Norge: Cercul Polar

Pe când îmi plănuiam vacanţa, cerinţele care au ieşit la iveală erau să văd midnight sun şi să trec Cercul Polar (ăl de Nord adică). Evident, eu mă gândeam că îl trec de la sud la nord, abia-abia. Până la urmă am ajuns să mă chinui să ajung la el pentru că ajunsesem prea în nord. Vineri dimineaţă, în a 5-a zi de expediţie nordică,  am ajuns în sfârşit acolo, la Cercul Polar.

Dacă în zona în care am dormit era pădure (chiar destul de deasă) cum cobori un pic mai în sud aproape orice formă de vegetaţie dispare pentru că se urcă pe un platou la 700 de metri. Nu e prea diferit de cel pe care l-am întâlnit în nord, spre Hammerfest. Totuşi, venind dinspre sud, de la verdeaţă, cred că te poate speria un pic. Ştii că te apropii de Cercul Polar şi deodată apare o întindere pustie, doar iarbă uscată şi zăpadă.

Probabil prin mintea călătorilor care vin de la Sud trece ceva de genul „Aoleo, acesta e nordul! Am trecut de cercul polar, de aici încolo e jale şi urgie”. De fapt nu e chiar aşa, imediat după se coboară la loc la pădure, fiorduri, civilizaţie, etc.

Pe platou, în afară de câteva case izolate...

...nu e decât centrul turistic de la Cercul Polar. Trebuie un monument care să marcheze locul. Ca să opreşti la monument, trebuie şi o parcare, să poţi opri civilizat. Dacă tot ai oprit poate vrei şi la baie sau o cafea. Dacă tot iei o cafea, poate vrei şi un suvenir, un timbru special ceva. O geacă pentru ţinuturile nordice? Sigur îţi trebuie certificatul care atestă că ai trecut Cercul Polar. Altfel cine te crede?

Acest „tourist trap” e unul foarte primitor, toţi vânzătorii au un zâmbet până la urechi chit că îţi vând un magnet de 5 euro sau un elan împaiat (deşi ăla cred că nu era de vânzare). Certificatul acela mi se pare odios, mai ales personajul care rânjeşte satisfăcut din poză. Evident, prost e ăla care dă nu ăla care cere. Şi mie mi-ar plăcea să vând foi de hârtie cu „Am trecut paralela 45” cu 15 euro la o tarabă lângă Băicoi dar nu cred că aş avea succes.

Da, recunosc, am decartat şi eu tributul turistului şi acum am pe frigider un magnet de acolo. În rest, m-am abţinut de la cumpărături (nu e foarte greu ţinând cont că majoritatea sunt nişte porcării sinistre – mai ales trolii).

Dar să vedem ce e pe la Cercul Polar. Centrul turistic cu parcarea aparent supradimensionată.

Acelaşi centru, văzut de sus de pe ridicătura de pământ din apropiere.

Parcarea plină de caravane, aceste vehicule care strică plăcerea condusului pe drumurile nordice.

Sus pe ridicătura de pământ, o grădina cu pietre. N-am descoperit de ce se fac treburile astea, cred că e o formă de imitaţie, reminescenţă de când ne-am scoborât din copac. Altfel, foarte frumoase, ce să zic.

Amuzant e că lângă parcare e un semn care interzice respectiva activitate. Ce-i drept, nu ştiu cât de serios e semnul.

Unele dintre momâi sunt şi semnate. Poi deh, ajungi până acolo, faci momâia şi nu ştie nimeni că ai fost tu acolo, Alfonso din Galicia? Neamţul, întreprinzător şi plin de resurse - dar la fel de tâmpit - a venit de acasă cu placă de metal de lipit pe piatră (!!!). Ca să reziste în timp. 

Ar fi trebuit să i-o scot eu de acolo şi să o arunc în prima canalizare. Stupid acest obicei de a polua un loc cu numele tău. Alţii, mai avansaţi, folosesc stickere pe care le lipesc pe indicatoare.

Mare realizare, ai luat un avion, te-ai suit pe motocicletă sau în maşină şi te-ai dus acolo. Nu eşti primul şi sigur nu vei fi ultimul. Columb, Marco Polo şi alţii asemenea poate (POATE!) ar fi avut dreptul să facă o aroganţă de genul ăsta. Imaginaţi-vă pe o piramidă aztecă inscripţia „Cortez 1520”.Şi cum a fost creată:

-Trupă, lăsaţi un pic violurile, omorurile şi jafurile. Spuneţi-mi, care dintre voi ştie să cioplească în piatră?

-Eu senor, am învăţat de la tatăl meu.

-Foarte bine, urcă sus acolo şi scrie Cortez. Şi anul.

- Dar nu ştiu să scriu...

-Aghiotant, mergi cu el şi arată-i cum se face.

-Sigur senor. Totuşi permiteti-mi...pentru ce facem asta?

-Peste mulţi, mulţi ani va fi cool să îţi laşi numele pe unde apuci şi eu voi fi cel care a inventat această modă.

-Senor, ce e aia „cool”?

-Ia gata, marş sus la cioplit! Ei comedie...stau şi explic la răcani bunul gust. Marş am zis!

Hmmmz, poate ar trebui să-mi fac şi eu autocolante cu Miscellanea.ro, cu QR code, cu tot ce trebuie şi să încep să le las aşa pe unde mă duc. Doar e cool.

Aşadar, revenind la chestiuni de geografie, eram la Cercul Polar. Din păcate nu există (sau nu am văzut noi) o linie clară cu care să te pozezi crăcănat asupră-i ca la Greenwich. Există în schimb un monument din lemn.

Monumentul ar trebui să aibă blazoanele regiunilor însă unele lipsesc, am senzaţia că au fost luate drept suvenir. N-am mai scos GPS-ul ca să umblu de nebun pe dealuri să văd 66° 33′ 44″ pe ecran – cum am făcut la Greenwich de exemplu când căutam 0-ul ăla. I-am crezut pe cuvânt.

Acestea fiind văzute, ca să zic aşa, a venit vremea să ne luăm la revedere. Echipa Gunnar pleca spre Sud, spre Trondheim, Oslo, Danemarca, Germania, casă - eu spre nord, spre Tromsoe.

Au fost 5 zile foarte frumoase, am călatorit bine împreună, aşa cum ştiam că va fi de când ne-am apucat să plănuim. Salut, pa pa, aveţi grijă, ne vedem la Bucureşti într-o săptămână sau ceva de genul.

Astfel am rămas singur, călare pe cercul polar. Mai aveam vreo 600 de kilometri până la Tromsoe şi două zile ca să-i parcurg. Va urma o zi de condus pe unul dintre cele mai frumoase drumuri pe care am fost vreodată – spre nord pe E6 până la Narvik. Aşa de frumos că o să-mi trebuiască 3 posturi să povestesc.