Norge: Skjombrua

Ajuns înapoi pe pământ, am continuat spre Narvik. Cei 60 de kilometri de drum urmăresc coasta, uneori folosindu-se de poduri pentru a mai scurta distanţele. O fi fost lumina aceea de după-amiază sau or fi fost peisajele...cert este că această bucată de drum mi-a plăcut foarte mult.

Lofotenul e şi el din ce în ce mai aproape.

Eu opresc din kilometru în kilometru, din cauza peisajelor. Bine, exagerez, dar totuşi au fost situaţii în care porneam şi după 300 de metri găseam un loc mai bun de oprit unde aveam o altă perspectivă şi lumina cădea altfel.

Fiordul acesta în particular se numeşte Efjord şi e traversat de un pod suspendat dar cu un singur stâlp (singurul de felul acesta pe care l-am văzut).

Efjord cred că ar fi un loc bun pentru o casă de vacanţă. Dar numai dacă e mereu lumina aceea.

Mai în nord, tot spre Narvik, o bucată de drum asfaltată proaspăt dar fără nici un marcaj.

Cum ziceam, drumul mai foloseşte şi poduri ca să sară de pe un mal al fiordului pe celălalt. Cel mai mare dintre ele e Skjombrua.

Spuneam în alt post că fără să vreau am pozat acest pod şi din avion când am trecut pe deasupra în drum spre Tromsoe. Evident, nu am realizat decât acasă cu ajutorul Google Earth.

Ca să poţi opri în linişte la pod, înainte de el e amenajată şi o mică parcare.

Bineînţeles, trebuie poze.

Trebuie spus că drumul zilei de vineri nu a fost de fapt cu nimic superior drumurilor din zilele precedente. Lofotenul mi-a rămas în minte cu podurile şi tunelurile lui, la fel şi suta de kilometri alergată pe coastă spre Nordkapp şi ambele le-am parcurs cu Gunnar în faţă astfel că la sfârşitul zilei şi chiar şi pe parcurs am avut cu cine să mă minunez de lucrurile văzute. Vineri m-am mişcat un pic altfel. Sunt experienţe diferite şi lucrurile de genul acesta nu se pot clasifica şi nici nu trebuie, e bine dacă le ţii minte.

După Skjombrua şi încă un pod am ajuns în sfârşit la Narvik. Mai aveam vreo 200 de kilometri de făcut sâmbătă dimineaţă până la Tromsoe, pe un drum relativ plicticos. Era mai mult de dus maşina înapoi decât road trip în sine. Practic am simţit că aventura nordică e aproape de sfârşit.

Aproape, dar nu acolo. Mi-am găsit hotelul uşor, am luat camera în primire şi, pentru că era relativ devreme, am ieşit la o plimbare pe străzile oraşului. Despre asta, aţi ghicit, data viitoare.