Land der Berge: Fluelapass, 2383m

Rămăsesem la ieşire din Davos spre prima trecătoare a zilei, Fluela. Ca orice trecătoare de pe la ei (şi pe la bulgari aş putea adăuga) la intrare are un indicator cu starea ei: deschisă sau închisă. Fiind miezul verii, evident că era deschisă. Booon.

Un pic de informaţii pe margine: Trecătoarea Fluela (u are umlaut pe el dar din raţiuni de lene nu-l reproduc) cu toţi cei 2383 de metri ai săi e oarecum mai domoală decât Transfăgăraşanul sau Transalpina noastră şi nu e atât de expus avalanşelor. Dovadă stă faptul că până la deschiderea tunelului Vereina în 1999, trecătoarea era deschisă tot timpul anului cu ceva efort. De atunci efortul de a o ţine deschisă a fost considerat nenecesar şi se poate circula pe ea din mai până în noiembrie - oficial. De fapt administratorul drumului face eforturi de a o ţine deschisă cât mai mult, perioada cea mai problematică fiind în primăvară când pericolul de avalanşă este mare. Atunci se circulă numai noaptea pentru că temperatura e scăzută şi riscul de avalanşă e mai mic. Trecătoarea a fost construită pe la 1860 şi începând de atunci a fost traversată de poştalioane cu 6 cai – şi azi mai sunt în funcţiune dar numai pentru amuzamentul turiştilor. Sus în trecătoare se află un fel de mic hotel/refugiu, parcări şi un mic lac, cam ca la Bâlea fără bâlciul aferent.

Acum să revenim la traseu. Drumul urcă susţinut (pe alocuri 10%) prin pădure de conifere...

...care cedează repede locul golului alpin.

În sfârşit am ajuns unde voiam să ajungem. Aşa mai stăm de vorbă.

Peisajul e cum m-am aşteptat să fie, adică superb.

Spre deosebire de trecătorile care aveau să urmeze, Fluela era chiar pustie dar noi nu ştiam asta şi nu cred că ne-am bucurat îndeajuns.

Totuşi mare mare grijă dacă mergeţi pe acolo. Motocicliştii sunt la tot pasul. De la cei americani pe choppere sau pe nişte hardughii cât o maşină mică la Rossi-care-ia-curba-cu-genunchiul-jos (ce-i drept rari, majoritatea merg f corect şi încet). Acolo sunt mari şanse ca după curbă să fie un motociclist.

Ajungem sus la lac, tocmai când norii organizau o petrecere interesantă.

Acolo parcarea era jumătate plină cu biciclete ale căror proprietari de odihneau pe malul lacului după un urcuş de aproape 800 de metri în 12 kilometri.

Se vede şi hotelul care am senzaţia că e un pic mai jos decât cel mai înalt punct al trecătorii. Totuşi acolo se află indicatorul.

Un altfel de hotel, personal şi mişcător. Avem să vedem mult mai multe în restul zilei.

Ce m-a frapat la bicicliştii sus menţionaţi e că nu erau toţi tineri. Jur că unii dintre ei erau trecuţi bine de 60-70 de ani şi nu se puteau mişca ok pe picioarele lor însă nu aveau nici o problemă în a urca trecătoarea pe bicicletă. În imagine, unul dintre ei lângă stâlpul martor de altitudine.

Asta ca să nu mai spun că unii nu urcau doar cu bicicleta ci şi cu bagaje.

Lângă Hotel Fluela, diligenţa cu 6 cai (frumoşi, de ce să zic altfel) care distra turiştii. Din ce am citit, porneşte din Davos de lângă gară cu 10 oameni şi în 4 ore ajunge sus.

Mbun, cum ziceam, nu aveam timp destul ca să zăbovim aşa că am continuat. Din nou, drum aproape pustiu şi un peisaj fantastic.

Pe coborâre sunt şi câteva ace de păr dar puţine, aşa pentru aromă.

Mai oprim la un punct de belvedere asupra unei văi (unde e şi o stână)...

...şi apoi ne continuăm drumul, de data asta prin pădure, spre Susch – prima localitate după Davos.

Întrerup aici pentru că urmează altă trecătoare, cu povestea ei separată.