Norge: KS Norge

KS Norge e unul dintre cele două iahturi regale care mai există azi în Europa. Fiind regal, e oarecum normal să-i dea numele ţării. Simplu şi elegant. Şi este elegant, fără îndoială. Cadoul norvegienilor către regele lor, KS Norge a fost cumpărat în 1947, 40 de ani după ce promisiunea fusese făcută (promisiunea suna ceva de genul „Vino să ne fii rege şi-ţi luăm un iaht”; şi, cu voce mai scăzută „dar mai peste vreo 40 de ani, aşa...”). Lăsând gluma la o parte, până şi copiii de şcoală generală au participat la colecta pentru a cumpăra pe Philante, un iaht britanic din 1937 care în timpul războiului a servit ca escortă pentru convoaie. Regele l-a luat în primire, l-a folosit vreo 10 ani, apoi fiul l-a folosit încă vreo 30 şi acum regele en-titre îl foloseşte şi el, când are ocazia.

În puţinele ore petrecute în Tromsoe am avut ocazia să „întâlnesc” acest iaht fără să am idee de la bun început ce e. Cum stăteam eu pe mal cam acolo unde acostează Hurtigruten-ul am văzut în depărtare silueta albă a iahtului apropiindu-se dinspre nord.

Dat fiind că am crescut la câteva sute de metri de iahtul regal românesc, alura navei îmi părea cunoscută. Şi pentru că Libertatea a părăsit Galaţiul acum câţiva ani buni am avut pentru o fracţiune de secundă impresia că văd o văd apropiindu-se. După o scurtă verificare, am constatat că Nahlin (numele actual) e bine mersi prin Irlanda şi pot să spun că am fost un pic dezamăgit. Eh, asta e, o să mă mulţumesc cu iahtul regal norvegian, dacă nu se poate altceva.

Maiestuos este cuvântul care îmi vine în minte când mă uit la o astfel de creaţie.

În dreptul meu se lasă la apă o şalupă cu doi oameni care o ia drept spre mine. Aoleo, m-or fi văzut că fac poze? Nu, vin pe mal să asiste pentru că Norge o să ancoreze chiar unde stau eu. Într-adevăr, iahtul întoarce graţios...

...cedează trecerea unui cargou şi unei şalupe...

...şi apoi se apropie de mal.

Totul e organizat, fiecare e la postul lui, cu casca de protecţie pe cap. Pe mal zboară ceea ce par ghemuri de sfoară şi chiar asta sunt – ghemotoace de sfoară menite să dea greutate, să poată fi aruncate pe mal unde echipa venită mai devreme le ridică şi astfel trag pe mal odgoanele care altfel ar fi mult mai greu de aruncat fără să ajungă destul de des în apă.

Mai ales că, spre surprinderea mea, pe lângă namilele de marinari blonzi există şi marinăriţe la fel de blonde.

După ce odgoanele asigură nava de mal, începe operaţiunea instalării pasarelei de acces. După ce că e foarte grea, mai e şi păstrată la ultimul nivel aşa că e nevoie de 4 oameni sus şi alţi 4 jos ca să instaleze pasarela.

După aceea urmează trecerea sforii prin inele pentru a avea o balustradă de care să te ţii când urci şi, ingenios aş zice, o plasă care să servească ca ultimă redută în faţa unui individ beat care încearcă să urce la bord şi cade de pe pasarelă. Apropo, ştiţi bancul cu marinarul beat care se întâlneşte cu căpitanul la fel de beat pe o stradă îngustă în port?

-Căpitane! Hâc. Permiteţi să trec printre dumneavoastră.

-Se aprobă. Hâc. Dar numai câte unul.

Ultimul lucru care trebuie făcut este să se aducă pe mal un soi de şevalet cu colac de salvare ce are o placă cu numele navei şi o scurtă descriere. Un membru al echipajului rămâne acolo în poziţie de drepţi, gata să primească pe oricine şi să răspundă la întrebări stupide de la turişti. Din fericire pentru el, nu rămâne mult timp, o dată cam la 20 de minute e înlocuit de un altul.

Barca cu care a fost trimisă avangarda e ridicată la loc pe navă.

Iar când totul e gata căpitanul şi secundul ies afară să inspecteze treaba iar în cazul în care căpitanului îi place ce vede îşi şopteşte în barbă: Hmmmz, me thinks we did a pretty good job.

Hop, stai aşa. A venit rândul marinăriţei blonde să stea dreaptă la intrare şi să răspundă la întrebările turiştilor. Păi atunci, să o facem pe turistul prost. Bineînţeles vorbeşte engleza perfect şi e foarte mândră că are ocazia să facă parte din echipajul KS Norge. Nu oricine ajunge acolo. Regele nu e la bord, de fapt e foarte rar la bord. Tocmai se întorceau de la un fel de teste. Îi zic că am văzut şi corvetele în port şi că presupun că e o onoare să faci parte şi din echipajul respectiv, fiind vârf de tehnologie etc. etc. După zâmbetul forţat îmi dau seama că am exagerat cu „turistul prost” şi trec la alte aspecte. Aveţi voie în oraş? Ca răspuns la întrebarea mea apar alte două marinariţe echipate în uniformă de Bamboo. Pleacă în oraş, e sâmbătă seara. Regula zice că oricine vine sau pleacă de pe navă salută omul de la intrare. După ce îndeplineşte formalitatea urmează un scurt schimb de replici („Fatî, unde mergi în seara asta?”) şi obligatoriu poza. Din păcate toată chestia asta a mâncat din timpul blondei (asta şi pensionarele dinainte care nu mai ştiu ce întrebări aveau) aşa că a apărut înlocuitorul. Să fim serioşi, n-am venit să stau de vorbă cu duzi, fie ei şi blonzi.

Mda, asta a fost despre Norge. Am avut şi noi un Norge (mai mare şi mai elegant, aş putea adăuga) dar l-am dat pe nimic, „afacere” clasică de după revoluţie. Nu că aş vrea să-l văd acum pe Băsescu în port la Mamaia urându-mi să trăiesc bine de pe puntea lui Nahlin – nu, dar în orice caz nu trebuia furat în felul ăla. Acum dus rămâne.