Dublin, continuare

Dublin-ul e micuţ, jumătate de milion de oameni. Pentru dimensiunile astea, în centru este o aglomeraţie demnă de o metropolă. La fel, pentru un colţ atât de îndepărtat al Europei, e plin de imigranţi – lucru nu neapărat rău dar de obicei sunt gălăgioşi şi nu vorbesc nici o limbă inteligibil. N-au metrou, au două tramvaie şi în rest double deckere.

Pub-urile sunt la tot pasul şi pot fi o experienţă chiar plăcută. Nu vorbesc de cele din Temple Bar unde se stă în picioare ca în autobuz şi se dă muzica la maxim. Vorbesc de cele unde merg localnici, unde poţi să vezi la miezul nopţii bunicuţe venite cu cadrul să bea 1-2 beri (nu glumesc) şi unde e muzică irlandeză live şi oameni mai mult sau mai puţin beţi dar prietenoşi. S-ar putea să fie totuşi o problemă mai generală cu băutura, prea am văzut oameni beţi morţi dormind pe jos prin oraş.

Impresia e plăcută per total. Nu există clădiri foarte înalte iar cele moderne sunt grupate în partea de est, spre port. Suburbiile sunt şi ele plăcute (cum e Howth). Într-o astfel de suburbie am văzut un magazin Cristim – interesantă mişcare din partea lor. Oraşul nu duce lipsă de parcuri, unul dintre ele fiind printre cele mai mari din lume - Phoenix Park – e în nord vestul oraşului, un fel de Herăstrău al lor. St. Stephen’s Green e mai în centru, mai mic dar mai populat. Un fel de Cişmigiu al lor. Câteva imagini din St. Stephen’s Green:

Monumentul lor cel mai cunoscut (cred) este The Spire – o chestie foarte simplă şi anume un mare ac de 120 de metri înălţime amplasat în buricul târgului pe O’Connell street. La bază are diametrul de 3 metri şi spre vârf se subţiază la 15 centimetri. Suprafaţa e sablată aproape în întregime aşa că lumina se reflectă într-un mod ciudat.

Dacă ieşi din centru, s-ar putea să vezi ceva gunoaie, cum e de altfel şi normal.

Ah da, şi poliţia e „Garda”, ha ha.

Mai e o bucată de Dublin şi apoi trecem la alte lucruri.