D-aia n-are ursu' coadă

Autobuzul cu care merg dimineaţa la muncă trebuie să treacă printr-un sens giratoriu şi să iasă pe prima ieşire la dreapta. Ca să intre pe banda rezervată lui (da, are bandă şi nimeni nu se bagă pe acolo chiar dacă e ambuteiaj) trebuie să facă un viraj foarte larg blocând toată intersecţia. Plecând de la stop în acelaşi timp cu restul maşinilor ori ar intra peste ele, ori nu ar putea sa ia virajul. Şi totuşi, în fiecare dimineaţă, ia virajul ok pentru că pleacă mai devreme de la stop. La început am crezut că e un truc învăţat de şoferi ca să scape mai uşor însă azi dimineaţă am văzut că de fapt are un semafor special al lui care îi dă voie să plece mai devreme cu câteva secunde.

Aş avea o părere şi mai bună despre acest detaliu dacă nu aş călători la clasa sardine şi dacă nu aş prinde în fiecare zi un semafor de vreo 3-4 ori.

Liffey

Să mai punem ceva, că altfel ne apucă iarna. De fapt, cred că oricum nu e scapare şi o sa povestesc de zilele însorite de vară când afară o să cadă primii fulgi de zăpadă.

Aşadar, o plimbare pe malurile (că am fost pe amândouă) râului Liffey, care străbate Dublin-ul. Râul în sine e mai mult un canal navigabil care este traversat din loc în loc de poduri. Mai multe imagini şi mai puţine vorbe:

Una dintre navele amfibii poreclite tot "raţe" ca în Boston. În Dublin turiştii nu sunt puşi să măcăne ci doar să poarte coifuri de vikingi - din alea cu coarne.

O clădire veche, probabil monument, care a supravieţuit în ceea ce a devenit un cartier de afaceri.

Una dintre străzile din cartierul respectiv.

O stradă dintr-un cartier rezidenţial liniştit de pe malul râului.

Podul Samuel Beckett în formă de liră - unul dintre simbolurile Irlandei. E un pod rotativ, în imagine e deschis şi o puzderie de nave cu vele iese spre mare.

Acelaşi pod, închis dar pustiu - nu s-a închis corect şi cei de la mentenaţă nu lăsau pe nimeni să treacă.

Alt pod mai spre centru - Loopline se cheamă şi e considerat "the foulest thing that ever disgraced the city".

Podul Samuel Beckett în proces de închidere.

O clădire care seamănă cu un parlament dar de fapt e vama.

Random graffiti.

Un fost feribot.

O navă-far - conceptul mi-e străin dar cred că se putea duce acolo unde nu exista un far până la construirea lui sau dacă era imposibil de construit unul acolo.

O replică a navei Jeanie Johnston din 2002. Originalul a cutreierat mările pe la 1850.

DIn nou podul Samuel Beckett, din alt unghi.

I spy with my little eye.

Tot nava far, văzută din alt unghi de pe malul opus.

Ceea ce am poreclit Dublin Eye.

O ecluză ce separă un bazin destul de mare de râu.

O clădire interesantă.

Detalii din cartierul rezidenţial.

Caramidă roşie şi cer albastru, combinaţie care avea să mai apară.

Prin cartier.

Biserica de lângă cartierul sus menţionat.

Cam atât de pe malul Liffey-ului. Nu ştiu ce urmează, poate nişte cimitir monumental, poate nişte Paris noaptea, poate tot Dublin, poate Salzburg. Vedem.

Lacăte

O mică parte din plimbarea de azi - lacătele amorezilor de pe Pont des Arts. Dacă te opreşti un pic să te uiţi la detalii, poate fi interesant.

Fiecare foloseşte cam ce vrea, sunt convins ca în apropiere există ceva tarabă specializată într-un tip de lacăte pentru că multe sunt la fel. Multe nu sunt inscripţionate sau au fost inscripţionate cu ceva care s-a luat.

Prima variantă de inscripţionare e markerul permanent. Asta a ales Cap (!?) când şi-a mărturisit dragostea pentru Wilson.

Varianta următoare este zgâriatul cu ceva mai dur pe învelişul lacătului.

O variantă interesantă este cea cu plăcuţa separată şi un lacăt rezistent la intemperii. Aşa cu ales Agnes şi Laurent.

Varianta cuplului Sandra-Johnatan e cea mai elegantă şi înseamnă gravarea lacătului în prealabil.

Tot aşa au făcut şi Meredith şi Drew.

Pentru a personaliza obiectul dacă modelul de lacăt e prea comun, se poate folosi imaginaţia şi nişte vopsea.

În general sunt lacăte însă în cazuri izolate se poate folosi şi un antifurt de bicicletă (şi am văzut şi un antifurt din acela de volan).

Cele cu imprimeu de buze sunt probabil făcute special pentru acest scop şi se pot cumpăra prin apropiere.

La fel si cele cu corp în formă de inimă şi ureche lungă.

Modele de lacăte sunt totuşi variate şi unele chiar unicat. De exemplu cele foarte vechi (sau făcute la comandă)...

Dimensiunile variază iarăşi foarte mult. De la cele mici, de cutie poştală...

...la cele de cetate.

Se pare că Nevin şi Nusha ţin neapărat ca lacătul lor să fie cât mai greu de tăiat. Carbura de boron e un material care se apropie ca duritate de diamant şi e folosit tocmai pentru a face lacătele mai greu de tăiat. Bine, există mereu posibilitatea tăierii plasei dar aşa s-ar distruge podul câte puţin. Da, da, ştiu, oamenii ăia se iubesc romantic şi eu vă povestesc despre carbura de boron...

Ca să fie ceva mai siguri că dovada dragostei lor va rămâne acolo, unii au prins lacătele de structura de rezistenţă a balustradei.

Revenind la modele de lacăte: rotund...

cu nituri...

cu cifru...

cu protecţie suplimentară la tăiere...

şi cu un sistem pe care nu l-am mai văzut până acuma şi care m-a intrigat. Bineînţeles că am încercat să-l deschid. E un fel de cifru numai că nu e cu cifre ci cu mişcări dreapta stânga sus jos. Bănuiesc că trebuie să urmezi o anumită succesiune (sus-sus-dreapta-jos de exemplu) pentru a-l deschide.

Evident, fiind vorba de o destinaţie internaţională, pe lacătele respective este o multitudine de limbi.

Ceea ce cred eu că e rusă...

Australiana (ha ha)...

Chiar şi română, cred...

Ceva arabic, cred...

Că tot veni vorba de diversitate...

Ce n-a încăput în alte categorii:

Şi, la sfârşit, un cuplu din Brazilia care a făcut ceva mai deosebit. Dacă nu mă înşel, acelea sunt verighetele lor. Nu ştiu dacă sunt cele adevărate sau sunt unele făcute special, însă par să fie verighete.

Cât am stat acolo pe pod (de s-a făcut noapte în timpul ăsta) a venit un cuplu de francezi în recunoaştere, să vadă dacă al lor mai e acolo. S-au liniştit, era.

Ca şi număr, considerând că e vorba de Paris şi că pe acest pod trece foarte multă lume, în general turişti, cred că lacătele sunt scoase o dată la câteva luni. Din ce am văzut, majoritatea sunt puse anul acesta. Pur şi simplu nu au cum să fie alea toate lacătele de la toţi turiştii. Acestea fiind spuse, spor la lăcăţit.