18 November 2010

Land der Berge: Innsbruck ud

Ziua a 5-a de Land der Berge, mega vreme. Ne-am luat Innsbruck pass (sau cum îi zice, că nu mai ţin minte) care ne garanta plimbări gratuite cu aproape orice şi intrări libere la aproape orice. Bineînţeles că din cauza vremii nici vorbă de urcat cu vreo telecabină aşa că ne-am rezumat la activităţi urbane. O chestie la care se face reclamă multă e Kristallwelten (Lumi de Cristal) - un muzeu patronat de Swarowski care pe hârtie suna destul de bine. În practică, data viitoare povestesc despre ororile văzute pe acolo. Până atunci, nişte Innsbruck ud - în timp ce aşteptam autocarul spre lumile de cristal.











Complet fără legătură cu cele de mai sus, azi am păţit o chestie oarecum amuzantă. Cred că prea multă tehnologie strică. Eram la casă la supermarche şi aveam de plătit 3.09. Conform obiceiului, ca să scap de monede am dat o bancnotă de 5 si o monedă de 0.1 ca să mi se dea rest 2. Chestia asta a blocat-o pe casieriţă care nu înţelegea de ce îi dau acel 0.1 în plus. Casa îi zicea că la 5 trebuie să-mi dea rest 1.91 şi atât. În rest pace. După nişte calcule complicate cu bonul în mână şi cu ochii pe ecranul atotputernicei case a anunţat triumfător că trebuie să-mi dea 2.01. Apropo, pe aicea moneda de 1 cent poate fi folosită în exact la fel de multe locuri ca şi moneda de 1 ban la noi.

1 comment:

maria said...

Foarte frumos orasul. Chiar si ud. Sunt curioasa cum a fost experienta Swarovski.

Related Posts with Thumbnails