Norge: Tromsoe

Am găsit Tromsoe într-o atmosferă de sărbătoare, aşa cum am mai zis, parte din această atmosferă fiind dată de aglomeraţia creată de cei 2000 de pasageri vărsaţi pe mal de nava de croazieră care tocmai acostase. Pentru un oraş de 30.000 nu e chiar nimic o astfel de invazie.

Mâncarea thailandeză e gătită chiar de thailandezi pentru că Tromsoe, aşa izolat şi nordic cum e el, e plin de oameni de alte naţionalităţi. La fel şi Narvik.

Şi totuşi blondele...aşa de multe. Ia să punem tele-ul, mai furăm nişte portrete prin aglomeraţie. E greu să fii văzut de la 30 de metri.

Or not! Bineee, fără portrete furate de data asta...Pozăm biserici, na.

Mai revenim un pic la aglomeraţia din centru...

Merg totuşi să văd catedrala arctică, pe partea cealaltă a fiordului. Asta înseamnă o plimbare pe pod. Un pod parcă spre nicăieri.

Totuşi duce undeva.

Catedrala asta arctică e unde dintre emblemele oraşului, e menţionată în toate ghidurile turistice. În afară de forma curioasă, well, nu ştiu ce să zic. Nu mor după ea. Mai ales că era închisă pentru o nuntă şi nu mă pot pronunţa asupra unui eventual sentiment de măreţie care s-ar strecura în suflet stând într-o catedrală cu unghiuri aşa ascuţite.

O plimbare mică şi prin port, aţi văzut în articolele trecute ce se poate vedea pe acolo. Păcat că nu era şi Hurtigruten-ul pe acolo.

În port se parchează cum se parchează într-un oraş. Trebuie să plăteşti şi nu primeşti mare lucru în schimb.

Alte indicatoare, desigur interzicând cine ştie ce.

Sunt curios dacă USS Hampton chiar a oprit aici în port că altfel nu-mi explic prezenţa autocolantului. "Qui desiderant pacem preparate bellum" cică.

Pescarul din piaţa centrală, încremenit cu harponul în mână.

Emblema oficială a oraşului, un ren stilizat.

Fain oraş, ce să mai. Probabil l-am găsit eu într-o perioadă bună, poate după spătămâni de cer noros şi ploaie sau, mai rău, luni întregi de noapte, nu l-aş mai găsi aşa atrăgător.

După ce m-am încălzit luând un prânz târziu în interior am ieşit din nou afară ca să găsesc un Tromsoe aproape pustiu. Aşa mai merge!

Şi m-am mai plimbat aşa o perioadă, fără ţintă. Întâmplător am dat peste o placă comemorativă care mi-a atras atenţia. Fix cu 83 de ani în urmă, pe 18 iunie 1928 Roald Amundsen decola cu hidroavionul său Latham 47 împreună cu alţi 4 oameni într-o misiune de salvare a expediţiei italiene conduse de Umberto Nobile, cel cu care cu doi ani în urmă ajunsese la Polul Nord. Umberto Nobile a fost salvat însă Amundsen nu a mai fost văzut niciodată, hidroavionul prăbuşindu-se undeva în marea Barents.

De la placă m-am îndreptat spre staţia de autobuz căci hotelul era în partea opusă a oraşului, după deal, incomod pentru seara dar comod pentru a doua zi dimineaţă. Asta pentru că voi merge pe jos la aeroport. Staţia de autobuz e plasată curios cu spatele la stradă probabil din cauza vântului care bate pe aici iarna. Autobuzul e cam ostenit dar se descurcă pe străzile destul de abrupte. Încet, încet rămân singur. În sfârşit autobuzul ajunge la terminalul de lângă aeroport. E miezul nopţii şi da, soarele e la datorie. Ultima noapte de acest fel pentru că dimineaţă am avion. Şi începe să-mi pară rău.