Ziceam mai demult că am fost în vizită în Bat City. Era vorba de Valencia care pe emblemă are un liliac. Vestea proastă este că am avut timp fix de o plimbare de la glorieta cu liliacul în vârf până la gara Joaquin Sorolla.
Vestea bună e că mai ajung pe acolo. Un lucru pe care l-am observat la Valencia e că vegetaţia e diferită de ceea ce numesc obişnuit. E cam acelaşi sentiment pe care l-am avut când am coborât din tren în Genova. Uuuu, palmieri, portocali pe stradă. La Valencia e cam la fel, sunt si palmieri dar şi o serie de alţi copaci necunoscuţi mie.
Lângă glorietă e un parc unde un şir de bănci e sub nişte copaci cu frunze mov care la vremea respectivă se scuturau.
Gara de Nord, pe lângă care am trecut, cu o arhitectură interesantă.
Nici în interior nu e rea, sunt nişte mozaicuri foarte colorate la ghişeele de informaţii.
Plan urbanistic?
O chestie foarte interesantă în Valencia e faptul că râul care trecea prin centru a fost deviat în anii 50 după o inundaţie puternică. S-a dezbătut ce să se facă cu spaţiul rămas, opţiunile fiind o mare arteră de circulaţie şi un parc. Ce credeţi că au ales?
Într-adevăr parc. Podurile vechi au rămas şi la fel şi configuraţia terenului astfel că parcul e undeva jos faţă de restul.
În încheiere (v-am zis că-i scurt) un indicator către piaţa Colonului. Colonul este foarte respectat în Valencia şi multe chestii sunt ale Colonului, de exemplul bulevardul pe care eram era al Colonului.
*Domnul Colon are şi un prenume, acela de Cristobal. Imaginaţi-vă scenă a la James Bond. "My name is Colon. Cristobal Colon!" În caz că nu e încă destul de clar, e vorba de amicul Columb.
10 comments:
Imi place Valencia, cum se vede in pozele tale:)
Na ca s-a facut lumina cu BatCity. Nu stiam ca liliacul e emblema orasului :).
E mai complicat, liliacul apare de cateva sute de ani pe blazon, n-as putea sa zic de ce. Bine, ioan corvin avea un corb (ceea ce e totusi mai bine decat un soarece inaripat) dar chestionabil, ca sa zic asa. Pana la urma corbul am inteles ca e chiar inteligent pe cand liliacul ce face? Sta in pestera si pute (si vede cu urechile). Divagam iar...
Ashia... legenda zice ca un liliac l-a ajutat in lupta pe nush ce rege de aragon. Documentele originale zic ca era o randunica dar cum nu e manly sa ai o randunica pe blazon s-a ales un inlocuitor.
"Hmmm, o sa pun aceasta creatura ce m-a ajutat pe blazon. Aceasta nobila randu...hmmmmz, acest nobil liliac...
Sire, era o randunica!
Paharnice tu sa taci, era un liliac. Si in plus nu pun o randunica pe blazon.
Sire permiteti-mi, am vazut-o, era o randunica.
Sa i se taie capul!"
De fapt de pare ca totul se trage de la un dragon care se afla pe blazon si care a luat o forma mai pamanteasca. Cam ca si cu vlad dracu. Ce, dragon? Ce e ala? Ala e un drac dom'le, e clar...

Tie liliacul iti aminteste de un liliac ce traieste in pasari, mie de-o floare superba de mai ... Man vs woman?!
Poi ce sa zic, au pictat liliacul ala peste tot, e clar ca e vorba de animal si nu de planta...
Intra aici si afli de ce liliacul este emblema Valenciei.Numai de bine!
Tudor
Daca ne semnam cu html si Dan Diaconescu, o sa scot viitoarele comentarii
Post a Comment