Norge: Înapoi la E6

Traversarea spre Bodoe durează în jur de 4 ore. Viteza planează în jur de 15 noduri - deci după o oră pe punte totul devine cam monoton aşa că ne-am mutat sub punte, la căldură. Cum ziceam, legănatul valurilor favorizează somnul aşa că după vreo 2 ore ne-am trezit revigoraţi când tocmai intram în portul Bodoe.

După atâtea zile de cvasi-pustietate, mă simţeam ca într-o metropolă. Mai ales că în port era şi o navă de croazieră.

Interesant, Adonia e cea mai mică navă a companiei respective. E destinată exclusiv adulţilor (nu cred că se întamplă cine ştie de chestii depravate (mai rău ca pe alte nave vreau să zic) doar că nu sunt balauri ţipători prin preajmă. Au loc pentru "doar" 700 persoane si 75% din camere au balcon cu vedere la mare.

Totuşi, chiar dacă suntem în oraş, munţii nu sunt niciodată departe. Norvegia e aproape, ca să zic aşa.

Am ajuns în Bodoe la 4 după-amiaza aşa că am pornit imediat spre locul unde trebuia să înnoptăm. Nu era clar unde era acest loc, doar că era aproape de Cercul Polar. Pe parcursul drumului nostru prin nord am fost informaţi că drumul 17 ar fi o alternativă net superioară în ceea ce priveşte peisajele. Din păcate noi nu mai aveam timp de parcurs acest drum (include trei treceri cu feribotul parcă). Am intrat pe el dar nu am parcurs decât câţiva kilometri şi apoi am ieşit pe un drum secundar, 812, care avea să ne poarte peste dealuri şi munţi la E6.

Nu o fi chiar drumul 17 însă nici cu 812 nu mi-e ruşine.

Drumul trece chiar şi printr-o trecătoare...

La un moment dat cotesc pe un drum lateral doar pentru o poza, trăgând după mine şi echipa Gunnar fără să vreau. Şi cum motocicleta nu are marşarier...

Ca să ma revanşez, o imagine cu Gunnar în acţiune pe trecătoare.

După revenirea la E6 (mă gândesc dacă vă arăt filmul) ne-am căutat cazarea. Primul camping era dehja închis (mă rog, adică nu era nimeni la recepţie dar puteam lua o cheie, deschide o căsuţă şi plăti dimineaţa). La următorul nu ne era clar unde era recepţia, eu m-am băgat prin pădure după un indicator dubios de hotel, am plecat apoi pe un drum spre Suedia. Când am văzut că mai sunt 12 kilometri până la graniţă am zis că exagerăm cu plimbatul şi ne-am întors la cel cu recepţia dubioasă. E în acelaşi timp benzinărie, centru turistic, recepţie şi restaurant. Iar la recepţie e o roşcată cu aluniţă deasupra buzei şi ochi verzi despre care îmi place să cred că e suedeză - asta ca să citez din lucrurile care mi-au rămas în minte.

Noi am luat o căsuţă cu iarbă pe acoperiş (cu o cheie ataşată de un mic butuc care servea drept breloc), am mâncat ceva la restaurantul lor şi ne-am dus spre somn.

A doua zi aveam să ne despărţim simbolic la Cercul Polar. Eu mi-am făcut din cerc o linie imaginară pe care nu voiam să o depăşesc cu maşina (de fapt trebuia să-l duc pe Zaharia înapoi la Tromsoe) iar ei mai aveau câteva mii de kilometri până în România, dintre care 600+ de făcut mâine, până la Trondheim. Despre asta, despre ce culoare are cercul polar şi despre altele, data viitoare.