Tour Montparnasse

Cum ziceam altă dată (cred că am zis deja dar nu mai ştiu sigur) pe lista locurilor de făcut într-un oraş nou pun de obicei şi urcatul în random structură înaltă pentru a-l vedea de sus. Aşa pe fuga, nu-mi aduc aminte oraş în care să nu fi făcut asta.

La Paris primul lucru care îţi vine în minte referitor la ce am spus mai sus e turnul Eiffel şi ar fi o opţiune bună dacă nu ar trebui să te baţi cu restul de milion de turişti care vor şi ei acelaşi lucru (ca să nu mai zic de preţ). Ar mai fi dealul pe care e catedrala Montmartre dar e cam mic pentru o panoramă adevărată plus că de acolo nu se vede turnul Eiffel.

Acum trei ani când am fost în Paris am fost în turnul Eiffel că deh, vii la Paris-urci în turn altfel eşti neica nimeni. De data asta am fost să văd Parisul de sus din altă parte şi anume de pe turnul Montparnasse.

Dimineaţă am ieşit prin La Defense însă vremea a fost dubioasă şi n-am pozat decât un carusel care era cam stingher printre atâta sticlă şi metal.

De acolo am mers la cimitirul Pere Lachaise (de acolo v-am arătat deja poze) şi mai apoi un pic prin zona Saint Michel unde am mâncat şi am luat-o încetişor spre Jardin du Luxembourg.

De acolo se vede deja obiectivul. De fapt se vede cam de peste tot din Paris. Tour Montparnasse a fost construit în anii 70 şi a dat o lovitură atât de serioasă esteticii oraşului încât la doi ani după el s-a interzis construcţia de zgârie-noi în Paris. Cu cele 59 de niveluri şi 210 metri, turnul iese în evidenţă într-un mod neplăcut într-un oraş în care media de înălţime e 5-6 etaje.

Mă rog, să nu fim mofturoşi, avem acces pe terasă şi asta contează. Şi când spun terasă mă refer chiar la heliportul de pe acoperiş. Am urcat în turn la apus şi mi-am propus să rămân până se întunecă de tot să văd cum se aprinde oraşul încet-încet. Noroc că heliportul nu e singura zonă în care ai voie să stai pentru că altfel aş fi îngheţat. Am început cu imagini cu Parisul la apus...

Notre Dame

Domul Invalizilor

O staţie de metrou aeriană.

Pantheon-ul.

Biserica St. Sulpice din câte îmi aduc aminte din prima incursiune în Paris.

Arcul de triumf.

Ghetouri adevărate la periferie.

Jardin du Luxembourg cu umbra turnului Montparnasse în dreapta.

Şinele de tren care pleacă din Gara Montparnasse.

Champs de Mars şi baza turnului Eiffel.

Ştrumf la pozat.

Şi pauză de încălzire ca să mai apuc viu aprinderea luminilor. Am înşfăcat un scaun în zona unde se proiecta un film (la etajul cu barul) şi am aşteptat cuminte cam jumătate de oră. Rezultatul aşteptării...

Spre Notre Dame. Dârele de lumină sunt avioane care decolau de la Roissy.

Cu ocazia asta am descoperit o chestie interesantă. Mai toate clădirile înalte sunt construite în aşa fel încât să se mişte sub acţiunea vântului şi turnul Montparnasse nu face excepţie. Câţiva centimetri într-o parte, câţiva în cealaltă, de ajuns ca o expunere de 30 de secunde să iasă mişcată.

La un moment dat s-a făcut prea întuneric ca să mă mai chinui cu imaginile şi prea frig ca să mai îndur. Oricum e un loc fain. Clădirea e înaltă şi spre deosebire de alte clădiri în care am mai fost aici nu ai un acoperiş deasupra capului, eşti doar tu şi cerul. Plus că vederea noaptea e spectaculoasă. Merge şi o poză de grup, din aia cu blitz şi cu fundal negru, din aia pe care trebuie să scrii „Turnul Montparnasse, Paris, 2010” ca să ţii minte unde e făcută că altfel n-ai cum să-ţi dai seama.