Dublin, ultima zi

Pentru ultima zi de Dublin, am lăsat chestii uşoare. Am mers agale spre catedrala St. Patrick (face parte tot din lista lucrurilor de făcut într-un oraş nou şi anume de văzut gârla, văzut cel mai mare lăcaş de cult, cel mai whatever parc, etc.).

Catedrala în sine nu e mare lucru, cel puţin la interior. E totuşi interesant colţul dedicat eroilor de război unde se află steaguri originale ale regimentelor aşa cum au ajuns ele de pe câmpul de luptă – murdare, rupte, găurite.

Alături de catedrală e un parc mic şi, mai important, un locşor simpatic de luat micul dejun al cărui nume nu-l mai ţin minte.

După aceea am mai hălăduit un pic pe străzi…

…şi am dat din nou de combinaţia de cărămidă roşie şi cer albastru.

Am ajuns şi pe la Dublin Castle…

…şi din nou prin Temple Bar.

După o mică tură prin centru pe O’Connell street…

…am mers să facem ce mai era de făcut şi anume să vedem cel mai whatever parc. În acest caz e vorba de cel mai mare parc de prin partea asta a globului. Şi în el există al doilea cel mai mare obelisc din lume. Ce pot să zic, e mare…

Pe pajiştea din jur am stat binemersi la soare şi am primit cu drag vestea de la Blue Air că avionul nostru nu mai pleacă la ora anunţată ci undeva în noapte. Dar bonus, trebuie să mergem la check-in la ora anunţată iniţial. Mega treabă. Sunt destul de convins că asta e pentru că altfel ar fi trebuit să plătească în plus la aeroport serviciile de check-in la altă oră. More on that later. Ca să ne mai descreţim frunţile am urmărit joaca cu maşinuţa teleghidată.

Vruuuuum!

Waaa, o minge, să mă joc cu ea!

It’s fun!

Fuck! Now what?

Nu-i nimic, vine tata. „My preciousssss”.

Am mers în ritm agale spre aeroport cu autobuzul normal (nu cu shuttle-ul) şi ne-am prezentat la ghişeu. Acolo, surpriză plăcută (credeam noi), zborul are numai 2 ore întârziere, nu 4 cum era anunţat iniţial (la telefon). Am primit şi nişte bonuri valorice pentru mâncare totul bine. Bineînţeles că după ce s-a închis check-in-ul pentru zbor, ora a fost mutată la cea anunţată prin telefon – probabil că dacă anunţau de la început întârzierea de 4 ore ar fi trebuit să dea bonuri valorice mai mari sau o meschinărie echivalentă.

Acum să ne înţelegem. Putea să nu fie nici un telefon, putea să nu fie întârziere de 4 ore ci de 8 sau 10. Am scăpat ieftin faţă de ce am văzut la televizor. Mai ştiu că am plătit preţ de low cost, primesc low cost dar ştiu şi că low cost nu ar trebui să însemne bătaie de joc. Pleci cu gândul că ajungi la 12 noaptea acasă şi de fapt aterizezi cu puţin înainte să trebuiască să pleci la serviciu. Văd că Blue Air îşi face campanie pe bloguri să agaţe cât mai mulţi clienţi, cantitate în detrimentul calităţii. Nu zic să nu mergeţi cu ei însă aşteptaţi-vă la mizerii. Cu Wizz am zburat de multe ori şi a întârziat o dată două ore un avion. Cu Blue am zburat de două ori, o dată acum şi o dată cu un coşciug zburător de MD80 închiriat de cine ştie pe unde, fără însemne despre care mă întreb cum de era etanş. Wizz măcar are Airbus-urile alea noi. Într-un final am fost răzbunaţi oarecum, avionul care a venit să ne ia a venit gol de la Bucureşti, o chestie extrem de costisitoare pentru ei. N-am vrut să întreb al câtelea zbor e pe ziua respectivă pentru pilot, am mers pe încredere în norme şi aplicarea lor.

Pentru că am avut timp, am mers în capătul terminalului şi am lăsat la o parte politeţurile de aeroport şi am scos teleobiectivul. La Chicago când am întrebat dacă pot să fac o poză la Sears Tower din aeroport am fost întrebat „What for?”. La Dublin nu m-a întrebat nimeni nimic.

Şi asta a fost cu Dublin. Urmează Austria, Franţa sau România. Accept sugestii.