Norge: Primul pas

La un moment dat anul trecut, nici eu nu mai ştiu când, cum şi din ce motiv, mi-a încolţit în cap ideea că eu voi trece de cercul polar anul acesta. Până la urmă s-a întâmplat, dar nu aşa cum credeam la început.

Islanda părea la început o alegere bună. Peisaje aparte, gheizere, vulcani, cascade şi un singur drum de 1000 de kilometri. Farmecul era că pentru a trece de cercul polar în Islanda era nevoie să iau un feribot către o mică insulă la niscaiva kilometri depărtare (pe unde cercul polar trece, zice-se, prin mijlocul patului preotului). Mă interesasem până şi de orarul feribotului însă la un moment dat a apărut problema costurilor. Zborul, maşina de închiriat şi cazările aveau toate nişte preţuri ridicole aşa cum mi-a fost pus în vedere în noaptea dintre ani de către un prieten. În prima zi a anului verificam cu stupoare că e destul de adevărat aşa că am trecut la căutat alternative. Fuck you Iceland! (Glumesc măi Islanda, ştii doar. Ne vedem noi cândva.)

Am aflat aşa că cercul polar e foarte accesibil în Norvegia şi Finlanda aşa că de ce nu o excursie pe 4 roţi până la Nordkapp, punctul cel mai nordic al continentului? Fără complicaţii cu zboruri - singura problemă fiind timpul. Discutând ideea cu alţi prieteni puşi pe călătoreală, s-a conturat din ce în ce mai bine ideea unei excursii pe 6 roţi la Nordkapp (mulţumesc pe această cale popoarelor din Orientul apropiat care s-au răsculat şi au creat instabilitate regională ca să strice planurile de călătorile pe acolo şi astfel să am şi eu tovarăşi de drum).

Fast forward câteva luni, maşina e pregătită de drum cu cauciucuri noi şi revizia făcută ("E ca un tanc dom'le" zise mecanicul ciocănind în aripa de plastic). La fel şi prietenii care au bidiviu nou. Atâta doar că 3 săptămâni de concediu par a fi imposibil de obţinut. Într-o marţi când termenul se apropia ameninţător m-am enervat şi am deschis Sky Scanner (bună unealtă, apropo). Câteva zile mai târziu aveam avioane şi maşini rezervate şi din din nou speranţă. Am redus drastic perioada (de unde şi nevoia de avioane) şi a rămas că motocicleta o ia înainte cătinel pe jos iar eu vin din urmă cu ce pot. Ne-am dat întâlnire luni 13 iunie în jurul prânzului la intersecţia asta din Leaibevuotna.

Toate astea îmi treceau prin cap miercuri când, cu priveliştea asta în faţă, trăgeam linie şi constantam că în două zile plec spre Nordkapp!

Cred că vineri dimineaţă când i-am zis taximetristului "Aeropuerto Barajas" aveam un rânjet mare pe faţă. Nu ştiu când am predat bagajul, când am trecut de securitate, îmi amintesc doar că stăteam şi căutam Oslo pe panouri. După un timp mi-am dat seama că degeaba caut. Ryanair, căci cu ei zburam, nu zboară la Oslo ci la Moss, aeroportul Rygge.

Asta e la vreo 70 de kilometri de Oslo dar nu-i nimic, există shuttle până la Oslo S, unde aveam eu nevoie să ajung. Aveam 6 ore ca să schimb aeroportul pentru că seara târziu plecam de la Oslo Gardermoen spre Trondheim.

Câteva cuvinte despre Ryanair. N-am mai zburat cu ei şi o să încerc să me feresc de acum încolo, cel puţin pentru chestii importante. Toata afacerea e meschină. Dacă nu ai foaia printata de acasă poc! 40 de lire, vrei bagaj, poc! 25 lire sau cât naiba e. De fapt cam orice vrei costă. Pentru îmbarcare se face o coadă imensă unde toţi stau în picioare şi aşteaptă să li se verifice foaia. În avion se vând bilete de loterie, săracii stewarzi merg printre scaune zâmbind cu biletele în mână poate vrea cineva să cumpere. Avioanele mele au avut ambele 1h 30 sau 2h întârzire, bine că am fost prevăzător când am proiectat călătoria. Scaunele nu se lasă pe spate şi au loc puţin la picioare. Altceva nu-mi aduc aminte, dar sigur mă mai enervase ceva. Aşa, în general, au grijă să ştii că eşti pe un zbor low cost.

Şi cum stăteam eu aşa în avion aşteptând să decoleze, observ că personalul tehnic de la sol e bulucit în cabină uitâdu-se toţi la bord. Nu poate fi semn bun. Evident nu era, avionul era defect (ceva vibraţie la un motor la zborul trecut) şi au zis că decât să verifice mai bine luăm altul. Avantajul Ryanair aici e că are hub la Barajas şi are un sertar întreg de şosete...pardon, avioane, pe care le poate schimba. Şi am schimbat avionul, cu tot tot ce implică asta, adus autobuze, scos bagaje, pus bagaje, etc. etc. Când în sfârşit eram în zbor am întrebat o stewardesă cât facem şi la ce oră aterizăm. Era aeriană (ha ha) avea impresia că e pe alt zbor. "Stimată domnişoară, n-avem cum să facem mai puţin de 3 ore până la Oslo, d'apoi 1 ora 30 cum ziceţi". "A, da? Înseamnă că e aşa cum ziceţi." Super. Aşadar liber la poze atunci. Primul pas, descoperit interacţiunea ciudată între polarizor şi fereastra avionului.

Hmmmz, ia să-l scoatem. That's more like it!

Combinaţia dintre altitudine şi 15mm pe obiectiv (apropos, mulţumiri Paul Distribution S.R.L. - prin a cărui amabilitate am folosit un 15-85 mai toată vacanţa) fac ca cerul să capete o culoare oarecum nenaturală, chiar dacă foarte plăcută - cel puţin în capul meu. Şi faptul că e vizibilă curbura pământului e şi mai fain.

Undeva deasupra Danemarcei, Rinkobing Fjord.

Oraşul care dă numele fiordului (sau o fi invers?).

Calitatea pentru imaginile la capătul tele e infectă după cum se poate vedea. După încă o serie de cadre la fel de nereuşite m-am lăsat. Oraşul Holstebro, tot din Danemarca.

Nu înţeleg exact fenomenul, e ceva legat de unghiul sub care se interpune şi-aşa-slinoasa fereastră de avion. Am mai observat asta şi la Tamron când încerc să fac poze printr-un geam la 45 de grade faţă de planul geamului. Cu ochiul liber e clar, prin vizor nu. Mă rog. Ziceam că m-am lăsat păgubaş. Însă am continuat să mă uit pe geam şi am văzut o serie de lucrui interesante cum ar fi lacul acesta în formă de...

Lac care e pe o insulă de pe un lac mai mare. Sau insula asta în formă de...

La aterizare la Rygge am dat nas în nas cu fantastica vreme norvegiană. Mi-am zis că dacă o să fie aşa toată vacanţa îmi cer banii înapoi.

M-am descurcat cât am putut mai bine şi mi-am găsit un loc în shuttle. Două ore întârziere deja. Ok, shuttle-ul face o oră deci să interacţionăm! Locul mi-l găsisem lângă o blondă cu ochi albaştri despre care aveam să aflu că e născută în Suedia, crescută la Londra şi Chicago şi locuind acum în Madrid.

"Acum s-a terminat şcoala şi mă duc la...

-Aha, aha...înţeleg...wait, what? Tu de fapt câţi ani ai?

-Hi hi, 15.

-Aaaaaa"

Aparent, sunt foarte nepriceput la a estima vârstele. În retrospectivă, converşii desenaţi ar fi trebuit să-mi dea de gândit de la început. Eira, micuţa suedeză, mi-a explicat că numai stângul e fericit, că e rasta. Cel drept e trist, că nu e şi el rasta.

Rămâi cu bine Eira, eu am alt avion de prins. Aeroportul Gardermoen e ceva mai aproape de Oslo, dar tot sunt vreo 35 de kilometri pe care ţi poţi face cu trenul special de aeroport, Jumulirea S.A. sau cu un tren local care face ceva mai mult şi e mai rar, Lokaltog. Deşi nu eram în criză de timp, l-am ales pe primul.

Odată ce m-am văzut la Gardermoen cu check-in-ul făcut m-am pus pe citit. "On the road" de Jack Kerouac. Potrivit, aş zice.

Ultima parte a călătoriei a constat într-un zbor foarte scurt spre Trondheim cu Norwegian. Am zburat cu un 737-800 nou nouţ care avea şi Internet Wireless gratuit la bord. L-am avut 10 minute cred, pentru că pica în continuu şi nu putea fi folosit decât în afara operaţiunilor de decolare şi aterizare. Deci 10 minute.

La aterizare pe aeroportul Vaernes, deşi era 23.30 am prins o rază de soare. Mai întâi am văzut-o prin avion şi ajunsesem să-mi lungesc gâtul ca să apuc să văd direct soarele de cred că i-am speriat pe oamenii de lângă. Nu încă midnight sun, dar destul de aproape.

Am luat shuttle-ul spre Trondheim (încă 35 de km) unde am ajuns după miezul nopţii. Afară era o lumină de zori de zi şi staţiile de autobuz erau pline de oameni care mergeau în oraş la distracţie. Fetele cu fuste mult prea scurte pentru latitudinea la care ne aflam, băieţii cu coafuri ciudate. Nu cred că am văzut în Statele Unite o persoană cu afro, dar am apucat să văd în Trondheim :)

Şi cum inspiram aerul de civilizaţie şi bunăstare pe care oraşul îl emană, autocarul a luat o groapă de am zis că e gata şi continuăm pe jos. Aveam să aflu că e destul de normal, eu la rândul meu întâlnindu-mă cu o serie de cratere în zilele următoare.

Şi ajuns la Torget (Piaţa, articol hotărât. Norvegiana seamănă cu româna din punctul acesta de vedere, articolul hotărât e în cuvânt şi acestea au genuri) m-am întâlnit cu "the norwegian connection", reprezentatul de seamă al Politehnicii pe acele meleaguri şi co-owner la pensionul "Chez Alex&Crini" - cu mulţumiri pe această cale pentru ospitalitatea cu care m-au întâmpinat.

Astfel s-a încheiat o zi destul de lungă. Şi nu avea să fie o noapte prea lungă, pentru că la 10 dimineaţa trebuia să fiu în faţa unui birou Avis. Dar despre asta, altă dată...