Land der Berge: Hoadl şi Birgitzer Alm

Plimbarea de dimineaţă cu maşina până în Solden n-avea cum să umple ziua de sâmbătă aşa că ne-am găsit altceva de făcut. Dacă tot eram la munte am zis să ieşim un pic şi pe cărări. Primul punct atacat, Hoadl – 2340m, un vârf din zonă unde ajunge un fel de funicular care pleacă din Axamer Lizum. Maşinăria se cheamă Olympiabahn (multe lucruri pe acolo au în componenţă Olympia pentru că au fost construite cu ocazia olimpiadelor de iarnă).

Vremea fiind fantastică pentru o plimbare pe munte, funicularul era cam plin, mai mai să nu găsim loc.

Deşi era vizibilitate bună până pe la 2000 de metri, după era totul în nor, inclusiv staţia de sosire de la Hoadl. Când am ieşit afară am început să ne întrebăm dacă e ok să abordăm un traseu necunoscut pe astfel de vreme. Totuşi am zis că harta e clară şi dacă nu ne abatem de la drum ajungem înapoi în Axamer Lizum fără probleme (că acesta era planul, să coborâm pe jos).

Panglicile galbene sunt de fapt gardul electrificat cu care am făcut cunoştinţă (mai trecusem prin altele fără probleme) - de data asta se pare că vremea umedă a înlesnit oarece curenţi electrici. Oricum nu e mare lucru, e menit să sperie animalele care se ating de el (nu vă imaginaţi scene din desene animate cu păr sârmos şi fumegând).

Coborârea a decurs ok, pe la 2000 am ieşit din nor şi am început şi noi să vedem împrejurimile. Un exemplar de murmaltiere, cum li se zice pe acolo marmotelor. Staniolul nu era de găsit.

Cai blonzi.

Olympiabahn văzut din afară.

O privire înapoi, odată ajunşi în Axamer Lizum.

Pentru că tot nu consumasem tot timpul alocat plimbărilor şi pentru că vremea părea să se îmbunătăţească, n-am coborât înapoi în Axams ci am parcat maşina la intrarea pe drumul forestier spre Birgitzer Alm (care din câte înţeleg e ceva gen păşunea Birgitz-ului pentru că e în dreptul satului Birgitz. Fiecare sat cu Alm-ul lui). Birgitzer Alm e şi numele unei cabane se pare destul de populară. Diferenţa de nivel e de vreo 500 de metri dar mi-a scos peri albi (probabil din cauză că mergeam pe un drum de maşini pe unde alţii urcau cu maşina!).

Cabana e faină, ce să zic. Când am ajuns sus vremea tocmai se îndreptase bine de tot – semn bun pentru a doua zi când aveam de gând să atacăm cele două telecabine mai serioase din zona Innsbruck-ului.

Prin faţa cabanei am avut parte şi de un episod mai ruşinos în sensul că am fost fugărit de un tăuraş prea curios (oi fi eu orăşean prost, dar nah, am tendinţa să fug când sunt urmărit de animale mai mari ca mine cu coarne, gheare sau colţi).

Pe muntele de vis-a-vis se vede printre copaci Olympiabahn cum urcă. Staţia intermediară...

...şi staţia finală de pe Hoadl, acum bine-mersi scăldată în soare.

Vedere asupra Innsbruck-ului nu prea e, doar dintr-un punct de pe traseu se vede ceva – partea de vest cu aeroportul.

Asta a fost cu plimbarea de sâmbătă pe cărări de munte. A doua zi a urmat altă tranşă, dar despre asta în episodul următor.