28 September 2010

Howth – portul

Mi-am făcut un obicei ca atunci când ajung într-un oraş nou situat la mare/ocean/masă mare de apă să mă duc să îl/o văd. Pentru asta trebuie un loc propice pentru că deşi un oraş poate fi port este posibil să nu poţi vedea marea, cel puţin nu corect. Lucrul acesta e valabil pentru multe oraşe de exemplu New York (a trebuit să merg până la Coney Island), Boston (nu am reuşit), Genova (ori urci pe deal ori mergi spre cartierele din est) şi, în cazul de faţă, pentru Dublin. Sigur, se poate merge pe digul de sud la Poolbeg Lighthouse dar asta înseamnă o plimbare prin zona industrială drumul trecând printre termocentrală şi staţia de tratare a apei. Nu mai bună e o plimbare până la un orăşel de pe coastă unde e şi o faleză (mai mult sau mai puţin) spectaculoasă?

Howth îndeplineşte aceste criterii şi e relativ aproape. Până acolo se poate ajunge cu bicicleta (5/9 din grup) sau cu un tren de navetişti (4/9 din grup), variantă pe care am ales-o şi eu. Amuzant e că ne-am întâlnit toţi în faţa gării din Howth după ce am ajuns la diferenţă de câteva minute.

Prima parte a vizitei am petrecut-o în port după care am poposit la un restaurant (cu chelneriţă bulgaroaică şi bucătari români). După ce ne-am revenit (pe dig bătea vântul înfiorător) am plecat spre faleză. Mai întâi imaginile din port cu comentarii succinte şi un va urma cu faleza şi Howth.

Deşi digul are o înălţime respectabilă se pare că valurile trec de el la furtună. Probabil ar fi interesant de văzut.


Bărci de pescuit mari cât o maşină.

Nava de salvare locală.

Marina – probabil multe din bărci sunt ale celor din Dublin, par să fie mai multe decât sunt locuitori în Howth.

Sus pe dig sunt bănci, probabil excelente pentru a înfrunta furtuna pe ele.

Pescar pe dig. În fundal e insula Ireland’s Eye.

Insula e pustie dar vizitabilă cu ajutorul unor bărci.

Singura construcţie de pe insulă este un Martello Tower.

În general oamenii merg acolo pentru a vedea coloniile de păsări.

Apropo de colonii, în port e şi o colonie de foci. Mulţimea de oameni din fundalul imaginii era strânsă acolo din acest motiv.

Bărci colorate...



...sau cu pânze.

Farul de la ieşirea din port.

1/9 din grup.

Farul şi extremitatea digului văzute de sus, de pe cărarea spre faleză.

Ajungă! Va urma.

3 comments:

Daniela said...

Irlanda e una din tarile de pe shortlist-ul meu, iar fotografiile din Howth ma fac sa-mi doresc si mai mult sa o vizitez.

Unknown said...

Cum,nu au On Plonge ??

Liliana said...

Frumos!

Related Posts with Thumbnails