Tunelul Bâlea

Aşadar, să închei cu Transfăgărăşanul că zice lumea că prea o lungesc. După ce am vizitat construcţii de gheaţă şi am mişunat un pic pe lac, ne-a mai rămas un lucru de făcut – lucru pentru care veniserăm pregătiţi. Cu frontalele pe cap am dat o raită prin judeţul vecin traversând tunelul rutier Bâlea.

La apropiere de tunel, drumul e acoperit de mai bine de 1 metru de zăpadă, după cum se poate observa din imagine.

Intrarea în sine nu e blocată decât parţial de nişte zăpadă troienită în faţa uşii metalice.

Totuşi pentru pietoni există o uşă specială care nu e încuiată.

Uşa opune un pic rezistenţă la deschidere din cauza curentului care se formează – nu vreau să-mi imaginez ce fel ar fi în tunel dacă ar fi deschise uşile mari. Cred că la început nu erau uşi dar au fost montate probabil după prima iarnă, după ce au văzut cât de greu e să scoţi zăpada troienită din tunel.

În tunel, surpriză oarecum, nu e complet beznă. La anumite intervale (neregulate) sunt aprinse neoane aşa că în teorie ai putea să traversezi şi fără frontală.

În practică, în anumite zone e gheaţă foarte alunecoasă plus stalagmite de gheaţă de care te poţi împiedica.

Evident, acestea constituie un punct de interes relativ la restul tunelului care e uscat.

Cum ziceam, restul tunelului e uscat bine-mersi.

Nu ştiu ce-s cifrele de pe pereţi.

Tunelul e cel mai lung tunel rutier din ţară, are aproape 900 de metri şi profilul e uşor înclinat spre partea sudică. De asemenea, tunelul face o curbă aproape de ieşirea pe partea sudică (Argeş) pentru ca drumul să se poată mula pe versantul muntelui. Există urme al unui iluminat mai adecvat dar eu nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată altceva decât neoanele alea aprinse. Ventilaţie artificială nu există, tunelul este ventilat natural – vara când sunt deschise uşile mari, chiar se simte. De-a lungul tunelului există două refugii de mărimea unei sufragerii care nu ştiu la ce au servit – acum acumulează gunoi. De asemenea există şi un tunel undeva spre gura sudică care mai întâi urcă vertical apoi continuă orizontal şi de la capătul lui se aude un torent destul de puternic de apă. Îmi imaginez că în timp ce săpau tunelul au dat peste un izvor şi acesta a trebuit cumva captat.

Dar să lăsăm asta pentru că am ajuns la ieşire...

Ieşirea văzută de afară (sau mă rog, intrare, depinde cum priveşti).

De la ieşirea din tunel Transfăgărăşanul parcurge una dintre porţiunile sale cele mai îndrăzneţe, unde ai impresia că mergi pe un pervaz – în stânga e versantul muntelui, în dreapta prăpastie de sute de metri. Bineînţeles că aici zăpada îşi face de cap şi se aşează în mormane respectabile de nu ţi-ai da seama unde e drumul dacă nu ar fi copertinele de protecţie.

Văzând pe alţii cum o iau înainte...

...am mers şi noi cătinel până la a doua copertină.

În spate intrarea în tunel şi una dintre copertine.

Singurul punct de culoare din peisaj, staţia de Salvamont de la Cota 2000.

De la a doua copertină ne-am întors înapoi, nu înainte de a atenta la nişte ţurţuri mai mici (erau şi unii din aceia mari, sute de kilograme spre tonă probabil). Cu noi sub aceeaşi copertină era un alt grup de 5-6 oameni care se hlizea nevoie mare încercând să ajungă la o coloană de gheaţă (coloana avea la bază o pantă de gheaţă care nu prea putea fi escaladată însă ei se chinuiau şi se împingeau unul pe celălalt ca să ajungă la coloană). Coloana avea cam 1 metru şi jumătate diametru şi era din tavan până în podea. Aviz amatorilor, mare grijă cu aşa ceva, la începutul iernii undeva în zonă a murit un om cu experienţă (a urcat pe Aconcagua) făcând cam acelaşi lucru, joacă cu un ţurţure de mari dimensiuni format de pe o copertină, dacă nu mă înşel chiar una dintre copertinele astea trei.

De acolo am făcut cale întoarsă spre telecabină şi restul poveştii o ştiţi. În încheiere o curiozitate – dacă în postul trecut vă ziceam că am descoperit cel mai înalt bordel din ţară ei bine lângă intrarea în tunel (în afară de un fast food acum închis, care nu ştiu de unde a răsărit) se află ceea ce e posibil să fie cea mai înaltă toaletă publică din ţară (adică de la altitudinea cea mai mare). Bine, acuma depinde ce numim toaletă publică – la Omu sigur există o toaletă dar să zicem că aparţine cabanei, nu e de sine stătătoare. La Bâlea nu ştiu cum e, dacă există o toaletă publică. Cert e că aceasta de faţă are privelişte. Dacă vreţi, puteţi să propuneţi candidaţi pentru acest titlu...