C'est dingue

Cantonamentul de săptămâna asta e într-un fauxbourg în care nu am mai fost - interesant e că acesta chiar îmi place. Cel puţin centrul e chiar simpatic cu o zonă pietonală mică, cu restaurante, cu supermarche care se închide la 10 (mare chestie) şi cu gară.

Cu toate astea mi-am făcut plimbarea de seară până în fauxbourg-ul vecin la restaurantul turcesc descoprit săptămâna trecută. Vorba vine plimbare pentru că sunt două staţii de tren şi da, iau trenul. Culmea, trebuie să schimb pentru că trenurile, deşi trec o dată la câteva minute, nu opresc în ambele staţii care îmi trebuie mie.

Legat de asta, ziceam la un moment dat că îmi vine să plâng când văd ce infrastructură au. Gara din acest mic oraş satelit are 9 linii şi aceste 9 linii trec Sena în apropiere pe un pod (toate 9!). Toate vin de la Gara St. Lazare din Paris şi la ora de vârf e impresionant să urmăreşti trenurile care aleargă în toate direcţiile. Există trenuri express care nu opresc decât în gările mai mari şi există şi trenuri care opresc în toate gările. Toate trenurile trec prin clădirile de locuinţe şi nu le-am auzit niciodată folosind claxonul - poate şi pentru că în teorie nu se poate ajunge pe linie - peroanele sunt înalte ca la metrou şi toate gările au pasaje subterane. Garniturile nu sunt deloc elegante, în general sunt murdare, miros şi nici foarte silenţioase nu sunt. Totuşi, cel mai important, îşi fac treaba.

La întoarcere am avut "plăcerea" să asist la o scenă în gara unde schimbam. Cum aşteptam eu trenul liniştit un urlet înfiorător s-a auzit din direcţie sălii de aşteptare. Urletul (care continua, cu intensităţi variabile) era acompaniat de zgomote de lovituri în ceva mobilier. Gândul de început a fost "Aoleo, îl taie". Totuşi destul de repede sunetele au început să fie articulate şi am auzit un "Pourqoi tu me fais ca?".

Ah, l'amour! Of course. Micuţului isteric (era mic de înălţime) tocmai i se dădeau papucii de către o micuţă asiatică în colanţi cu model leopard. Omul urla în continuare ca înjunghiat, se făcea că pleacă, ieşea din sală şi apoi se întorcea înauntru. Până la urmă a reuşit să spargă un geam şi să se taie la mână. Noi cei de pe peron urmăream scena - eu sincer speram să nu facă vreun gest care să interfereze cu programul trenului meu (de genul să se arunce în faţa lui) sau să nu o lovească pe fată. La un moment dat i-a fluturat pumnul prin faţă dar doar ca să-i arate că s-a tăiat. După 4-5 minute de urlat a apărut în sfârşit şi cineva de la pază dar n-am apucat să văd cum s-a terminat telenovela pentru că a venit trenul.

Am mai vazut o scenă asemănătoare la Notre Dame, el îi urla duios ei să se urce înapoi pe scuter şi ea nu voia. Nu ştiam că le fierbe aşa sângele în vine francezilor, credeam că doar mai la sud.

N-am poze pentru azi, mai am doar o doză de Londra pentru data viitoare şi rămân fără material.