Ziceam data trecută că povestesc despre ce e de făcut „sus” după ce ai parcurs Kaunertaler Panoramastrasse. Ei bine se poate merge şi mai sus! Bineînţeles nu cu maşina ci cu Karlesjochbahn. Ca o mică paranteză, acest „bahn” din germană nu înseamnă stradă (autobahn=autostrada deci bahn=stradă nu e o deducţie corectă) cum am aflat în această scurtă vacanţă. Cum nu mă pricep la germană, pot doar să spun că bahn e o chestie generală însemnând cale dar de obicei trebuie să fie însoţită de altceva. Poate fi autostradă, poate fi cale ferată dar poate fi se exemplu şi un traseu de telecabină (sistemul de la telecabină de la Patscherkofel se numeşte Patscherkofelbahn) sau de telegondolă ca în cazul de faţă.
Din parcarea de la 2750m porneşte Karlesjochbahn, o telegondolă nouă (pe Google Earth nu apare) care duce până sus pe Karlesjoch la 3108m să vadă şi pantofarii cum e la peste 3000 de metri (adică noi). Ce pot să zic e că n-am mai fost la peste 3000 şi a fost fain.
Staţia de vârf a telegondolei e aşezată precar într-o şa (joch parcă asta şi înseamnă) unde nu e foarte mult loc în general, d-apoi pentru aşa ceva.
Ce e interesant e că şaua e fix pe graniţă, adică Austria e într-o vale...
...şi Italia e în cealaltă vale.
În lungul văii la 13 kilometri depărtare se vede lacul Resia. Munţii din spatele lacului nu mai sunt în Italia ci în Elveţia.
Ceea ce se vede e un colţ de Italie literalmente, undeva în zonă este şi un punct cum avem şi noi la Beba Veche Triplex Confinium, unde se întâlnesc trei ţări. O poză a bornei este aici.
Cum ziceam acolo sus nu prea e mult loc, cel puţin nu orizontal, aşa că au construit o platformă de lemn unde au pus şi nişte steaguri şi simbolul Kaunertal, capra aia de munte (ibex?).
Bineînţeles, am uitat să mulţumesc vremii că ne-a permis o astfel de excursie, august pe zăpadă.
Odată coborâţi înapoi la parcare, eu am mâncat ceva mai repede şi m-am dus fuga-fuga în direcţia în care indicatorul arăta „Vizită gratis ÎN gheţar” şi cu litere mai mici, jos „O faceţi pe propria răspundere”. Într-adevăr după vreo 10 minute de mers pe un teren destul de accidentat se ajunge la una dintre limbile gheţarului în care s-a săpat un tunel în formă de C.
Nu vi se pare, gheţarul e acoperit cu o ţesătură şi nu numai aici, în general e acoperit, probabil se topeşte prea repede şi vor să ţină sub control. La intrări tunelul pare să fie făcut prin zăpadă care capătă forme ciudate la contactul cu aerul mai cald de afară.
Chiar mă gândeam „Ce gheţar de mâna a treia mai e şi ăsta, din zăpadă” (eu care nu mai văzusem gheţar) când am ajuns la zona mai adâncă unde pereţii sunt de gheaţă compactată. La început gheaţa e albă...
...dar până la urmă se ajunge şi în zona unde gheaţa a fost compactată cu destulă forţă încât să ajungă albastră, cum am văzut numai la televizor.
Mulţumit fiind de vizita gratis pe propria-mi răspundere în gheţar, am mers la maşină şi am coborât Panoramastrasse.
Toată afacerea Kaunertal a durat totuşi destul de puţin aşa că am hotărât să mai lungim întoarcerea la Innsbruck, mai ales că era ultima din vacanţa asta. Aşa că data viitoare vă povestesc despre Fernpass şi Zugspitze.
No comments:
Post a Comment