Muzeul hărţilor

A venit acel moment din an. Nu, nu mă refer la momentul când eşti chiar încurajat să faci cumparături ca şi cum nu ar exista nimic după 31 decembrie. Mă refer la momentul când trebuie vizitat un muzeu dacă nu ai făcut-o deja în restul anului (ca să nu treacă anul fără să fi văzut un muzeu).

După cum am mai spus pe aici, am o chestie cu hărţile. Am dat de exemplu peste o librărie numai cu hărţi şi cărţi de călătorie şi am fost în extaz. Singurul dezavantaj este că e undeva aproape de Leicester Square, în Londra. În rest, numai chestii bune. Şi România are un raion destul de mare cu hărţi (de exemplu au hărţi cu Munţii Pădurea Craiului. Eu nu ştiu nici măcar unde sunt munţii ăştia, d-apoi să ştiu unde să găsesc la noi o hartă cu ei). Desigur, exagerez (parcă erau prin Apuseni...). Plus că au un calculator legat la serviciul topografic al majestăţii sale şi un plotter cu care pot să-ţi printeze ce ai nevoie de acolo. Dar am divagat...

Deci hărţi. Acum o săptămână am primit pontul că în Bucureşti ar exista un muzeul al hărţilor cu o colecţie chiar impresionantă. Majoritatea exponatelor au fost donate de Adrian Năstase. Aşa vreau să eu să ajung când voi fi mare, să zic: „Nu mai am loc de astea în subsolul palatului şi nu vreau să le duc în grajd sau în vinotecă. Luaţi-le şi voi şi faceţi ceva cu ele. Un muzeu de exemplu...”

Lăsând gluma la o parte, un Muzeu al hărţilor suna promiţător aşa că sâmbătă m-am înfiinţat la numărul 39 pe strada Londra. Casa e o vilă veche şi nu e foarte evidentă însă cele câteva steaguri anunţă existenţa muzeului. Denumirea completă e Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi dar pentru că nu a fost destul loc nici pentru hărţi, deocamdată cărţile (bisericeşti, din ce am înţeles) aşteaptă în depozit. Din partea mea pot să aştepte liniştite.

Aşa cum am bănuit, nu era nici o coadă. Eram singurul amator de cartografie pe moment, dacă nu cumva şi primul din zi. Ghiduţa (Ghiduşa?) a fost amabilă, mi-a explicat ordinea de vizitare şi mi-a luat cei 5 lei pentru bilet (bilet pe care scrie 10.000 lei şi are seria 0004537; sunt curios dacă asta înseamnă că sunt al 4537-lea vizitator).

Am să spun de la început că a fost fascinant, unul dintre cele mai interesante muzee pe care le-am vizitat. Desigur, e o chestie subiectivă, dar măcar un pic interesant tot e.

Poze nu ai voie să faci aşa că o să vă relatez în scris ce am văzut. Oricum nu ar fi avut nici un farmec, poate doar pentru atmosfera muzeului aşa. Hărţile încep de pe la 1500 şi merg până în perioada interbelică (observaţie proprie, din ce am văzut pe acolo). Ce e interesant e că mai toate hărţile vechi sunt greşite flagrant în comparaţie cu ceea ce ştim acum în materie de proporţii, poziţionare a reperelor unele faţă de altele, etc. Cred că pur şi simplu atât se putea face pe vremea respectivă cu informaţii de la călători, cu observaţii proprii fără ajutorul unor instrumente şi fără posibilitatea să vezi de sus ceva. De asemenea unele sunt „greşite” pentru că folosesc o perspectivă ciudată, ca şi cum ai privi sub un unghi de 45 de grade.

Unele dintre hărţile „greşite” sunt disproporţionate aproape grotesc, aducând la acceeaşi latitudine localităţi care acum e clar că nu sunt aşa, râuri care nu au cursul corect trasat, etc. Totuşi trebuie menţionat că hărţile erau făcute la Amsterdam, Paris sau Viena şi probabil era acceptabil un anumit grad de „aproximativ” când vine vorba de nişte teritorii sălbatice la mii de kilometri distanţă (ale căror locuitori nu ştiu sigur cât erau de familiarizaţi la vremea respectivă cu noţiunea de hartă).

Cea mai amuzantă mi s-a părut o hartă franceză (Paris, 1693) destul de detaliată, cu principatele. Numai că, atunci când vine vorba de denumirea principatelor te apucă râsul. La Valahia scrie mare „MOLDAVIE appele par des autres VALAQUIE” iar la Moldova scrie evident „VALAQUIE que des autres nomment MOLDAVIE”. Un fel de „Nu înţeleg eu exact ce se petrece acolo, e Moldavie, e Valaquie dar naiba ştie care-i care. Fac harta aşa şi gata.”

O altă hartă arată ceea ce nu poate să fie decât Jiul dar sub denumirea de Rhabon (pe altă hartă e Zul). Denumirea nu ar fi o problemă, dar faptul că Napuca e pe Jiu cred ca e. De asemenea faptul că Apulum e pe Olt iar e o problemă. Pe alte hărţi Brăila e la nord de Galaţi, Galaţiul e pe Prut (Pruth) iar Siretul nu există şi e figurat doar ca un braţ terminal al Prutului, sunt două de Tulcea, Mangalia e cam la acceaşi latitudine cu Măcinul, Bucureştiul e pe un râu numit Teltz nu pe Dâmboviţa care e mai la vest, etc.

O chestie interesantă este existenţa unei ţări Romania la sud de Bulgaria, ocupând parte din teritoriu Bulgariei actuale şi Turcia până la Constantinopol. Apare pe mai multe hărţi şi se pare că e de fapt Rumelia dar totuşi e interesant cum denumirea am preluat-o noi mai târziu. Asta apare pe o hartă făcută de Mercator în 1578 dar şi pe altele.

Grafia şi denumirile sunt absolut delicioase, probabil depinzând de limba în care se încerca reproducerea sunetelor. Astfel apar următoarele corespondenţe (selecţie, lista e interminabilă):

Bucureşti---Bucheresch
Tulcea---Tulcar
Caraorman---Caraharman
Râmnic---Rebnick
Argeş---Argisch
Mangalia---Magnegalia
Dobrogea---Dobrutzische
Tecuci---Tekusch
Brăila---Brailow sau Ibrail
Braşov---Corona Stephano Polis
Galaţi---Galacz

O altă chestie interesantă care se poate observa este cum s-a schimbat geografia în timp. De exemplu, Dunărea la Galaţi avea o multitudine de braţe şi insuliţe. Pe hărţi apar lacuri dispărute între timp cum ar fi Crapina (care a existat până în anii 80). Dâmboviţa în Bucureşti la începutul secolului era canalizată dar nu toată, zona Ciurel era încă sălbatică şi mlăştinoasă. Gura Portiţei era pe atunci chiar o gură de comunicaţie între lac şi mare şi nu era singura, mai exista şi Periteasca cam pe unde e Periboina azi.

Ca hărţi de menţionat la care am rămas câte 15-20 de minute să le studiez (fapt ce a făcut-o pe ghiduţă să vină să investigheze de ce nu mă mai mişc din loc) am aşa:

Harta Căilor Ferate din 1922 – mare tristeţe mare pentru că ce se vede pe harta respectivă este şi stadiul actual al reţelei de căi ferate, ba în unele cazuri chiar mai puţin. Sigur, între timp unele au devenit căi duble, au fost electrificate, etc. dar ca întindere părea să fie cam la fel. Spre exemplu acolo apare Tunelul Izvor ca fiind în construcţie, tunel care nu a mai fost finalizat şi nici nu cred că va mai fi. De asemenea apare ca proiectat tronsonul Braşov – Buzău, tronson care nu a mai fost finalizat acum fiind doar un apendice Braşov-Întorsura Buzăului. Alt proiect despre care nici măcar nu am auzit să se fi început este o cale ferată Anina-Bozovici cu ramificaţie spre Baziaş. La momentul respectiv conform hărţii se putea ajunge de la Mărăşeşti la Soveja pe o cale ferată îngustă. Interesant e că multe tronsoane erau trecut ca fiind private în administrarea CFR (Braşov-Sibiu) sau private cu administrare proprie (Ploieşti-Mâneciu).

Harta Bucureştiului – 1899, Institutul Geografic al Armatei. La asta cred că am pierdut cel mai mult timp încercând să identific diverse detalii. De exemplu, Iuliu Maniu era Şoseaua Bolintinu şi pe ea se afla Pirotechnia Armatei (pe locul actualei Politehnici) şi alte construcţii militare de unde şi denumirea de mai târziu a cartierului Militari. Că tot mă întrebam de unde vine denumirea, acum ştiu. Tot aşa, ceva mai la sud erau taberele pentru Regimentele 21 şi 6 şi proprietăţi ale „Ministerului de Resboi” – Drumul Taberei sună cunoscut? Magheru nu exista însă era plănuit, pe hartă apare trasat aşa ca de probă. Bulevadrul Mărăşeşti era pe atunci al Neatârnării şi pe el era Uzina de Gaz. Interesant, pentru că azi acolo e sediul GDF Suez, probabil nu întâmplător. Bucureştiul se termina pe atunci la Cora Lujerului, cimitirul Sf. Vineri de pe Griviţei, Rondul 2 de pe Kiseleff (azi e Arcul de Triumf acolo), intersecţia Lacul Tei cu Colentina, Piaţa Sudului şi Cimitirul Bellu (asta aşa în sensul acelor de ceasornic). O altă chestie interesantă e că în nord şi est apar multe terenuri pe care scrie „Proprietatea Xulescu”, probabil boiernaşii vremii.

General Karte des Furstenthums Walachei – Viena, 1867 – o hartă imensă la scara 1:288.000. Altitudinile sunt date în stânjeni. Detaliile sunt remarcabile. De exemplu pe hartă apare pe graniţa cu Transilvania vârful Vânătura Butian cu vreo 1300 de stanjeni (evident, ceea ce azi ştim sub numele de Vânătoarea lui Buteanu). Lângă Braşov se vede Zizinul (Zazjon) iar lângă Galaţi se văd localităţile Kosti, Monolaki şi Wadu Lungului. Pentru cei ce nu sunt familiarizaţi cu geografia împrejurimilor Galaţiului, în ziua de azi două dintre satele aflate imediat în afara oraşului se numesc Costi şi Odaia Manolache iar unul dintre cartierele nordice e Vadul Ungurului.

Muzeul are multe hărţi, atât de multe încât nu a fost loc pentru toate şi unele sunt agăţate la o înălţime incomodă pentru studierea oricăruie detaliu. După vreo două ore şi jumătate am considerat că ajunge (nu ştiu când am mai petrecut aşa mult timp într-un muzeu) şi am zis că mai revin. La ultimul etaj sunt multe hărţi cu alte ţări care nu-mi suscită la fel de mult interesul. Pentru că am citit pe Metropotam că dacă vrei vreo hartă ar putea să ţi le trimită pe email am întrebat dar Ghiduşa nu ştia de un astfel de aranjament însă a zis că se interesează (e nouă deci e normal). În schimb mi-a arătat un album care ar fi fost editat acum ceva vreme (si e în curs de reeditare) cu o parte din hărţi scanate. Dihania arăta promiţător, mai ales că era să-mi sucească o încheietură când i-am preluat întreaga greutate. Totuşi am rămas oarecum dezamăgit de rezoluţia proastă. Nu văd sensul să foloseşti o hârtie foarte bună şi să scanezi în bătaie de joc. Mă rog, poate n-am privit eu destul de atent.

Oricum recomand călduros o vizită pe acolo.