Damblaua

Sâmbătă, orele cinci si douăzeci, alea nesfinte, antemeridian. Sună alarmele ca nebunele - plural, ca să nu existe şanse să ratez plecarea. După vreo două minute îmi aduc aminte şi cine sunt, unde sunt şi ce trebuie să fac. Obiectivul cel mai apropiat, staţia de RER din apropiere despre care nu am idee unde e.

Bulevardul Osman e gol dar e bine să fii atent pentru că la ore mici regulile de circulaţie devin foarte flexibile, mai ales pentru scuterişti. Nu Osman Pasa ci Haussmann, însă francezii nu pot să pronunţe H.

Găsesc staţia, mă plictisesc tot coborând şi găsesc trenul la peron. E RER aşa că se comportă asemănător cu Greuceanu, adică face într-o staţie cât alţii în şapte. În 3 minute sunt la Gare du Nord şi încep să caut "terminalul" Eurostar. Asta e damblaua, mă dau cu Eurostar-ul pe sub Canalul Mânecii.

Terminal e mult spus, au îngrădit nite linii şi le-au zis terminal. Spre uimirea mea, e asemănător cu check-in-ul la avion, treci prin 5 (!) controale fiecare mai mult sau mai puţin stupid şi după aceea nici măcar nu poţi să ajungi la tren, trebuie să aştepţi până mai sunt 20 de minute până la plecare când ţi se dă voie să te îmbulzeşti către vagoane. Până atunci poţi să admiri trenurile de sus.

Check-in-ul se închide cu 30 de minute înainte de plecare aşa că nu poate fi vorba de prins trenul la plecare. Nu îmi vine în cap un motiv bun pentru care ai vrea să faci asta. Avionul face până la Londra 1 ora şi 10 dar pierzi vremea cu check-in-ul şi cu drumul la aeroport. Eurostarul face 2 ore şi 15 dar pleaca din centru şi ajunge în centru. De ce ai lungi cu 30 de minute drumul?

La fel, îmi dau seama că nu e ieftin să operezi un astfel de tren. Dar, dacă ai de ales între a trimite trenul gol (la mine în vagon eram 5 persoane) şi a-l trimite plin dar cu bilete vândute mai ieftin ce ai alege?

Mă rog, toate astea contează mai puţin când zbori cu aproape 300 la oră peste câmpii. GPS-ul zice că am mers cu maxim 290 si o medie de cam 260 prin nordul Franţei. Senzaţia e interesantă. Dacă nu ai o maşină destul de puternică sau un motor plus multă inconştienţă, nu prea ai cum să mergi mai repede la sol. Pe câmp nu prea îţi dai seama însă când trenul trece cu aproape 200 la oră prin gara din Lille e foarte interesant.

Cu nişte modificări, trenurile de genul acesta pot să meargă şi cu aproape 600 de kilometri la oră. Recordul e deţinut de o garnitură TGV modificată care a atins 574 km/h în 2007.

Mersul pe sub Canalul Mânecii e aşa cum e şi normal, nespectaculos. E un tunel foarte lung şi foarte propice somnului mai ales că trenul se mai linişteşte (în aer liber e mai sprinten şi te cam zgâlţâie).

Am ajuns la destinaţie un pic înainte de ora anunţată. St. Pancras (Sfântul Pancreas, ha ha) e mult mai bine aranjată pentru a primi Eurostarul. E tot o gară veche însă transformată. În cadrul terminalului sunt locuri speciale cu priză atât europeană cât şi UK pentru cei cu laptopuri, telefoane, etc. plus nişte canapele foarte comode. Statuia cu tinerii care se întâlnesc în gară (asta îmi sugerează mie) se încadrează bine. Înţeleg cum e mai plăcut să iei trenul până la Londra în loc de avion.