asa de bine.
Mersi Laura. Am fost si la Hotnitsa la cascada, articolul e pe aici pe undeva. Cascada parca se cheama Kaya Bunar.
Ha ha. Acum mi-am dat seama, am ajuns la Hotnitsa dupa indicatiile de pe nomadic.ro. Deci chiar multumesc. :)
Post a Comment