Land der Berge: Tunneling

Zilele trecute Aura mă apostrofa că scriu în greaţă, fără pasiune, referindu-se la ce am scris despre Innsbruck. Chestia e că nu era prea departe de adevăr.

Aşadar, PASSION=TRUE şi asta pentru că urmează la rând ziua cea mai plină din vacanţa asta: 4 ţări, 5 trecători peste 2000 de metri, 500 de kilometri (din care vreo 25 pe sub pământ), 14 ore şi o dorinţă împlinită – acum aproape 3 ani vizionam fascinat în camera de cămin primul episod din seria 10 a emisiunii Top Gear – Best Driving Road in Europe. Mi-a rămas în minte nu atât drumul cât trecătoarea Stelvio unde am zis că trebuie să ajung. La un an după asta constatam că nu eram singurul care voia asta şi, mai rău, alţii chiar reuşeau să ajungă acolo. :) Anul acesta într-o miercuri de august am reuşit şi eu să ajung.

Traseul ales de noi nu a respectat chiar emisiunea (pentru că nu era acesta scopul) însă a ajuns în punctele de interes.

Ca să vă faceţi o idee despre ce urmează, literele de pe hartă indică urmatoarele:

B – Vaduz, Liechtenstein – nu puteam să ratăm o ţară mai mică ca Bucureştiul.
C – Davos, Elveţia – oraşul la cea mai mare înâlţime din Europa, 1560m şi totodată cea mai mare staţiune de schi din Elveţia. Contează că e vară?
D – Fluelapass, 2383m – prima trecătoare de peste 2000 a zilei
E – Ofenpass, 2149m – a doua trecătoare a zilei
F – ascuns după G, Umbrailpass, 2505m – a treia trecătoare a zilei.
G – giuvaierul (dacă îmi e permis să folosesc acest arhaism) zilei, Passo dello Stelvio, 2758m – a patra trecătoare a zilei, a doua din Europa ca înălţime.
H – Passo di Giovo, „doar” 2094m, ultima trecătoare a zilei.

Pentru moment mă voi limita la o introducere, până ajungem la acţiune.

Am plecat după micul dejun din Axams pe o vreme nu tocmai conformă cu prognoza.

Totuşi fiind la munte şi fiind dimineaţă aveam speranţe pentru mai târziu. Am pornit spre vest şi relativ repede am dat şi de soare.

Drumul e cam singurul de pe aici şi îşi croieşte drum printre munţi cum poate. Din când în când se mai desprind drumuri care duc în Elveţia sau Germania (Austria e destul de îngustă aici)...

...şi tot din când în când nu are ce face şi se bagă sub pământ. Mai un semitunel...

...mai un tunel adevărat...

...sau o succesiune de tuneluri.

Toate bune şi frumoase până ajungem la primul tunel mai mare, Roppenner, care are peste 6 kilometri.

Venind dintr-o ţară în care tunelul de 900 de metri de la Bâlea e cel mai mare, 6 kilometri sunt mulţi, mai ales când te vezi la mijloc unde marcajul de pe perete arată 3,x km înainte, 3,y kilometri înapoi. Îţi dai seama că eşti în munte şi că ţi-ar trebui o jumătate de oră de mers alert ca să ieşi la lumina zilei. Ce pot să zic, am văzut de prea multe ori Seconds from Disaster, episodul cu tunelul Montblanc.

Supravieţuim tunelului şi mergem mai departe spre Vorarlberg, ultima bucată de Austria.

Problema e că ajunsul acolo înseamnă încă o trecere pe sub munte şi dacă Roppenner era mare cu 6 kilometri, Arlberg Tunnel cu cei 14 kilometri, cum o fi?

Desigur există o alternativă, Arlbergpass dar asta înseamnă mai mult timp pierdut. Ultima şansă la alternativă, chiar înainte de tunel.

Tunelul Arlberg a fost construit între anii 1974 şi 1978 şi costă 8.5 euro să-l foloseşti. E ventilat în 4 locuri însă, ca şi în cazul lui Roppenner, pe la mijloc se vede fumul în farurile maşinilor care vin din sens opus (tunelul e cu un singur sens, acum se lucrează la al doilea).

Asta nu e totuşi aşa de rău dacă ne gândim că trenurile care treceau pe aici la 1890 (da, e şi un tunel feroviar de 10 kilometri) mergeau pe cărbuni. Cred că era o experienţă interesantă să mergi 10 kilometri în fumul negru şi gros al locomotivei care, apropo, avea de lucru pentru că tunelul nu este orizontal, capetele sunt la altitudini diferite.

Ca dovadă a faptului că tunelul e foarte lung, de la ieşire Dallas-ul e imediat la dreapta.

În Vorarlberg peisajul se mai domoleşte şi autostrada îşi schimbă un pic statutul în Schnellstrasse dar revine la păreri mai bune spre sfârşit.

Noi am ieşit de pe drumul care duce la Bregenz în dreptul oraşului Feldkirche pentru că pe acolo se ajunge în Liechtenstein.

Dar despre Liechtenstein, data viitoare. Va urma, adică.