Land der Berge: Munchen

Premiza: Distanţa între Munchen şi Innsbruck este de ~200 de kilometri. Cum să nu mergem?

Marţi dimineaţă, convinşi fiind de meteorologi că dacă rămânem la munte o să ne plouă, am decis să mergem la oraş, ceva mai la nord în speranţa că scăpăm. Ca să nu citiţi până la sfârşit vă zic de pe acum că nu am scăpat.

Ca să ajungi la Munchen din Innsbruck sunt două posibilităţi: ori te sui pe autostradă şi ocoleşti un pic ori te sui pe munte şi mergi ceva mai direct. Autostrada fiind moartea pasiunii, am ales varianta a doua. Drumul trece peste Nordkette care la prima vedere este impresionant, un perete de stâncă ce se ridică cu aproape 2000 de metri peste Innsbruck. Cum geografia e uneori înşelătoare, trecătoarea e chiar domoală, există şi cale ferată (care totuşi trişează, folosindu-se de un tunel maricel). Singura porţiune interesantă e urcarea de 16% la ieşire din Zirl. După aceea e o plimbare.

Cam pe trecătoare, un castel, sau ceva ce seamănă cu un castel. După cum observaţi, deja ploua bine.

După castel se ajunge în Scharnitz şi surpriză, deja se trece în Germania. Freistaat Bayern!

Urmează Mittenwald unde putem alege din nou între două variante de drum: una mai scurtă ca distanţă şi pitorească şi alta mai lungă dar mai rapidă. Nefiind atent să copilotez pe varianta pitorească am ajuns pe cea rapidă (şi pentru că ploua şi puteam să vedem la întoarcere). Drumul ajunge la Garmisch-Partenkirchen şiii, şiii, Autobahn! No speed limit! Bine, nu e nici un indicator care să spună no speed limit, doar că apare discret cel care indică terminarea restricţiei la 120 şi începe distracţia. Ideea ca ajungi foarte repede la Munchen :).

Şi la Munchen ne-am trezit destul de repede în centrul oraşului căutând o parcare. Am făcut un tur complet de Altstadt până să ne prindem noi (ar fi trebuit să oprim la un Park & Ride departe de centru) dar până la urmă am găsit o parcare în sau mai bine zis sub Isartor, poarta de est a vechiului oraş. De acolo, centrul vechi, adică Marienplatz, e foarte aproape.

Acolo, ghici ce? Aglomeraţie şi înot printre turişti deşi era marţi.

Un lucru bun a fost că a ieşit soarele (pentru jumătate de oră, până la următorul duş). Am mers la pas până la Karlsplatz fără să ştim de fapt în ce direcţie mergem. Dar nu-i nimic, acolo e palatul de justiţie.

Dubioşenie de semafor, probabil pentru tramvaie, dar chiar şi aşa...

Am ocolit palatul...

...şi am început să ne întoarcem pentru că fiecare avea lucruri importante de cumpărat. Desigur eu aveam cel mai important lucru de luat, un magnet.

Aşa cum zice şi semnul, bicicletele sunt libere în Munchen.

Libere să fie portocalii...

...roz...

...sau la umbră.

Ajunşi înapoi în Marienplatz, am căzut de acord să ne despărţim fiecare la shopping-ul lui şi să ne revedem la o oră fixată. Am mers la Frauenkirche (căreia îi dădeam târcoale dar nu o găseam) dar era oarecum în renovare. Mă rog, se putea intra...

Apoi, conform principiului „Uuu, uite un turn, sigur se poate urca!” am urcat în turnul bisericii Sf. Petru de lângă Marienplatz. După ce că scările sunt incerdibil de înguste şi aglomerate, când am ajuns sus am constatat că a început din nou să plouă – totuşi nu destul de tare ca să mă ţină înăuntru.

Din turn se poate admira o panoramă a oraşului vechi şi eventual repere moderne. Aşadar, să admirăm! Admiraţi, am zis!

Timişoara?

Olympiaturm, undeva în depărtare. Aveam de gând să mergem după ce mâncăm acolo.

O vedere de deasupra Marienplatz, Fraunekirche e în stânga.

Fântâna din Marienplatz.

Ne-am reunit spre după-amiază şi am plecat spre locul de prânzit ochit ceva mai devreme. Deşi servisem un Paulaner la berăria Paulaner din Marienplatz am preferat să mergem la berăria Augustiner ceva mai la vest pe strasse. Am găsit loc în partea normală a restaurantului (că se putea să fie şi gen berărie cu bănci)...

...şi am comandat chestii tradiţionale gen wurst cu sauerkraut şi o prostie căreia i-aş zice parizer cald însă ei îi ziceau altfel. Nimic de povestit la nepoţi, aş zice.

Întrerup aici firul epic al plimbării bavareze pentru că urmează o vizită la Uzina Bavareză de Motoare. Mă rog, nu chiar la uzină ci la showroom. Va urma.