Land der Berge: Olympiaturm

Hai să închei cu Munchen-ul mai repede, nu de alta dar urmeaza lucruri mult mai interesante şi care necesită atenţie mai mare. Aşadar, Olympiaturm.

Olympiaturm a fost construit odată cu parcul cu acelaşi nume pentru Olimpiada din 1972. Are 291 de metri cu totul şi la 190 de metri are o platformă panoramică. Desigur contra unei sume modice se poate urca acolo. Ce se poate vedea de sus?

Satul olimpic şi BMW World în dreapta jos.

Blocurile care sunt ridicate între parc şi centrul vechi.

Apropo de centru, se vede destul de bine la 480mm (în centru turnul bisericii Sf. Petru iar în dreapta Frauenkirche).

Parcul Olympia, în care ne aflam de fapt, cu lacul, bazinele acoperite şi Olympia Stadium.

Văzându-l aşa de sus, n-ai zice că la un moment dat încăpeau 80.000 de oameni acolo.

Undeva departe, înlocuitorul său, Allianz Arena.

Sediul O2, clădirea Uptown e cea mai înaltă din Munchen cu 146 de metri.

Sediul BMW văzut de sus cu fabrica în stânga.

Chestia în formă de ceaşcă şi cu sigla BMW pe acoperiş e muzeul, cel pe care noi nu am apucat să-l vedem.

Alte detalii de sus.

Lacul în trepte, de lângă turn.

După ce am coborât din turn şi am dat o tură prin parc am început întoarcerea acasă, în cealaltă ţară. Întâi U-bahn, apoi S-bahn până la Isartor de unde am deviat un pic şi am mers să vedem Isar-ul, adică râul local. Am ridicat maşina la orele 8 şi am ieşit cât am putut de repede din oraş. Pe autobahn iar a fost cu warp speed însă era deja destul de târziu când am ieşit de pe ea, ceva mai înainte de Garmisch pentru că voiam să vedem şi drumul pitoresc, ratat dimineaţă.

Acesta trece prin sătuce de câmpie şi ajunge la Kochelsee, un lac destul de mare şi într-un peisaj interesant. Dacă până acolo a fost câmpie, de acolo încep munţii. Noi am prins ultimele raze de lumină pe malul lacului.

De acolo drumul începe să urce pe serpentine şi ajunge foarte repede la un al doilea lac, mult mai mare (de vreo 3 ori) care se cheamă Walchensee. Ca să scurtez povestea drumului, de la Walchensee se ajunge la Mittenwald şi de acolo Innsbruck e la o aruncătură de băţ.

Totuşi am să insist asupra locului respectiv pentru că mi-a rămas în minte (o fi de vină oftica, pentru că nu am ajuns pe lumină acolo). E ciudat cum aceste două lacuri, destul de mari sunt atât de aproape unul de celălalt (2 kilometri de la mal la mal) dar la diferenţă de 200 de metri altitudine. Desigur omul nu putea să stea degeaba când natura i-a oferit pe tavă o cădere de apă de 200 de metri aşa că s-a apucat de o amenajare hidrografică şi a ieşit Speicherkraftwerk Walchensee. Aceasta este o hidrocentrală de 124 MW care e construită convenabil pe malul lacului Kochelsee şi deversează în acesta apele din Walchensee. Simplu, nu? De fapt problema e mai complicată. Chiar aşa mare cum e el, Walchensee nu are destulă apă pentru a opera hidrocentrala şi au trebuit făcute alte lucrări pentru a aduce mai multă apă în Walchensee. În plus, datorită faptului că nivelurile celor două lacuri variază foarte mult în cursul iernii, acestea nu mai îngheaţă.

Din ce am citit, ideea originală era ca hidrocentrala să furnizeze putere pentru un tunel aerodinamic Mach 10 (!) unde trebuia să fie testată următoarea generaţie de rachete A10. Ce e seria A de rachete? Păi, să zicem că A4 e mai bine cunoscută sub numele de V-2 şi că germanii care voiau tunel aerodinamic erau un pic nazişti. Până la urmă războiul s-a terminat prost pentru ei şi nu s-a mai construit nici un tunel aerodinamic.

Altă curiozitate e faptul că drumul dintre localităţile Urfeld şi Walchensee care merge pe marginea lacului este construit în aşa fel încât are nevoie de presiunea pe care o exercită apa ca să nu se prăbuşească. Iarna (singurul moment în care centrala funcţionează corect) nivelul apei scade şi sunt introduse restricţii privind greutatea vehiculelor. E ON, operatorul centralei este obligat ca în primăvară să readucă lacul la un nivel acceptabil pentru ca traficul turistic să se reia (aşa că trebuie o serie de calcule referitoare la câtă zăpadă a căzut pentru a nu rămâne fără apă primăvara).

Bun asta e teoria, dar practica e cu totul altceva. Mi-a părut foarte rău că am ajuns la Walchensee după apus, abia mai puteam să ghicesc lacul şi munţii. Peisajul e cu totul deosebit. Zona e destul de turistică, se face windsurfing pe lac, parapantă (lacul favorizează nişte curenţi de aer) şi chiar scubadiving (în lac sunt maşini, bărci şi chiar avioane scufundate. Între Kochelsee şi Walchensee se află muntele Jochberg de pe al cărui vârf la 1500 de metri se pot vedea cele două lacuri, şi, în zilele senine chiar şi Olympiaturm, chiar dacă e la 60 de kilometri. Evident, noi nu am văzut nimic însă acesta e un loc unde va trebui să mă întorc pentru aprofundare.