29 March 2011

La marchetta

În timp ce aşteptam cuminţi să ne fie găsită o masă la care să ne putem prăbuşi, mi-au căzut ochii pe următorul anunţ. Hmm, simplu? Dublu? Diviziuni ale orei? Apă şi săpun? Băi, ia stai puţin...


Ah, preţ în lire şi din 1927... Totuşi, în plină criză în 1929 nu s-a schimbat mare lucru, e doar un pic mai scump săpunul. A da, şi răcanii au reducere. Ofiţerii nu, că ei au de unde.
Am întrebat pe cei ce păreau să fie mai marii localului dacă a fost vreodată legal (imaginându-mi că Italia, ţară catolică, nu ar fi permis niciodată). Se pare că a fost un fel de scăpare şi a fost "legalissimo" până prin 1956.
Acuma fără gluma, localul e mai mult decât acceptabil, considerând abundenţa de capcane pentru turişti prezente în Venezia. Datele de contact precum şi logo-ul le puteţi vedea mai jos, pe cartea de vizită a localului. Eu personal am comandat o pizza Puro Sangue care, după cum sugerează numele e făcută cu carne de cal. De când am încercat în Sicilia friptură de Black Beauty, nu prea mai pot refuza ocaziile mai ales că sunt aşa rare. Evident nu am citit până la capăt şi m-am trezit cu un strat gros de ruccola peste pizza mea. Surprinzător, nu a avut gustul oribil la care mă aşteptam. Mergeţi cu încredere!



3 comments:

cristi said...

Eh,ce viaţă taică,ce viaţă...

Ina said...

Vreau si eu poze!

Andrei C said...

Am auzit eu ca rabdarea e o virtute. :) Oricum, nu ai (am) de ales, o sa mai dureze ceva pana reusesc sa le trec in forma vizionabila, astea au avut prioritate.

Related Posts with Thumbnails