Norge: Moskenes->Bodoe

Feribotul care leagă Moskenes de Bodoe are unul dintre cele mai lungi trasee de feribot din Norvegia. Parcurge puţin peste 100 de kilometri în puţin sub 4 ore. Alternativa fără feribot e de 675 kilometri! Aşadar, aveam motive bune să vreau să fiu pe feribot când acesta avea să plece spre Bodoe doar că nu depindea de mine. Eram, aşa cum ziceam, pe rândul suplimentar.

Mai aveam o oră şi jumătate de omorât până aveam să aflu dacă încap şi eu pe navă aşa că, ce să fac? Un pic de foto.

Lângă mine, la rând, aproape exclusiv caravane. E plin sezon şi nu e ca şi cum Lofoten ar fi un colţ necunoscut al lumii.

Portul Moskenes nu e cine ştie ce, câteva case aruncate ici-colo. Totuşi se pare că e mai propice decât vecinul Hamnoy cel puţin pentru un feribot.

Biserică oare?

Ca să mai treacă timpul, aranjăm lucrurile pe motocicletă în caz că nu e loc şi pentru mine pe navă. Prin aranjăm înţeleg că eu pozam procesul.

După ce că au loc rezervat în faţă, motocicliştii aştia mai sunt şi uniţi între ei. Numai avantaje. De exemplu Gunnar s-a ales cu un autocolant cu Nordkapp de la cei cu BMW-urile. În schimb, ei au primit autocolante cu oficiul poştal al lui Moş Crăciun. Mie nu mi-a dat nimeni nici un autocolant :(

Pe lângă mine era şi o caravană mai specială. Un Unimog transformat în maşină de campanie, vopsit în culori de deşert, Afrika Korps style. Număr de Doiciland desigur. Înăuntru, el şi ea, în salopete asemănătoare, bocanci de piele şi ochelari, aspect de bibliotecară cu secrete (cel puţin ea). Probabil Unimog-ul era pentru cărat biciurile, lanţurile şi altele asemenea. Aşadar, să ne îndreptăm atenţia asupra altor lucruri mai simpatice cum ar fi croşetatul.

Hmmmz, nu-mi aduc aminte să fi mers destul de repede să fac atâtea victime...

Bine, râdem, ne distrăm, croşetăm, dar mai vine şi feribotul ăla odată?

În sfârşit moşuleţul vine şi la mine să-mi ia banii (nu puţini) semn că aveam loc pe navă. În spatele meu au intrat încă două maşini aşa că pot spune că am avut noroc. De bucurie am lovit maşina din faţa mea, doar aşa în treacăt - n-am văzut că avea cârlig. Proprietarul fiind lângă ea a sesizat că maşina s-a mişcat dar se uita în jur ca şi cum toată nava s-ar fi mişcat. M-am simţit dator să-l informez că eu eram de vină aşa că după ce am făcut eye contact am gesticulat în limbajul internaţional "Eu lovit la tine". El dă din umeri a neînţelegere. Repet, ce-i drept fără să schimb nimic la gesturi, de aceea nu e de mirare că nu a înţeles şi şi-a îndreptat atenţia către lucruri mai presante. Eh, asta e. M-am uitat, nici o pagubă, noi să fim sănătoşi. Să mergem sus pe punte.

Nava nu zăboveşte, abia avem timp să urcăm pe punte şi am şi plecat. Pa pa Lofoten, merci pentru ospitalitate.

Hamnoy, văzut de pe mare.

Încet, încet (şi chiar vreau să zic încet, cam 25 la oră) ne îndepărtăm de insulele Lofoten.

Hmm, cer cu nori, mare...parcă ar merge să scot fisheye-ul la aer, până acum a şomat.

După cum puteţi vedea, lumea echipată mai bine şi-a tras un şezlong şi dormita la soare. Pentru mine era un pic cam prea rece şi un pic prea mult zgomot de la motoare. Am dat o raită prin interior unde poţi lua câte ceva de băut. Cu ocazia asta am experimentat ce înseamnă ruliu şi tangaj. Până acum n-am mai fost pe o navă pe mare deschisă - ce să zic, e funny să nu poţi merge drept. Ochii te păcălesc şi îţi spun că totul stă nemişcat însă urechea primeşte alte semnale şi rezultă un mers în zig-zag cu toată străduinţa de a menţine o traiectorie rectilinie.

Nava e echipată pentru mările nordice, dacă e să fie cazul, există costume de protecţie pentru apa foarte rece fără de care speranţa de viaţă e câteva minute. De asemenea o blondă simpatică îţi arată zâmbind de pe carton cum se pune vesta de salvare (nu sinistroşeniile alea desenate de o mână inaptă din avioane). Lucrurile sunt luate în serios, la îmbarcare se face o listă cu numele pasagerilor, probabil să ştie câţi să caute în caz de nevoie.

Dacă eşti camionagiu, poţi să faci şi duş. Dar numai dacă eşti camionagiu. Nu sunt chiar camionagiu, dar dacă zic câteva glume de autobază oare mă lasă?

După mai bine de o oră Lofotenul e tot acolo. E drept, e din ce în ce mai mic, însă nu dispare sau cel puţin nu aşa de repede cum te-ai aştepta de la zgomotul pe care îl fac motoarele. Patru diesel-uri de 1000 de cai fiecare. Apropo de asta, o plăcuţă discretă din interior dă de gol provenienţa navei. Acum se numeşte Bodoe şi merge pe ruta Moskenes - Bodoe dar acum 10 ani se numea Tamarii Moorea 7 şi făcea curse între Papeetee (Tahiti) şi Vaiare (Moorea)! În partea cealaltă a lumii, la 15.000 de kilometri distanţă! Acum 10 ani se scălda în ape tropicale, acum nu coboară sub cercul polar. Poftim globalizare.

Revenind la insulele noastre, înainte de a ne retrage în interior la căldurică Lofotenul ne oferă o ultimă imagine, tipică aş zice, cu munţii ridicându-se din apă, parcă zicându-ne "Hai, nu plecaţi. Mai staţi."

Sub punte leagănul mării şi căldurica îşi fac efectul aşa că în scurt timp plecăm fiecare spre visele sale. La propriu. Data viitoare, revenirea la continent, alte drumuri, altă distracţie.