Road trip pe zăpadă

Prima plimbare cu maşina pe anul acesta am făcut-o ieri, pe o vreme numai bună pentru aşa ceva. A durat un pic să ne adunăm dar pe la 10 pornisem pe 8 roţi spre Cernavodă. La ieşirea de pe autostradă am văzut că drumul spre Rasova-Ion Corvin părea să fie cu zăpadă aşa că am lungit un pic traseul. Am dat o fugă spre Rasova pe un drum acoperit aproape în întregime de zăpadă.

La Rasova am întors (nu făcusem decât 19 kilometri).

Drumul era aproape pustiu aşa că a fost o plăcere.

E vorba de o bucată din drumul fain descris astă vară.

Undeva pe drum, ruine agro-industriale, cred.

La Cernavodă am trecut podul Sfânta Maria peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, pod pe care au mi-l aminteam roşu aprins. Se pare că în timp roşu s-a mai estompat şi acum e un fel de roz palid şi acela numai pe alocuri. Am trecut prin Cernavodă (care e suprinzător de deluros) şi am oprit un pic la canalul unde se varsă apa călduţă (ieşeau aburi din ea) de la Cernavodă în Dunăre. Nu sunt familiarizat cu funcţionarea reactoarelor CANDU şi nu ştiu la ce/cum e folosită apa respectivă însă cumva mi se pare nepotrivit să pescuieşti în ea, aşa cum făceau zecile de oameni de acolo.

Mai departe am mers pe un drum pe care nu am mai fost, cel spre Hârşova. Drumul trece prin câteva localităţi (nu ştiam că există un sat care se cheamă Dunărea)...

...una dintre ele având şi o cetate care fusese probabil destul de serioasă la vremea ei – e vorba de Capidava (satul poartă şi acum numele cetăţii). Drumul nu ajunge direct la Hârşova ci iese în drumul naţional dintre Constanţa şi Hârşova la Hanul Morilor. De locul acesta mă leagă amintiri pentru că mereu opream aici când mergeam la mare cu ai mei. Dacă nu mă înşel îi ziceam Hanul Mititeilor din motive lesne de înţeles.

La intrare în Hârşova am oprit la OMV pentru alimentare (noi, nu maşinile) după care am intrat în oraş căutând un drum spre faleză. Şi Hârşova are cetatea ei, Carsium se numeşte, dar nu asta căutam. Am mers pe dealul vecin la un monument văzut în diverse imagini pe net.

Monumentul e dedicat marinarilor care au murit în 1912 la scufundarea şalupei Trotuşul. N-am găsit nimit despre acest eveniment, ştiu doar că şalupa a fost construită în 1894 undeva în actuala Polonie. Când spun şalupă, mă refer de fapt la o şalupă torpiloare cu scondru – primul tip de torpile erau ceva asemănător cu o suliţă cu o încărcătură explozivă în vârf, suliţă care era montată în vârful şalupei. Nava ataca lovind direct nava inamică, ataşând astfel torpila după care se retrăgea la distanţă şi detona încărcătura. Pentru mai multe informaţii despre clasa Vedea din care făcea parte şi Trotuşul mergeţi aici.

Monumentul e aşezat pe un mal abrupt al Dunării, cumva deasupra portului Hârşova.

Dealul cu cetatea Carsium.

Moscheea din Hârşova, ascunsă printre blocuri (blocuri cu sobe).

Cum arată locul în care e amplasat monumentul.

De la monument am plecat spre podul de la Giurgeni-Vadu Oii dar am deviat încă un pic de la traseu pe ceea ce am văzut că ar fi drumul vechi care ducea probabil la un punct de trecere cu bacul. Într-adevăr e un drum care a avut asfalt acum multă vreme. Plus că podurile de pe el îi trădează originea (nu construieşte nimeni pod în lunca inundabilă dacă nu are un motiv serios). Noi am mers până în locul numit Puturoasa – unde sunt două bazine mici (le-aş zice căzi) de beton în care curge apă sulfuroasă. De unde vine apa asta sulfuroasă nu am idee, credeam că e valabil doar pentru zonele cu ape minerale etc. Cert e că în zonă e un miros destul de puternic de ouă stricate. Dacă ştie cineva despre ce e vorba, îl rog să-mi zică şi mie.

Tot aici am dat şi de wildlife adevărat – un număr destul de mare de fazani şi făzăniţe care s-au grăbit totuşi să dispară la apariţia noastră.

După Puturoasa am revenit la drumul mare şi am trecut Dunărea pe pod. Am trecut pe lângă Târgul de Floci – o aşezare dispărută de-a lungul istoriei unde se pare că s-a născut Mihai Viteazu. În satul Bucu am cotit peste Ialomiţa pe un drum secundar ca să vedem ruinele conacului Cosâmbeşti sau Conacul Bolomey cum l-am găsit în alte părţi. Se pare că e din 1898 însă e într-o stare atât de proastă încât are un jurul său un fel de exoschelet de lemn care îl ţine în picioare. Aici aveti o imagine cu conacul pe când nu avea exoschelet.

Mai departe am mers tot pe drumuri secundare prin sate ca Ciulniţa şi în Ivăneşti am încercat să ajungem la ruinele unei biserici de la 1848 – Biserica Cuvioasa Paraschiva. Din păcate drumul era înzăpezit şi noi nu prea mai aveam timp pentru o excursie la picior. Am văzut biserica de sus de pe deal însă până am fi ajuns la ea soarele ar fi apus de ceva vreme. Aşa că probabil mă voi întoarce.

O imagine mai de aproape aveţi aici. De fapt în zonă mai sunt astfel de relicve, un exemplu ar fi biserica Sf. Nicolae din Orboieşti, de la 1747.

Noi ne-am întors spre Slobozia şi pe ultimele urme de lumină am oprit la herghelia Hermes, loc care e cunoscut mai ales pentru replica fermei din serialul Dallas şi pentru replica turnului Eiffel. Ca să citez din persoana care le-a construit: „Nu e, dom’le, kitsch, e după autentic.”

La Bucureşti ne-am întors pe întuneric. Am mai avut timp şi de crack-uit televizor deştept (ca să fie şi mai deştept) plus vizionat filme pe „noul” televizor. Bonus, un copac de lumină găsit într-un mic parc al capitalei noastre.

Decretez că anul a început bine.