Pasajul Vilacrosse

În afară de plimbat prin pădurile din jurul Bucureştiului, week-end-ul acesta mi-am permis şi o serie de incursiuni urbane al căror prin rezultat îl puteţi vedea mai jos.

Cu mult înainte de a-l vedea cu ochii mei, am văzut la televizor în cine ştie ce videoclip un loc care mi s-a părut interesant – un fel de stradă acoperită cu acoperiş de sticlă. Mi-a luat ceva timp să aflu unde se află şi că se numeşte Pasajul Vilacrosse (denumire generică sub care e cunoscut locul, pasajul se numeşte de fapt Macca-Vilacrosse).

Drumul nimănui

Sâmbăta asta am ieşit la o plimbare pe o vreme incertă – undeva în preajma Bucureştiului pe un drum judeţean puţin folosit.

Voglia di mare

Dacă mergi în Sardinia, trebuie să-ţi placă marea (reciproca e şi ea valabilă, dacă îţi place marea, trebuie să mergi în Sardinia) - 2000 de kilometri de coastă cu o mare în nişte culori fantastice.

Palau

Mbun, ai ajuns deci în nordul Sardiniei (virtual, să nu uităm că nu-s imaginile mele şi eu nu am ajuns pe acolo). Ce se poate face? Păi pe acolo e Porto Cervo, perla Coastei de Smarald. Un fel de Mamaia^3. Depinde câtă răbdare ai şi cât de mult îţi doreşti să vezi ce e acolo. Dacă ai venit pentru vedete da, merită să rămâi, dacă nu, nu cred că Palau te va dezamăgi.

Cala Gonone

Turul Sardiniei, episodul 2 - Cala Gonone. Reiterez faptul că imaginile nu îmi aparţin însă am acordul proprietarei pentru a le publica – legat de asta, am creat eticheta „featuring”.

Dacă ar fi să-mi aleg un loc de văzut din Sardinia, bazându-mă doar pe imaginile de acolo atunci acesta ar fi Cala Gonone. Recunosc, am tras cu ochiul la Google Earth ca să văd cum se ajunge, pentru că prima oară mi s-a povestit despre drum. Într-adevăr, bucata de drum de la Lotzorai la Dorgali pare să fie ceva de trecut pe listă, SS125 e numele lui. Deşi eşti la 10 kilometri de mare nu o vezi pentru că drumul e ocupat să urce şi să coboare prin munţi. Aproape de Dorgali drumul merge pe coasta muntelui, urmarind creasta dar mai jos de ea. În dreapta munte, în stânga vale. La un moment dat trebuie să faci brusc dreapta printr-un tunel care te scoate pe partea opusă a muntelui. Undeva jos pe malul mării e Cala Gonone.

Turul Sardiniei

Mai întâi de toate, un disclaimer. Eu n-am pus încă piciorul în Sardinia (şi rău am făcut se pare) aşa că imaginile din seria asta nu îmi aparţin. Când se executau cadrele de mai jos, eu eram prin Alpi la răcoare (la temperaturi scăzute, nu la închisoare). Totuşi nu vă fie frică, nu mă pândeşte închisoarea pentru furt de proprietate intelectuală pentru că am obţinut de la proprietara imaginilor (după tratative foarte dure şi îndelungate) dreptul de a le publica aici – unele le găsiţi şi pe colţul ei de internet, altele nu. Recunosc, am insistat să-mi dau cu părerea în timpul selecţiei cadrelor – şi prin dat cu părerea vreau să zic impus punctul de vedere.

Vă spun de pe acum că nu veţi găsi amanunte legate de logistică şi nici locurile nu le voi descrie dintr-un motiv evident – n-am fost acolo şi o descriere sterilă citită pe undeva mai mult ar dăuna. În anumite cazuri am să încerc să reproduc pasaje din ce mi s-a povestit. Nu se vrea a fi un ghid „Cum să vezi Sardinia cu x lei”, „Ce să vezi în Sardinia” sau „Top 10 destinaţii în Sardinia”.

Aşadar, vă prezint Turul Sardiniei în 50 şi ceva de imagini. Episodul 1 – Cagliari şi împrejurimi.

Bucureşti noaptea

Nu mai fusesem de ceva vreme la pozat prin Bucureşti şi dacă tot aveam şi jucăria nouă de încercat...

Într-una din zile am îngheţat binişor după lăsarea serii în Piaţa Constituţiei cu mâna pe telecomandă şi în alta, mai pe înserat decât seara, am mers un pic la pas pe splai. Mai jos rezultatele, cu comentariile aferente care să le strice farmecul, dacă au avut vreodată aşa ceva.

Câte ceva despre jucărie: Din păcate e cam soft (nah, ce să vreau şi eu acuma, nema multicoating, o oarecare vârstă...) şi din câte văd foarte sensibil la flare. Diafragma aia cu 15 petale e impresionantă şi într-adevăr bokeh-ul e destul de interesant, mai trebuie cercetat. Am încercat să fac şi stele din sursele de lumină însă razele sunt foarte fine. Cumva (n-am găsit explicaţia şi nu stau să o caut acum) un număr impar de petale dă o stea cu 2x număr de colţuri şi un număr par dă o stea cu tot atâtea colţuri ca şi numărul de petale. În cazul de faţă 15x2=30, de asta braţele nu sunt foarte vizibile. Dar divaghez – iată cam ce poate jucăria la diafragmă maximă. Nu că ar fi mare diferenţă dacă mai închid din diafragmă din punct de vedere al sharpness-ului.

Tunelul Bâlea

Aşadar, să închei cu Transfăgărăşanul că zice lumea că prea o lungesc. După ce am vizitat construcţii de gheaţă şi am mişunat un pic pe lac, ne-a mai rămas un lucru de făcut – lucru pentru care veniserăm pregătiţi. Cu frontalele pe cap am dat o raită prin judeţul vecin traversând tunelul rutier Bâlea.

La apropiere de tunel, drumul e acoperit de mai bine de 1 metru de zăpadă, după cum se poate observa din imagine.

Intrarea în sine nu e blocată decât parţial de nişte zăpadă troienită în faţa uşii metalice.

Hotelul de Gheaţă

Aşadar, dacă Pentacon-ul e plictisitor, atunci pot să anunţ că am descoperit bordelul aflat la cea mai mare altitudine din ţară - şi dacă nu ar fi elveţienii şi austriecii cu munţii lor şi cu legislaţia permisivă aş putea să zic din Europa. După cum v-aţi putut da seama din titlu, este vorba despre faimosul Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac.

Ta-na-na-naaaaam!

Jucărie nouă

Cum spuneam, mi-a sosit jucăria - din Grecia, de unde o comandasem (sau mai bine zis câştigasem, pentru că e vorba de ebay). E vorba de un Pentacon 135mm f2.8 preset, versiunea zebra.

Obiectivele de 135mm sunt destul de comune, poate la fel de comune ca cele de 50mm, cred că toţi producătorii au avut unul la un moment dat. În cazul de faţă prima variantă a obiectivului a fost comercializată sub marca Meyer-Optik Görlitz Orestor care mai apoi a devenit Pentacon. Aşa cum vă puteţi da seama după rezonanţa numelui, e vorba de o firmă germană, mai exact de una din Republica Democrată Germană.

Transfăgărăşan 2011

Fac ce fac şi tot acolo ajung, adică pe Transfăgărăşan. Dacă iarna trecută am fost pe Transfăgărăşan pe partea sudică până la Capra, anul acesta am zis că mergem să vedem cum e la Bâlea iarna.

Pentru a ajunge la Bâlea Lac varianta cea mai uşoară e să mergi cu maşina până la Bâlea Cascadă şi de acolo cu telecabina până sus. Există şi varianta urcat pe jos pe ambii versanţi însă mie mi-e dragă viaţa.

Astfel duminică la prima oră (de fapt a şasea) ieşeam din Bucureşti cu destinaţia Bâlea Cascadă, gândind că ajungem să prindem prima telecabină. La Predeal am tăiat-o pe Cold Creek (sună mai bine aşa?) unde au asfaltat de curând şi e decent. Ce nu e decent e drumul de la Râşnov prin Poiana Mărului – după vreo 3 kilometri de slalom printre cratere am decis că nu rezist 49 de kilometri cât arăta indicatorul şi m-am întors spre Braşov urmând drumul cunoscut spre Sibiu.

La un semafor din Codlea am scos aparatul din rucsac.

Breaking news

Punctul 1

Am ajuns din greşeală la un musical. Bine, nu unul adevărat cu oameni (where the performers will periodically dance about and burst into song) că probabil mi-ar fi fost fatal. Am văzut echivalentul din lumea Disney în forma numită Tangled. Probabil aş fi mai enervat că am ajuns fără voia mea la un musical dacă nu ar fi fost aşa distractiv.

Punctul 2

Spionii mei fideli (mmm, ca şi concept, poate fi un spion fidel?) mi-au făcut rost de moneda de 50 de bani cu Aurel Vlaicu – ediţie comemorativă. Mă rog, nu-s aşa de rare, cică sunt 1 milion în circulaţie doar că până acum nu am văzut eu una - aşa că m-am apucat să o pozez.