Escapadă londoneză

Aşa cum am mai povestit pe aici, la începutul lui noiembrie trecut m-am dat cu trenul pe sub Canalul Mânecii. De fapt am fost la nişte prieteni dragi pe care îi văd prea rar aşa că week-end-ul a fost cu mai puţină alergătură şi ceva mai multă vorbă.

Totuşi am făcut şi o mică plimbare iar rezultatele se văd mai jos.

Schimbarea gărzii călare.

În Trafalgar Square- un Mini Morris echipat mai de raliu fugărit de un X5.

Clişeu londonez – double decker cu Big Ben pe fundal.

Un tun primit cadou de la spanioli – „Primiţi în dar acest tun foarte, foarte urât dar în schimb nefuncţional”.

Plimbarea principală a fost la Greenwich unde am mers cu vaporaşul – vaporaş care pe anumite porţiuni ia o viteză apreciabilă. Le spune Thames Clippers şi sunt nişte catamarane simpatice şi moderne.

O nava identică cu cea pe care ne aflam, sub Tower Bridge.

Pe măsură ce ne depărtam de centru, peisajul de pe mal se schimba – am văzut multe blocuri de locuinţe (ale căror preţuri am înteles că ar fi exorbitante) care arătau foarte bine.

Chiar şi cele vechi dar renovate arătau bine.

Spre Greenwich peisajul urban mai are o răbufnire sub forma districtului de afaceri – Canary Wharf – unde sunt şi nişte zgârie nori.

Drumul pe apă are farmecul lui însă durează mult pentru că nava opreşte în multe „staţii” de-a lungul traseului. Unele sunt facultative însă de obicei e câte un om care să vrea să coboare. Plus că în zona asta cursul Tamisei nu e deloc drept (aşa cum nici Sena nu e deloc dreaptă la Paris) şi metroul cred că face mult mai puţin până în Greenwich.

De sus de lângă "Meridianul 0", în depărtare Canary Wharf.

La "Meridianul 0" am dat peste chestia despre care citisem înainte şi anume rândul ordonat de oameni care aşteaptă să se rânjească în faţa unei chestii simbolice. Meridianul e o linie, nu un punct! Ca să-l citez pe Mugatu - "Doesn't anybody notice this? I feel like I'm taking crazy pills!"

Ca să mă prostesc şi eu, dar în felul propriu, am umblat cu GPS-ul prin zonă până mi-a arătat 0 00’ 00” – evident că precizia lăsa de dorit, l-am găsit undeva pe o pajişte la vreo 50 de metri de linia oficială.

O stradă din Greenwich.

Deci ne-am înţeles da? Fără vânzători ambulanţi de îngheţată că altfel nu ştiu ce se întâmplă!

Până şi ei recunosc că sunt pe invers (sau pur şi simplu s-au săturat să cureţe după turişti din ţările unde maşinile merg normal).

Dacă nu înţelegeţi ceva, sunaţi-ne să vă explicăm ce nu aveţi voie să faceţi.

Un instrument al groazei testat de partea curajoasă a grupului în Leicester Square. Bărbaţii au rămas la sol pentru că era frig – plus că ne era teribil de frică să ne dăm în maşinăria morţii.

Altceva nu am pentru că nu am prea stat cu aparatul la ochi. Am băut cidru, am mâncat pizza a cărei reţetă cred că ar revolta orice italian (dar foarte bună), am stat la coadă la cofetărie ca să mănânc o chestie absolut mediocră şi foarte scumpă – prima şi totodată ultima oară când mai calc voluntar într-un Haagen Dasz.

Un loc prin care trebuie să mai trec şi care mi-a rămas în minte este o librărie pe care am descoperit-o nu vă zic unde. E de vis, nu mi-am imaginat că există aşa ceva. E numai cu cărţi de călătorie, hărţi, ghiduri şi alte asemenea (perdea de duş cu globul pământesc vrea cineva?). E genul de loc în care te simţi complexat şi apoi deprimat când vezi câte locuri sunt de văzut în lumea asta realizând în acelaşi timp că nu ai cum să le vezi pe toate.

Pe lângă ghidurile pentru orice colţ de lume imaginabil, au şi un plotter legat la institutul topografic al majestăţii de pe care poţi să printezi hărţi foarte detaliate ale diverselor zone din Marea Britanie. Au un segment întreg cu România şi au acolo lucruri pe care nu aş şti unde să le găsesc la noi - de exemplu hărţi cu tot felul de munţi obscuri cum ar fi Pădurea Craiului (şi spunând asta îmi dau seama că am mai povestit de această librărie şi am şi zis cam pe unde e). Evident, fiind pus în faţa unei varietăţi aşa mari am ieşit din librărie cu mâna goală. Mă rog, aşa am un pretext să mă întorc pe acolo.