Sculpturi vieneze 2

Da măi, ce să zic, am înţeles, vă place Viena, cea mai cea între cele, nu seamănă cu nimic, nu mai e nicăieri la fel. Mare oraş, mare caracter.

Până la urmă, aşa cum discutam azi cu un Viena-lover (raţional totuşi) vacanţa e mai bine să nu ţi-o faci la oraş. Da, pentru un city break merge, dar altfel...aceleaşi chestii, aceleaşi zgomote, aceleaşi tabieturi - doar că nu trebuie să te duci la serviciu şi te poţi trezi mai târziu. Mă rog nu e pentru toată lumea mersul în locuri izolate, aşa cum nu e pentru mine mersul în oraşe pentru mai mult de un week-end.

Şi dacă tot e să vorbim de oraşe locuibile, s-ar putea să mă fi îndrăgostit puţin de actualul. Aici a venit primăvara de-a binelea, sunt palmieri şi alţi copaci interesanţi, văd marea (şi soarele care răsare din ea), traficul e acceptabil. Oamenii încep munca la 7, cel târziu 8 şi la 2, cel târziu 3 au rupt uşa. Aşa se explică faptul că la 6-7 seara pe stradă e plin de oameni care se plimbă, merg la teatru, fac jogging, beau o cafea şi asta după ce au avut timp să-şi ia copiii de la şcoală şi să facă cumpărăturile. În localul în care am mâncat azi cei mai gălăgioşi erau nişte pensionari pe la 70 de ani care erau ieşiţi în oraş. Sunt până într-un milion de suflete care, nu ştiu cum să explic, emană bunăstare şi nu mă refer neapărat la cea materială.

Dar cum nu am imagini o să continui cu tranşa a doua de sculpturi din Viena, ceva mai multe metalice de data asta.

O creatură din faţa parlamentului (să fie un grifon?)

Wien ist anders

Aşadar, într-un week-end însorit de martie am ajuns şi eu la Viena. Nu am mers acolo pentru cumpărături ci să văd şi eu despre ce este vorba, de ce o laudă lumea aşa de mult.

Mi-am luat cele mai scumpe bilete de low cost de până acum (şi pe cea mai scurtă distanţă) şi vineri seara aterizam la Schwechat. Între noi fie spus, zborul nu a fost chiar low cost, am primit mâncare şi băutură şi am avut loc de picioare - ceea ce nu pot spune despre următorul zbor low cost pe care l-am efectuat mai recent şi de la care încă mă mai dor genunchii.

La marchetta

În timp ce aşteptam cuminţi să ne fie găsită o masă la care să ne putem prăbuşi, mi-au căzut ochii pe următorul anunţ. Hmm, simplu? Dublu? Diviziuni ale orei? Apă şi săpun? Băi, ia stai puţin...

Sculpturi vieneze 1

Cât eu umblu peste pădurea răsturnată (vă explic eu altă dată ce şi cum), am programat vreo două chestii mici spre publicare.

Week-end-ul petrecut la Viena a fost prolific din punct de vedere foto poate şi pentru că, dintr-un anumit motiv, sculpturile întâlnite mi s-au părut foarte fotogenice. Nu mă pricep la curente, tendinţe şi alte asemenea dar ştiu că acestea fac parte dintr-unul care îmi place. Or fi detaliile, o fi faptul că reprezentarea corpului uman e aplecată spre real...

Ok, ok, un real idealizat, că nu arată nimeni aşa dacă stă 8 ore pe zi pe scaun. Pe de altă parte, dacă te baţi cu caii...

"Have you ever been so angry that...you punched a horse?"

Prater

Am să încep în ordine aleatoare şi anume cu Prater. Nu de alta dar implică mai puţin scris şi îmi place ce a ieşit pe peliculă.

Ce e Prater-ul? Prater-ul face parte din categoria locurilor "belea" despre care ajung să povestească cei care au ajuns la Viena, al doilea fiind un loc tot cu P şi anume Parndorf, ţara făgăduinţei în ceea ce priveşte cumparăturile. Outlet frate, super tare frate, să mergem, să cumpărăm, să cheltuim. E de prost gust să cumperi îmbrăcăminte de mai la dreapta de meridianul de 20 grade est. Dar divaghez. Prater-ul e un parc de distracţii unde poţi găsi atracţii fine cum ar fi casa bântuită.

Tramvaie

Nu vă speriaţi, nu am fost la pozat tramvaie - sau, mă rog, nu în mod special. Atâta doar că Tatrele slovace mi s-au părut tare fotogenice pe străzile alea pavate fără trotuare şi dacă tot eram pe acolo nu puteam ignora omoloagele vieneze, atât în forma originală cât şi în încarnarea nouă. Aşadar, până reuşesc să-mi mai adun gândurile, tramvaie!

Un week-end, două capitale (2)

După cum sugerează titlul, urmează o serie de postări din două capitale, cele mai apropiate capitale din lume zice-se. Vom vedea pe parcurs cum turcii de fapt au reuşit să cucerească Viena (şi e foarte bine)...

...şi cât de bine se mănâncă la Slovak Pub (vă zic eu, foarte bine).

Pe curând!

Strada Gabroveni

Dacă centrul vechi e o rană atunci strada Gabroveni e puroiul din ea. Sper că v-am captat atenţia :)

Ei bine strada Gabroveni are nefericita soartă de a fi surprinsă de iarnă în plin proces de modernizare. Prin procesul acesta au trecut şi alte străzi din centrul vechi printre care amintesc Lipscani, Smârdan şi Franceză. Procesul implică eviscerare şi transplant de reţea de canalizare nouă, pavaj, iluminat stradal, etc. Strada Gabroveni nu a trecut de stadiul de eviscerare.

Shalom

Poate părea ciudat însă un cimitir e un loc bun pentru o plimbare. Episoadele anterioare Staglieno şi Pere Lachaise ar trebui să vă fi convins. Anul trecut am făcut o plimbare în cimitirul Bellu pe un frig crunt dar am suferit de lipsă de inspiraţie foto, crispat fiind probabil şi de perspectiva confruntării cu paznicii care mişună peste tot (cică n-ai avea voie, dar de fapt nu e nici un semn, mă rog...).

Alternativa mult mai liniştită este chiar peste drum – Cimitirul Evreiesc. Acolo e linişte, chiar prea multă.

Ursaria

Tocmai am descoperit că există şi călătorie fără aparat foto. De nevoie, altfel pus să aleg nu l-aş lăsa acasă. Dacă tot am avut un pic de timp liber, am mers 1 oră şi jumătate în centru să văd despre ce este vorba şi am rămas...să zicem neaşteptat de plăcut impresionat.

În ignoranţa mea, n-aveam nici cea mai mică idee cum arată Madridul. Îmi imaginam ceva gen pur funcţional, aglomerat şi în general neinteresant. Cât de mult m-am înşelat!

Unconventional chic

Motto:
"Doesn't anybody notice this? I feel like I'm taking crazy pills!"
Mugatu

Întrerupem programul obişnuit cu nişte chestii mai altfel. Dată fiind frecvenţa cu care zbor în ultima vreme, am învăţat tabieturile echipajelor Air France – de exemplu la garare la poartă pilotul anunţă „PNC, derniere virage” ceea ce o face pe şefa de echipaj să se ridice în picioare şi să anunţe cu o voce mieroasă şi emfatică „PNC aux portes! Desarmement des tobogans! Verification de la porte opposee!” în timp se se efectuează acele operaţiuni. Apropo, PNC e Personal Navigant Commercial şi desemnează ceea ce în rest e apelat cu „Cabin Crew”.

Dar divaghez. Voiam să zic că m-am obişnuit cu mai multe lucruri printre care şi revista Air France care populează în fiecare lună buzunarul din spatele fiecărui scaun. Ca să fie free, conţine o grămadă de reclamă la chestii în general foarte scumpe – de lux. Unele reclame sunt normale, gen poza ceasului şi un slogan care îţi zice că nu eşti om până nu îţi iei un ceas din ăla (serios, e una care zice „Aţi purtat până acum un ceas adevărat?”). Altele sfidează diverse lucruri, printre care menţionez aici logica sau bunul simţ. Luna asta am zis că nu le mai las să scape. Scuzaţi calitatea infecta, a fost destul de greu să le gasesc iar embedding-ul e ceva nou.

O mizerie de oraş

La articolul cu Bucureştiul noaptea am primit un feedback neaşteptat de la necunoscuţi. Fără să cer părerea, fără să zic nimic legat de subiect (am zis iată nişte poze din Bucureşti) cineva a zis:

"I-au ieşit faine fotografiile, mai ai un pic şi crezi că Bucureştiul e un oraş curat după cum se vede în poze".

Au apărut imediat alţii care să aprobe, "Da da, noaptea nu se vede mizeria", practic se felicitau reciproc pentru cât de conectaţi la realitate sunt ei. Deci discuţia urmase logica

-Iată o poză noaptea cu parlamentul.

-Da, dar politicienii e corupti.

şi era normal!

Cum oare mi-am permis eu să fac poze în care să nu apară mizeria din Bucureşti, să induc în eroare oamenii? Nu, trăim într-o mizerie de oraş şi trebuie să fim conştienţi de asta în fiecare minut. Mâine poimâine o să sară cu gura să nu mai pozez străzi goale sau locuri de parcare libere că în Bucureşti nu există aşa ceva.

Aşadar, până mai finisez alte articole, luaţi de aici o doză de Bucureşti aşa cum vă place să-l ştiţi. Toate pozele mai puţin una sunt trase la mai puţin de 500 de metri de kilometrul 0 al capitalei noastre, fără să caut în mod special mizeria. Bucuraţi-vă, acesta e oraşul în care trăiţi.

Bucureşti - Centrul vechi

Centrul vechi al unui oraş e cel mai des un motiv de mândrie – casa aia care e construită pe locul unde era fieraria lui Johann unde şi-a potcovit prinţul bidiviul, piaţa unde au fost executaţi nişte agitatori etc. Toate clădirile sunt renovate sau măcar într-o stare în care nu ţi-e frică că s-ar putea prăbuşi peste tine sau de ceea ce ar putea ieşi din ele.

„Altstadt”-ul dâmboviţean e tristissim din punctul acesta de vedere. Nu e vorba că nu ar fi clădiri însă starea lor e deplorabilă. Asta nu împiedică zona să fie foarte bogată în localuri – atunci când ajungi pe înserate acolo şi grija e să găseşti cârciumă liberă, eşti mai puţin atent la detalii. Lucrurile au început să se mai mişte recent, pe măsură ce casele au schimbat proprietarii şi aceştia le-au transformat în localuri. Primăria se chinuie de ani buni să transforme străzile în unele pietonale – eforturile sunt acum direcţionate către strada Stavropoleos, Poştei, Nicolae Tonitza, C. Filitti şi, mi-ar plăcea să cred, Gabroveni însă pe aceasta din urmă nu e nici un utilaj în timp ce pe celelalte mai sunt.

Fauna rezidentă în zonă e cel puţin dubioasă şi cel mai probabil stă la baza problemelor de aici. Cu puţin efort zona s-ar putea curăţa însă trebuie să se şi vrea acest lucru. Un grup de oameni care locuiesc ilegal într-un imobil şi-l distrug pe interior nu e neapărat un lucru rău dacă eşti „investitor” şi vrei să cumperi terenul respectiv. Asta ca să nu menţionez pe nefericiţii aciuaţi în clădiri aproape complet distruse, în acest sent o plimbare noaptea pe strada Băcani ar trebui să fie elocventă (serios, mai bine nu vă duceţi).

Duminica trecută am baleiat la pas străzile din centrul vechi, ce a ieşit vedeţi mai jos împreună cu comentariile de rigoare. Există nişte sincope în sirul de cadre care vor fi umplute mai târziu.

Aşadar să începem. Din calea Victoriei un indicator strâmb şi orientat greşit ne invită să pătrundem în centrul vechi.

Diverse scrieri

Săptămâna trecută nu numai pasajul Vilacrosse mi-a cazut victimă, ci întregul centru vechi. Până mai pregătesc una alta, pun mai jos o selecţie de imagini cu diverse chestii scrise întâlnite pe acolo – plus comentarii evident.

Inscripţie pe o casă pe strada Franceză, casă foarte îngustă pentru zona respectivă. M. Russo probabil e arhitectul.