Norge: Spre Alta

Ha ha. „Unde te duci? Mă duc la Alta.” Alta mai frumoasă, mai deşteaptă, mai elegantă. Lăsând gluma la o parte, Alta mi-a fost destinaţia pentru dimineaţa zilei de luni. Peisajul fiind identic cu cel din seara precedentă (adică pustietate cu lacuri şi vegetaţie pitică) singurul lucru care mai aducea culoare erau indicatoarele rutiere. Pe 100 de kilometri cred că au fost 3 ramificaţii din drumul principal deci nu multe indicatoare. Oricum, Norvegia nu are borne kilometrice, indicatoarele sunt puse din 10 în 10 kilometri. Alta 110km. Alta 100km. Alta 90km. Aţi prins ideea?

Aş vrea să pot spune că somnul în hotelul meu de 140 de cai putere a fost cel mai dulce somn dormit vreodată dar din păcate nu a fost aşa. Deşi scaunul e perfect rabatabil (deh, la barca aia, dacă nu se rabata complet scaunul ar fi fost ridicol), după vreo 2 ore de somn m-am trezit bombănind în sinea mea dat fiind că în maşină se instalase un frig incomod. Am pornit motorul, am lăsat să se încălzească câteva minute (vivat benzin că se încălzeşte repede) şi apoi m-am culcat la loc. Fără succes major căci după încă o jumătate de oră mă trezeam din nou, tot din cauza frigului. Chestia asta, cuplată cu faptul că nu aveam stare (cam în 10 ore trebuia să fiu la Nordkapp!) m-a făcut să pornesc din nou la drum. Note to self, nu e bine să porneşti la drum la 20 de secunde după ce te-ai trezit din somn.

Peisajul l-am găsit complet schimbat. Cumva parcă fusesem pedepsit că am adormit şi nu am stat să văd ce se întâmplă. O pătură uniformă de nori acoperea tot cerul, soarele – deşi mereu pe cer – era ascuns (parte din motivul pentru care se făcuse frig în maşină). Oarecum dezamagit de acest aspect am schimbat atenţia la peisaj.

Aceleaşi sate de trei case cu căsuţele poştale la drum, aceleaşi lacuri – chiar dacă eram în Norvegia, peisajul era finlandez. De dormit am dormit fix pe graniţă (se văd indicatoarele cu „Norge” în ultima poză din post-ul trecut) dar mi se părea că nu mai scăp de Finlanda. Până şi indicatoarele norvegiene sunt scrise într-o altă limbă aici (mi se pare că sună a finlandeză dar nu sunt sigur).

Apropo de asta, uşor sinistru respectivul panou. Cum ziceam, variantele nu prea există pe acest drum iar când există, sunt greu de pronunţat. Cel mai lung indicator pe care l-am văzut (are nevoie de trei picioare). Hai ziceţi cu mine, Govdavuohppenjarga!

Undeva după un sfert de drum e metropola Kautokeino, un sat foarte mare pentru standardele locale. Evident, am trecut prin el pe la 5 dimineaţa deci era pustiu. La fel era şi Mierojavri, ceva mai încolo.

Tot mergând aşa am început să mă satur şi trăgeam din când în când cu ochiul la hartă să văd cât mai e. Pustietate, pustietate, dar cât?

Reperul pe care mi l-am fixat a fost un lac îngust dar lung de vreo 10 kilometri care avea să mă însoţească pe partea stângă. După el mai aveam puţin până în Alta. Într-adevăr am dat până la urmă de un lac care nu voia să se mai termine.

La un moment dat lacul începe să curgă, transformându-se încet, încet într-un râu foarte agitat. Uitasem de fapt că toată pustietatea fusese practic un platou pe la 500 de metri. Alta fiind la mare, drumul trebuia să coboare cumva. Şi o făcea, prin nişte chei nu fantastic de spectaculoase dar oricum o schimbare în bine faţă de ultimii 200 de kilometri.

Odată ieşit din chei peisajul se schimbă din nou. Copacii sunt mai înalţi, indicatoarele anunţă din nou elani nu reni şi, cel mai important, soarele dă semne că vrea să îşi facă o revenire spectaculoasă.

Într-adevăr pe la 6 şi jumătate când am intrat în Alta, am văzut fiordul în excelenta lumină a soarelui de dimineaţă.

Lunea respectivă fiind sărbătoare am avut ceva emoţii că nu găsesc benzinărie. Din feiricire zeul comerţului face posibilă existenţa benzinăriilor non-stop aşa că am făcut plinul la un Esso. Pe timpul excursiei finlandeze am mai aruncat un ochi din când în când la acul de la benzină şi nu-mi plăcea ce vedeam – mai exact ritmul cu care acesta se întrepta spre E(mpty) relativ la kilometrii parcurşi. Abia dupa că am făcut plinul am putut să fac un calcul mai exact, litri intraţi/kilometri parcurşi. Rezultatul a fost nevoie să fie acompaniat de o înjurătură. Zaharia bea la drum întins cu mers molcom 8.2 la sută.

Mâhnit de rezultat am pornit mai departe. Mi-a luat ceva să ies din Alta care e oraş de-a binelea cu supermarketuri, aeroport, etc. etc. După Alta nişte asfalt negru proaspăt fără marcaj anunţa ceva lucrări la drum.

Drumul urcă iar pe un platou şi mai urmează o bucată de câteva zeci de kilometri de pustiu. Totuşi e un pustiu diferit de cel din Finlanda. Aici nu e nici o urmă de copac, doar piatră şi iarbă maro cât vezi cu ochii. Şi vezi mult cu ochii, pentru că nu e foarte plan. Întrebând ulterior nişte localnici despre zona respectivă, mi-au spus că ei îi zic „numaiţinmintecuvântul” care în traducere şi adaptare ar fi „wide”.Laţime. Lăţime indeed.

Totuşi nu e complet nepopulat, din când în când mai apare câte o casă. Unele sunt case de vacanţă (ce-i drept, mai spre coborâre unde începe să crească o pădure de mesteceni pitici) altele par a fi case permanente.

Nordkapp 197 kilometri! Sunt aproape!

E abia 7 şi ceva dimineaţa, dacă aş continua aş ajunge prea devreme la intersecţie, echipa Gunnar sigur nu e trează, au feribot la 10.30 de pe insula unde sunt. Plus, soarele dă o căldură aşa plăcută...plus, alt fapt deloc de neglijat, mi se închid ochii. Aşadar, îmi parchez dormitorul cu vedere la pustie şi îmi mai odihnesc un pic ochii, aşa...cam o oră şi jumătate. Va urma...