Barajas!

Barajas sună aşa mai mult ca o imprecaţie. La naiba! Zum Teufel! Cazzo! Barajas! De fapt e aeroportul internaţional Madrid – codul IATA e MAD şi într-adevăr e o mică nebunie ce e pe acolo.

De fapt nebunia e terminalul cel nou, T4, deschis în 2006. Două clădiri (T4 şi T4S) cu anexe însumând 760.000 metri pătraţi fac ca Barajas să poată suporta până la 70 de milioane de pasageri anual. Faptul că anul trecut a avut 49.5 şi că mare parte din terminalul T4S pare să fie nefolosit îmi zice că oamenii au gândit în perspectivă. Nu ştiu cât a costat această perspectivă însă ce a ieşit e demn să fie numit aeroport internaţional.

Impresia puternică începe încă din parcarea taxiurilor unde deja se vede structura ondulată şi stâlpii de susţinere vopsiţi într-un galben vesel. Nu ştiu care a fost inspiraţia arhitecţilor însă mie toate unghiurile acestea rotunjite îmi sugerează ceva organic, un fel de pădure fantezistă.

Sala de check-in, acelaşi acoperiş ondulat.

Spaţiile sunt vaste, nu ai niciodată impresia că e aglomerat, că te impiedici în oameni.

Odată făcut check-in-ul, se trece pe nişte punţi pe deasupra sălii de colectare a bagajelor spre controlul de securitate.

Una dintre caracteristicile interesante ale structurii este folosirea abundentă a suprafeţelor vitrate şi a iluminatului natural.

Puente aereo e denumirea dată rutei Madrid-Barcelona care până în 2007 la deschiderea liniei de tren de mare viteză era cea mai aglomerată rută din Europa cu aproape 1000 de zboruri pe săptămână. Nici nu era nevoie să iei bilet în avans, era ca la gară, ajungeai şi luai primul avion.

Aşa arată jos la bagaje. Duzele de aer condiţionat (cel puţin asta cred că sunt, dreapta jos) mi se par un pic prea SF dar totuşi cam acesta e specificul.

Aeroportul e cum ar trebui să fie un aeroport internaţional al unei capitale: mare, bine conectat cu oraşul (staţie de metrou), nu foarte departe, nu destinat numai anumitor curse (aici aterizează şi low costurile, nu există un echivalent Băneasa. De exemplu la Paris zborurile normale aterizează la Roissy, unele low costuri mai rasărite la Orly însă Blue Air de exemplu aterizează la Beauvais unde probabil ar trebui să scrie Willkommen in Frankreich că e mai aproape de Germania – exagerez desigur, dar 90 de kilometri e destul de mult) şi aerisit. Roissy are şi staţie de tren TGV dar cu toate astea mi se pare mai îngrămădit şi mai prost organizat.

Un singur punct slab are Barajas şi am senzaţia că e intenţionat, deşi îmi scapă motivul pentru aşa o mişcare. Controlul de securitate pare menit să umilească călătorii. Pentru a pune lucrurile se folosesc nişte ligheane colorate din plastic ordinar în care abia încape un laptop normal. Mesele pe care le pui pentru a le umple cu lucrurile tale nu sunt aproape de scanner şi scannerul nu are loc la intrare decât pentru un lighean. Deci trebuie să iei un lighean, să te duci cu el la maşină, să te intorci dupa al doilea (cel cu laptopul) şi apoi să te mai întorci încă o dată după bagajul în sine. Toate astea în competiţie cu ceilalţi pasageri pentru că nu există un rând bine definit. Cireaşa de pe tort e că două aparate deservesc o singură poartă aşa că e posibil să ai de aşteptat până la reîntâlnirea cu laptopul, bagajul, telefoanele şi ce ai mai lăsat prin ligheane. După ce treci de poarta bipuitoare, trebuie să faci acelaşi dans cu ligheanele până la mesele unde poţi să le goleşti. Pot să zic destul de liniştit că e cel mai incomod control de securitate prin care am trecut.

Dar revenind la frumuseţea clădirii...

Stâlpii interiori sunt vopsiţi în culori care variază de la albastru la roşu, trecând prin galben. Şi T4S e la fel, separat în trei zone R, S, U. U e zona albastră, S e zona galbenă şi R e zona roşie.

Zborurile Tarom de la Barajas se fac de la terminalul 4 S (S de la Satelit) la care se ajunge printr-un tunel cu un fel de metrou.

Lifturile care deservesc toate zonele sunt parcă Schindler şi probabil sunt custom-made.

Nişte cadre din T4S.

În afara faptului că T4S e folosit la jumătate din capacitate (chiar mai puţin cred) un alt lucru pe care nu îl înţeleg este de ce nu se folosesc pasarelele speciale pentru debarcare. În mod normal într-un aeroport fluxul de pasageri care sosesc este separat de cel de pasageri care pleacă – şi într-adevăr în T4S există o pasarelă centrală supraînălţată care ar conduce acest flux direct la control paşapoarte. Totuşi nu am văzut pe nimeni pe acolo, pasagerilor sosiţi li se dă drumul să iasă în aceeaşi zonă cu cei care pleacă.

Clădirile, cum am mai spus altă dată, au cam 1 kilometru lungime şi chiar şi cu covoarele rulante îţi poate lua 10 minute să traversezi una din ele. Între poarta 1 a zonei R (în T4S) şi zona H (în T4) se fac cam 30 de minute.

Un lucru plăcut este faptul că poţi să urmăreşti avioanele care se aliniază pentru decolare şi să te întrebi „Oare ăsta unde merge?”. De exemplu Maria Pita merge la Havana...

...iar Xativa merge la Malabo.

Alte două avioane din zonă.

Cel mai mare avion pe care l-am văzut decolând a fost un A340-600. Nu arată ca un 747 sau A380 dar tot e o privelişte interesantă. Plus, chiar de la distanţă şi cu un strat gros de sticlă între noi, tot se simt motoarele cum se turează (mai mult se simt decât se aud).

Acestea fiind spuse, vă urez zbor plăcut!