Land der Berge: Furstentum Liechtenstein

Râdem, ne distrăm, dar mai şi continuăm povestirea. Sincopa a fost generată de procurarea unui alt magnet, dar să vedem când ajungem să povestim şi despre asta.

Aşadar, rămăsesem la ieşirea de pe autostradă spre Feldkirch, ultima localitate din Austria înainte de Liechtenstein. Vaduz FL la dreapta. Ne-a luat ceva să ne dăm seama că FL vine de la Furstentum Liechtenstein, adică principatul Liechtenstein. Istoria principatului e oarecum amuzantă. Dl. Carol al 6-lea a cumpărat o serie de terenuri prin zonă şi unindu-le le-a ridicat la rangul de Furstentum. Numele? În onoarea servitorului să loial, Anton Florian de Liechtenstein. Dacă ar fi făcut acelaşi lucru Ştefan cel Mare, probabil s-ar fi chemat Furstentum Purice.

Se observă deja o creştere a nivelului de trai, ARO-ul cu remorcă local e Range Rover.

Parcurgem noi Feldkirch şi aşa mai pe la periferia sa vedem semnul de graniţă, graniţă care apare fără ceremonie în localitate. Bineînţeles, o maşină cu numere de Bucureşti suscită interes aşa că grănicerul cu cercel în ureche şi ceas Police decide că vrea să vadă interiorul bagajelor noastre. Dar de unde venim, unde mergem, de ce, de ce stăm la Innsbruck, a cui e maşina, cine e fotograf (întrebare care a venit în timp ce-mi molesta rucsacul foto), etc. După vreo două minute a văzut că nu avem săbii sau droguri şi ne-a lăsat să plecăm.

N-am fost atent la însemne dar e posibil să fi fost elveţieni pentru că Liechtenstein are graniţă liberă cu respectivii, ceea ce înseamnă că orice filtrare ar trebui să se facă aici. Curios, mai târziu în zi aveam să vedem că intrarea din Italia în Elveţia este liberă.

Bun, ajunşi în Liechtenstein (care nu e decât o vale mai largă între Alpi) am mers spre capitală, dacă se poate spune aşa, pentru că totul pare să fie o mare localitate.

Curios, nu Vaduz e cel mai mare ci Schaan. Ajunşi în Vaduz am căutat o parcare şi am găsit-o sub piaţă. Fiind oameni civilizaţi automatele lor acceptă şi euro chiar dacă moneda oficială e francul elveţian.

Aşadar, pe stradă prin Vaduz.

Prima impresie e că totul e la locul lui. Nu e nimic uimitor, doar corect şi curat. În spatele străzii principale e o alee pietonală unde sunt câteva magazine de suveniruri. Nimeni nu e mai prejos de comercializarea unor magneţi de frigider cu conturul ţării pe ele, nici Liechtensteinezii. De fapt, în materie de magneţi magazinul din Vaduz era printre cele mai dotate pe care le-am văzut. Nu numai că am rezolvat toată excursia curentă dar puteam să-mi iau magnet cu Spania de exemplu, dacă cumva uitasem să iau de acolo. Cu România nu aveau, în schimb aveau emblemă din aceea de cusut pe haine cu România.

Din nou, Liechtenstein-ul nu este mai prejos de shaorma. Cu greu am rezistat tentaţiei de a vedea ce gust are shaorma de Vaduz.

Rathaus – primăria, nu casa cu şobolani cum aţi putea crede. Sau mă rog, o fi vreun sâmbure de adevăr.

După maxim jumătate de oră de plimbare am descoperit că nu prea aveam ce face şi ne-am întors spre maşină.

Clădirea faimoasă a muzeului de artă.

Bancă, doar suntem într-un paradis fiscal.

Înainte să ne vedem de drum totuşi am zis să mergem până la castel să vedem dacă se poate vizita. Răspunsul a fost nu. Schloss Liechtenstein e reşedinţa şefului şi chiar o foloseşte.

Măcar e privelişte de la castel.

Am coborât de la castel şi am pornit pe drumuri lăturalnice mai departe spre următorul punct al excursiei. La ieşire din Vaduz se iese şi din ţară, lucru marcat doar prin nişte steaguri pe marginea drumului.

Ok, destinaţia Davos. Va urma.