Norge: Lofoten

Pe vremea când hotărâseRĂm că mergem în Norvegia, fiecare dintre noi a început să caute lucruri de văzut. Bine, bine, midnight sun, dar ce altceva? (n.r.: aparent hotărâserăm e forma de plural nu hotărâsem). O frumuseţe naturală, ceva... Ghidurile care au căzut în gheara-mi (mulţumită bunăvoinţei prietenilor) menţionau obsesiv Lofoten. Că e frumos, că drumul trebuie făcut, că te ratezi grav dacă mergi în Norvegia la road trip şi nu ajungi în Lofoten. Acum, după ce am fost acolo, pot să spun că e adevărat. E păcat să nu mergi.

Norge: Nordkapp - The movie

Câteva secvenţe de pe drum. Cu reni, cu case, cu tuneluri dar mai ales cu mare.

Norge: Sea you later

Skibotn. Acesta e numele micii aşezări în care am înnoptat marţi spre miercuri. E la intersecţia cu drumul spre Finlanda, mai trecusem pe acolo cu două zile înainte dar val vârtej. Acum, cu ore în şir la dispoziţie, am avut timp să văd şi detaliile.

Norge: Ziua Fiordurilor

De fapt, orice zi pe coasta Norvegiei e „Ziua fiordurilor”. Dar în ziua asta am mers cu foarte mici excepţii pe malul unui fiord. Sau altul. Bine, înainte să trecem la fiorduri...

...am să vă povestesc un pic despre prima mea experienţă cu Couchsurfing.

Norge: Nordkapp!

Cel mai nordic punct al Europei nu înseamnă nimic. Aerul nu e mai pur, priveliştea nu e mai frumoasă. Drumul până acolo e cel care construieşte experienţa. Cu atât mai mult cu cât Nordkapp nici nu e cel mai nordic punct al continentului. O dată pentru că se află pe o insulă. De acord, legată cu un tunel de continent, dar asta nu o face parte din continent. Cel mai nordic punct al continentului Europa e mult mai puţin popularul Nordkinn la care se ajunge doar pe jos după 24 de kilometri. Şi chiar dacă acceptăm insula, Nordkapp nu e cel mai nordic punct de pe ea. Knivskjellodden e cu vreo 1,5 kilometri mai la nord dar, din nou, trebuie mers 9 kilometri pe jos până acolo.

Aşadar, luni în jurul prânzului am oprit la intersecţia din Olderfjord să ne facem poze.

Norge: Spre Hammerfest

Da, ştiu, vă aşteptaţi să se cheme "Spre Nordkapp". Ei bine nu încă. Chiar şi după somnul de dimineaţă încă eram mult în avans faţă de program aşa că am decis să fac o surpriză echipei Gunnar şi să merg să-i aştept la feribot – doar ei m-au aşteptat pe mine ca să mergem împreună la Nordkapp, deşi au ajuns în zonă de 3 zile. Am studiat harta şi mi-am dat seama care e feribotul cu pricina şi am pornit într-acolo. Un mic ocol de vreo 100 de kilometri nu-i cine ştie ce. Plus, peisajul promitea, încă de pe hartă.

Într-adevăr, gata cu pustiul. De acum numai sate pitoreşti cu case frumos colorate, toate pe malul fiordului, fiord de un albastru bântuitor. O să revin la ideea cu albastrul altă dată.

Norge: Spre Alta

Ha ha. „Unde te duci? Mă duc la Alta.” Alta mai frumoasă, mai deşteaptă, mai elegantă. Lăsând gluma la o parte, Alta mi-a fost destinaţia pentru dimineaţa zilei de luni. Peisajul fiind identic cu cel din seara precedentă (adică pustietate cu lacuri şi vegetaţie pitică) singurul lucru care mai aducea culoare erau indicatoarele rutiere. Pe 100 de kilometri cred că au fost 3 ramificaţii din drumul principal deci nu multe indicatoare. Oricum, Norvegia nu are borne kilometrice, indicatoarele sunt puse din 10 în 10 kilometri. Alta 110km. Alta 100km. Alta 90km. Aţi prins ideea?

Aş vrea să pot spune că somnul în hotelul meu de 140 de cai putere a fost cel mai dulce somn dormit vreodată dar din păcate nu a fost aşa. Deşi scaunul e perfect rabatabil (deh, la barca aia, dacă nu se rabata complet scaunul ar fi fost ridicol), după vreo 2 ore de somn m-am trezit bombănind în sinea mea dat fiind că în maşină se instalase un frig incomod. Am pornit motorul, am lăsat să se încălzească câteva minute (vivat benzin că se încălzeşte repede) şi apoi m-am culcat la loc. Fără succes major căci după încă o jumătate de oră mă trezeam din nou, tot din cauza frigului. Chestia asta, cuplată cu faptul că nu aveam stare (cam în 10 ore trebuia să fiu la Nordkapp!) m-a făcut să pornesc din nou la drum. Note to self, nu e bine să porneşti la drum la 20 de secunde după ce te-ai trezit din somn.

Norge: Finlanda

Ce să zic, titlul e ciudat. M-am dus în Norvegia ca să văd Finlanda. Dar na, aşa e. Acolo am lăsat firul epic, pe un platou aproape sterp, la 500 de metri deasupra mării. În faţa mea, 100 de kilometri până la prima aşezare mai răsărită. Măcar limita e 100 spre deosebire de Norvegia unde trebuie să te târâi cu 80.

Drumul îndeamnă la mult mai mult. Şi nu numai atât, dar când vezi cât de încet se scurg kilometrii fără să întâlneşti o altă maşină, obstacol, fiinţă îţi vine să îi dai să testezi limitele indicate de producător. Desigur, nu faci asta. Rulezi cu limita legală, doar pe anumite porţiuni mai drepte te faci că uiţi şi ajungi pe la 110-115 în timp ce pregăteşti mental scuza pentru un eventual poliţist: "Ştiţi domnu' poliţist, m-a furat peisajul, maşină de închiriat puternică, eram la vale..."

Norge: Spre Finlanda

Aşadar, luni seară pe la - să fi fost 7? - am părăsit Tromsoe pe drumul principal, cel plin de camere. Dacă m-aş fi grăbit teribil să ajung spre Nordkapp, ar fi trebuit să o iau pe cel mai direct drum care includea 2 treceri cu feribotul şi avea doar vreo 400 de kilometri. În schimb eu opream din 5 în 5 minute la pozat. Deci nu mă grăbeam. Deloc.

Dacă excursia avea un specific nordic, bidiviul prietenilor alegandu-se cu numele de Gunnar (asta şi datorită coloritului probabil), atunci de ce să nu botez eu maşina Smire? Nu e ea roşie, dar are aşa nişte ochi mai mijiţi, vicleni. Dar, aşa cum se întâmplă de multe ori, nu poţi forţa poreclele, ele vin la întâmplare şi rămân fie că vrei sau nu vrei. Aşa se face că, de prima oară când l-am văzut, din pricina numărului de înmatriculare, mi-a venit în cap numele de Zaharia. Şi aşa i-a rămas.

Norge: Trollstigen - the movie

Editarea filmelor pare să fie o activitate infinit mai laborioasă decât editarea de poze. Asta mai ales când nu ai experienţă sau uneltele necesare. Cu un oarecare chin am obţinut următoarele secvenţe - urcarea pe Trollstigen. Să nu aud chestii legate de compresia filmului, ca textul e prea mic, că de ce nu e pe fundal verde şi altele. Aşa a ieşit, aşa va rămâne pentru posteritate. Enjoy!

Norge: Above Tromsoe

Contrar aşteptărilor mele, la telecabină nu era deloc coadă. Deh, era aproape 6 seara. Cred că eram 6 oameni care am urcat. Telecabina e mică şi veche, stil Tâmpa. Plus că geamul are aceeaşi proprietate neplăcută ca cel de pe avion şi interacţionează cu polarizorul. Dar asta am observat prea târziu.

Vederea e...cum să zic...liniştitoare. Sunt la mii de kilometri de casă, singur, cele mai apropiate cunoştiinţe sunt la 600 de kilometri şi totuşi simt că aş putea locui aici un anotimp. Un fel de dragoste la prima vedere.

Zizin Fest 2011

Acum un pic de timp am reuşit să ne adunăm cu toţii la Zizin pentru al 8-lea an consecutiv. Cei drept, mai grăbiţi, mai ocupaţi, mai obosiţi decât în anii trecuţi. Unii veniţi de la Londra, alţii de la Roma, alţii de la Paris, alţii de la Germania (ca să zic aşa) şi încă alţii din Bucureşti - care e foarte departe de Zizin ţinându-se cont de molestările la care e supus DN1 pe la Posada şi Sinaia. A fost ca în alţi ani, doar că mult mai scurt. S-a mai anunţat o nuntă, lucruri de acum obişnuite :)

Vedeta ediţiei, un ghemotoc de blană cu gheare şi colţi foarte neastâmpărat atunci când nu doarme în braţele cuiva.

Norge: Bye bye Trondheim, hello Tromsoe

Chiar dacă sâmbătă am ajuns la 2 noaptea (de fapt duminică), la orele 9 trecute dimineaţă am ajuns la biroul Avis să las maşina. Dacă nu, se făcea încă o zi, bani în plus, etc. Mă rog, biroul închis aşa că, după ce am făcut plinul (naşpa sentiment să faci plinul unei maşini pe care o predai) am dus maşina la benzinăria indicată unde un tânăr binevoitor a luat cheia. Speranţa mea era că nu vor constata zgârietură pe maşina nouă (deşi aveam asigurare la asigurare deci nu plăteam o centimă) şi nici amenzi nu vor veni de la camere (pentru asta nu aveam asigurare). Însă nu sunt complet liniştit deşi a trecut o lună.

Alex, gazda mea, a fost amabil şi a mers cu mine în oraş, ba chiar m-a ajutat cu bagajul pentru că eu insistam să fac şi poze. Rucsac, geantă de voiaj pe role, DSLR, toate fac un pachet incomod. Aşa că nu am insistat prea mult, doar un pic în jurul podului vechi şi în partea cu case vechi...

Katorz Jui-e

Fantastique! Azi Franţa îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Cu petarde, cu steguleţe pe autobuze (fără aer condiţionat aş putea adăuga), cu defilare de elicoptere deasupra arcului de triumf (hmmz, unde am mai văzut asta?) şi mai ales nemuncind.

Pentru a marca solemnitatea momentului, am două imagini proaspete din centrul Parisului. Suspectez că este vorba de o greşeală dat fiind că avem de-a face cu un plural - deci ar fi trebuit să fie "des", respectiv "les".

Norge: Atlantic Road

Pe vremea când îmi făceam planuri (ştiţi voi, din alea care să nu se potrivească cu o socoteală ulterioară) am inclus pe lista lucrurilor de văzut Atlantic Road. Lăudat în diverse părţi, Atlantic Road e o porţiune de drum de vreo 8 kilometri (parcă) pe malul mării lângă Kristiansund. Ce o face remarcabilă e faptul că alcătuită dintr-o succesiune de poduri între mici insule (şi când zic mici, chiar vreau să spun mici).

Norge: Puţin spre sud

Ca sa închei cu capitolul Trollstigen...avem următoarele: Trollstigen nu e un drum înfundat, e o trecătoare - şi una chiar frumoasă.

Dacă te saturi de privit valea pe care urcă panglica de asfalt (lucru care ar trebui să ia ceva timp totuşi) nu-ţi rămâne decât să te urci în maşină şi să mergi mai departe. Până la urmă, cât poţi să stai să te uiţi la o cascadă în trepte?

Norge: Trollstigen!

Ştiţi ppt-urile alea care circulă pe mail cu Top 10 bla bla bla? Alea cu „n-ai mai văzut aşa ceva, nu ştiai că există, gratis, numai pentru tine”. Eh, unul dintre ele e cu Top 10 cele mai frumoase drumuri. Cel puţin aşa îmi aduc aminte. Dincolo de stupiditatea conceptului de a compara mere cu crocodili, uneori astfel de spam aduce şi nişte informaţie utilă.

De exemplu că în Novegia, undeva aproape (relativ) de Trondheim se află un locşor simpatic de vizitat care include un drum îngust, două cascade, privelişte etc. etc. Acest ansamblu e cunoscut sub numele de Trollstigen – în traducere Scara Troll-ului.

Privit de sus, din satelit, cu cele 11 turnante ale sale, Trollstigen nu pare cine ştie ce comparativ cu Transfăgărăşanul, cu Stelvio. Nu urcă la 2000 de metri. Totuşi impresia se schimbă când te apropii de el din spatele volanului.

Norge: Balcon deasupra norilor

Cine urcă Trollstigen-ul e răsplătit sus cu o privelişte faină tare. Şi pentru înlesnirea activităţii de prosternare în faţa peisajului există două platforme suspendate deasupra văii.

Cele două platforme sunt noi, în curs de amenajare din câte mi-am dat seama. Ele înlocuiesc nişte mai vechi puncte de belvedere cu platforme suspendate deasupra văii (şi podea găurită aş putea adăuga, plus anumite părţi făcute din sticlă).

Norge: Spre Trollstigen

Sâmbătă dimineaţă nu prea devreme (nu din cauza mea ci din cauza programului lor) am ajuns în faţa biroului Avis din Trondheim. Ştiau ce vreau de la ei. Ceva pe 4 roţi de abuzat pentru o zi. După ceva discuţii privitoare la diferenţa dintre card de credit şi de debit blondul de la recepţie a dispărut şi a reapărut în stradă la volanul unei bestii albastre de sute de hW putere. 510 mai exact.

Am semnat actele în grabă (noroc că am ţinut minte să întreb unde o las a doua zi) şi la mai puţin de 2 minute după ce am plecat de pe loc am comis prima infracţiune ajungând în zona destinată numai autobuzelor, fix la Torget, în buricul centrului. Întorc graţios în faţa palatului regelui şi revin pe traseu.