Versailles

Auzit-am despre acest loc de ceva vreme şi cum toată lumea îl recomandă am zis să merg şi eu să văd cu ochii mei minunea. Într-o zi de sâmbătă am luat RER-ul galben în direcţia pe care o bănuiam eu a fi potrivită (bănuială corectă până la urmă) aşa că pe la 11 eram în Versailles.

Drumul de la gară (gara Chantiers, că sunt două la care poţi merge) merge pe o stradă destul de îngustă care nu prea cadrează cu imaginea pe care o aveam în cap de palat grandios însă strada dă într-un mega bulevard lat de aproape 100 de metri. Aşa da, chiar dacă nu se vede ce copaci, la capătul bulevardului pare să fie ceva exagerat de mare.

Palatul nu e înalt însă e foarte întins. Privindu-l din capătul bulevardului îmi provoacă o reacţie de genul „Ce-a fost în capul lor când au făcut asta?”. La construcţie palatul a înghiţit o sumă halucinantă estimată la 2 miliarde de dolari în banii actuali. Oalele de noapte erau din argint iar regele avea în dormitor o balustradă făcută din mai mult de o tonă de argint. Doar balustrada a costat cam 560.000 de livre, ţinând cont că mâncarea pentru 12 oameni pe o zi costa 14 livre. Şi ceea ce e mai interesant e că palatul continuă să înghită sume ameţitoare şi în zilele noastre pentru renovări şi achiziţionări de mobilă care a aparţinut palatului dar a fost vândută la un moment dat.

Mândru de realizarea-i, Ludovic al ţ-şpelea (unde ţ=14) stă pe cal în faţa palatului - acum mai dirijează "decât" traficul, ca să zic aşa.

E foarte greu de conceput că acest palat atât de grandios (megalomaniac?) a fost ridicat de un om care nu a făcut baie niciodată în timpul vieţii sale.

La intrare mai realizezi o treabă: „bling”-ul nu a fost inventat de cine ştie ce etnii prin Statele Unite în secolul trecut...nu, era vivace la 1700 pe tărâmurile Franţei.

Mi-l imaginez pe Ludovic într-o discuţie unilaterală cu arhitectul: „Parcă îi lipseşte ceva. Pfuai, ştiu. Gardul să fie aurit! Şi dacă rămâne vopsea (sau aur, ce naiba folosiţi voi acolo că oricum nu prea contează, şi aşa nu fac altceva cu el), daţi şi pe acoperiş da’ aşa un pic, cu bun gust. Pai suntem regele soare au ba? Apropo, adu-mi aminte să îmi dau peruca să o fiarbă iar, mă termina cu nervii păduchii ăştia.”

O să tai avântul oricui care crede că acesta e un ghid despre Versailles. Înăuntru n-am intrat din lipsă de chef iar afară am fost plouat aproape constant exact cât să-mi lase o amintire foarte neplăcută. Ce m-am dus eu să văd erau grădinile Versailles-ului cu fântâni muzicale, boscheţi-labirint şi statui.

Peluza centrală nu se poate folosi pentru şezut, nu că aş fi vrut la vremea respectivă să mă rostogolesc prin iarbă udă.

Când vine vorba de grădini, iar e greu de imaginat la ce ar putea fi utile. Cred că puteau fi folosite şi la vânătoare (de ibovnice poate) dar nu la picior că oboseşti şi există şi riscul să te pierzi. Mai jos e imaginea din satelit cu grădinile. Fiecare pătrat delimitat are tematica sa. Mă rog, exagerez, însă filosofia care a ornat palatul a guvernat şi designul grădinilor. Mult, mai mult, foarte mult, pentru că putem. De exemplu s-au construit prea multe fântâni fără să se ţină seama că nu e destul apă. Astfel fântânile nu puteau să funcţioneze concomitent pentru o perioadă de timp semnificativă.

Palatul e şi el inutil de mare mai ales că probabil regele nu lua în chirie oameni aşa că o mare parte era nelocuit.

Grădinile sunt ornamentate cu un număr foarte mare de sculpturi din cate îmi dau seama unice.

Pe lângă grădini sunt şi o serie de lacuri artificiale, unul măricel în stânga intrării, după oranjerie...

...şi Grand Canal – un rezervor în formă de cruce (oarecum) cu braţele de jumătate de kilometru. În jurul acestuia din urmă e o promenadă interesantă pe sub copaci tunşi.

Cuvântul cheie e „sub” pentru că ploua. Undeva într-o laterală se ajunge şi la alte două palate mai mici – Trianon-ul şi Micul Trianon. Dacă tot am văzut versiunea de la Floreşti Prahova, am mers să văd şi Micul Trianon original. Pentru asta am fost pedepsit cu o repriză de ploaie şi mai puternică drept pentru care m-am învăţat minte şi am luat-o cătinel spre ieşire. La ieşire ploaia a încetat complet până după-amiază. Probabil Murphy zâmbea, acolo unde o fi el acum.

Totuşi am avut noroc dacă se poate spune aşa. Nu vreau să-mi imaginez ce fel e în grădini atunci când e vremea bună de plimbare. În faţa intrării în palat e o parcare imensă pentru autocare unde încap după părerea mea 100-120 de autocare. Grădinile sunt mari, dar nici chiar atât de mari.

Nu vă luaţi după mine, mergeţi că e frumos. Pe mine m-a plouat şi de asta nu mi-a plăcut.