Telecabinning

Toamna asta am prins un weekend cu vreme fantastică. Întâmplător eram la munte în ultimele zile ale lui Octombrie. Sâmbătă dimineaţă de cum am ajuns în Sinaia am decis că mergem undeva sus să profităm de vreme. Am ales telegondola de la Azuga pentru că nu mai fusesem acolo şi pentru că ar trebui să se vadă Bucegii în toată splendoarea lor.

Evident, la telegondolă era agitaţie mare, au pornit-o special pentru noi. Până nu dă o zăpadă, zona nu prea prezintă interes.

Vizibilitate perfectă şi, mai mult, nici un pic de vânt, cel puţin nu la staţia Sorica. Bucegii, cum ziceam.

Ca să facem şi o plimbare am apucat drumul care urmăreşte aproximativ creasta munţilor Baiului (pleacă de la Sorica şi ajunge în Secăria lângă Comarnic). Din el se ramifică variante pe ambii versanţi.

Am dat şi de un pic de zăpadă, mai mult sau mai puţin proaspătă.

Spre Predeal tot ce se vede e Cabana Clăbucet Plecare (cea arsă/explodată) şi drumul care merge spre Cabana Gârbova şi Clăbucetul Taurului.

Ca să nu mint, n-am fost complet singuri, ne-a ajuns şi depăşit un grup care avea probabil de gând să parcurgă un traseu mai substanţial.

Noi ne-am întors la telegondolă şi am coborât la maşină după care am continuat spre Braşov unde trebuia să mâncăm la Sergiana. Dar mai întâi am zis că rezolv o restanţă pe care o am de când am fost prima oară la Braşov, şi anume Tâmpa. După ce m-am învârtit ca dobitocul prin tot oraşul după un loc de parcare l-am găsit tocmai la Primărie. Ştiind că vin în Braşov unde parcarea e numai cu monezi (depăşeşte puterea de înţelegere chestia asta – pentru 4 ore de parcare ai nevoie de 1 kilogram de monezi care evident că nu se găsesc nicăieri) oprisem în Predeal la benzinărie unde am prădat stocul de monezi. Şi da, am ajuns până la urmă pe Tâmpa, chiar la literele cu care scrie Braşov şi pe vârf, un pic mai sus.

Sus am ajuns folosind telecabina Tâmpa care, de ce să nu recunosc, scurtează mult drumul.

După o seară de hălăduit prin Braşov ne-am întors în Sinaia pentru odihnă. A doua zi vremea a insistat să fie iar fantastică aşa că am mers să terminăm ce începusem cu doi ani înainte şi anume să ajungem la Crucea Eroilor.

Vreme fantastică, cum ziceam.

Iar telecabină!

Nici pe Bucegi nu ne-a bătut vântul, ceea ce mi se pare o raritate. Releul Coştila văzut pentru prima dată aşa clar.

Traseul până la Crucea Eroilor folosit de noi, cel uşor adică, trece pe lângă vârful Caraiman şi include o porţiune de coborâre mai abruptă dar în rest e foarte uşor de abordat.

Cabana Caraiman văzută de sus de pe traseu. Cam pe margine pentru gusturile mele, dar fie.

Buşteniul, jos de tot.

Releul Coştila pe fundal albastru închis.

În sfârşit, Crucea Eroilor.

Abruptul pe marginea căruia e amplasată crucea e ceva special, am auzit o discuţie cum că ar fi cel mai mare perete vertical de la noi (mie nu mi se pare vertical, însă e neplăcut de abrupt). V-am mai zis că era vizibilitate foarte bună? Se vedea şi Sfântu Gheorghe şi sate chiar mai departate, 60+ kilometri distanţă.

La întoarcere, telecabina din deşert (serios, aşa pare).

Sau varianta de telecabină care intră în pământ.

Şi ajunge cu poveştile din alte vremuri când nu era zăpadă (mă rog, mai sunt două, dar nu mă grăbesc cu ele).