Cum spuneam, spre seara primei zile de hoinăreală pe lângă Innsbruck ne-am gândit să ne retragem spre casă pentru o plimbare prin pădure. Totuşi înainte de asta, pentru că mai era lumină, am mers un pic spre sud, spre Brenner Pass dar nu pe autostrada ci pe drumul vechi.
Nu de alta dar aveam de văzut Europabrucke şi dacă mergi pe el nu ai cum sa-l vezi – plus că pe autostrada nu ai cum să opreşti pentru poze. Europabrucke a fost până în 2004 (când s-a deschis viaductul Millau) cel mai înalt pod din Europa având aproape 200 de metri între el şi râul Sill. A fost construit între 1960 şi 1963 cu preţul a 200 de milioane de şilingi austrieci şi 22 de vieţi.
Un pic mai departe de Europabrucke din valea principală se ramifică o vale închisă plină de sate pitoreşti de vacanţă...
...care duce la poalele gheţarului Stubaital. Acolo se schiază tot anul din câte am înţeles şi se poate urca la 3000 de metri la o platformă panoramică poreclită (probabil cu motiv) Top of Tirol. Ca să nu lungesc suspansul, noi nu am fost acolo deşi era în plan – totuşi am făcut ceva echivalent spre sfârşitul şederii noastre.
Revenind la plimbare, noi am mers până la Neustift im Stubaital şi de acolo ne-am întors spre casă, adică Axams.
Axams-ul este unul din multele sate turistice care înconjoară Innsbruck-ul. În fiecare dintre ele găseşti pensiuni, birouri turistice, trasee de plimbare etc. În general ele sunt situate undeva mai sus decât Innsbruck-ul cum era cazul satului nostru care se află pe un platou cu 300 de metri mai sus. Innsbruck e la 500+ metri iar Axams e pe la 800+.
Totuşi nu e nici o panoramă, dacă nu ar fi avioanele care decolează de la Innsbruck nici nu ai bănui că e un oraş mare în apropiere (Axams e chiar pe culoarul de zbor).
Comparativ cu celelalte, Axams e destul de mare şi are chiar şi un Freizeitzentrum cu piscină încălzită (la care nu am ajuns deşi era la 2 minute de pensiunea noastră). Alternativa pentru aşa ceva în zilele în care vremea permite este Natterer See ascuns într-un mic petec de pădure lângă Neu-Gotzens. Satele sunt deservite de autobuze care duc până în centrul Innsbruck-ului aşa că nu e nevoie să mergi cu maşina mereu.
Deşi probabil majoritatea oamenilor din Axams lucrează în Innsbruck, sunt şi oameni care îşi câştigă existenţa prin creşterea animalelor, mai exact vaci.
O particularitate interesantă (pentru mine) e că grajdul e parte din casă – jumătate e de locuit, jumătate e pentru animale. Am înţeles că ar fi şi pe la noi astfel de case, mai prin Ardeal. O explicaţie ar fi că în Alpi iernile ar putea fi mai grele decât la câmpie şi de aceea e mai eficient să ai grajdul în casă chiar dacă, well, să o zicem pe aia dreaptă, miroase.
În cazul satelor de pe acest platou (că mai sunt şi altele) ele sunt situate aproape de pădure şi ai unde să te plimbi. De fapt, Innsbruck-ul se mândreşte cu x trasee cu y kilometri (unde x şi y sunt cifre destule de mari). Panorama Weg e unul dintre ele şi merge parelel cu şoseaua dar mai sus şi, cum ziceam, prin pădure. La fiecare sat ai opţiunea să părăseşti traseul – traseu care e aproape un drum forestier.
No bun, ajunge cu prima zi. Cum vremea nu ne-a prea ajutat şi promitea în continuare să nu ne ajute, pentru a doua zi am plănuit să mergem acolo unde sunt şanse mai mici de ploaie şi unde ploaia nu deranjează aşa tare – ceva urban, în altă ţară. Va urma.
No comments:
Post a Comment