Revenind la serialul verii, evident că evenimentele s-au estompat. Asta e, timpul e limitat. Sper să nu mă prindă Crăciunul povestind despre august deşi nu e exclus. Aşadar, Salzburg!
Joi se anunţase vreme rea şi într-adevăr dimineaţă Nordkette nu se vedea de nor, nor care uda în continuu peisajul. Pentru că la est mai erau şanse de vreme mai bună am decis să vizităm Salzburg-ul. Mai întâi am oprit lângă Innsbruck cu intenţia să vizităm o mină de argint însă se pare că aceeaşi idee o aveau şi restul de 10.000 de turişti din zonă. Pentru că statul la coadă nu face parte din vacanţa ideală, am lăsat pentru altă dată şi am continuat spre Salzburg unde am ajuns relativ repede (deh, autobahn). După ceva învârteală am parcat în munte (literalmente) şi am mers la citadelă.
Acolo tot am încasat o coadă mică dar măcar am ajuns să vedem Salzburg-ul plouat de sus.
Ca de obicei pe mine vremea proastă mă indispune teribil şi din păcate asta influenţează şi percepţia asupra unor lucruri care în mod normal n-ar trebui să fie afectate. De exemplu, din ce am auzit Salzburg-ul este un oraş foarte fain (chiar am văzut o ştire care îl ridica în slăvi ca cel mai frumos oraş de vizitat din lume - ca şi cum cineva ar putea declara asta) însă pe ploaie e...cum să zic, nu neplăcut dar mai aproape de comun.
Noi am mers la citadelă, cum ziceam, unde am pierdut ceva timp după care am mers la o plimbare prin partea veche a oraşului, pe ploaie. Am văzut casa în care s-a născut Mozart (tot turistul trebuie să o vadă altfel nu poate să spună că a fost la Salzburg), vreo două cafenele, catedrala şi în general lucruri cu acoperiş unde nu te plouă. Nu ştiu, poate trebuie să văd Salzburg-ul şi pe soare ca să-mi formez o altă părere sau eventual să stau mai mult. Mai jos, restul de imagini.
2 comments:
Aceeasi problema o am si eu, daca e vreme rea nu imi place nimic.
Asa am patit la Budapesta, in primele zile eram total neimpresionata, dar in ultima, cand a iesit soarele, mi-am schimbat total parerea.
Din poze mie mi se pare un oras foarte frumos. Poate pentru ca mie imi place ploaia mai mult decat caldura. Am facut insolatie in Venetia si nu a fost foarte placut.
Post a Comment