Norge: Å

Å e ultima literă din alfabetul norvegian. Sună ca un o nazal, o încrucişare între o şi ă. Data trecută vă spuneam că drumul care străbate insulele Lofoten are ca punct terminus Å. Mi se pare un nume potrivit pentru un capăt de drum. Aşa, la noi Dunavăţu de Jos ar trebui să-şi schimbe numele în Z.

De înnoptat am înnoptat într-un mic sat departe de drumul principal, Valberg pe numele său. Gazda noastră, Marinus, e un călător înrăit însă doar cu bicicleta. În fiecare an câte ceva. Cum sună o tură cu trenul până la Napoli şi întors pe bicicletă? Sau o tură de-a lungul Dunării? (ce-i drept, până la Budapesta). Sau 3 luni în Noua Zeelandă dintre care o săptămână laşi bicicleta la o fermă şi o iei pe jos, o săptămână închiriezi un caiac, o săptămână închiriezi un cal? Marinus a fost la Nordkapp pe bicicletă prin anii 90, înainte să fie gata tunelul. Şi câte altele. 30+ ani în care s-a plimbat pe două roţi prin multe locuri.

Cred că asta e frumuseţea Couchsurfing-ului. Oamenii care sunt dispuşi să primească în casă străini pe gratis sunt nişte oameni deschişi, care au lucruri de povestit şi cărora le place să interacţioneze cu alţi oameni. Asta sau sunt canibali sociopaţi (pleonasm?) care au rămas cu frigiderul gol. :)

A doua zi ne-am luat la revedere de la Marinus şi am pornit spre Å. Prin partea locului aşezarea cea mai mare e Leknes aşa că ne-am îndreptat într-acolo ca să revenim la drumul principal.

Peisajul devine din ce în ce mai sălbatic. Deşi insulele Lofoten sunt destul de întinse, suprafaţa locuibilă e foarte mică din cauza munţilor.

Cerul nu mai e aşa albastru, probabil din cauza vecinătăţii cu marea. Totuşi nu plouă aşa că se poate continua.

La un moment dat, trecând pe lângă un munte mai abrupt pe care drumul principal îl ocoleşte, la stânga se desprinde un drum. Indicatorul zice Nusfjord. Noi trecem mai departe, eu rămânând cu gândul, oare ce o fi spre Nusfjord? Cotrobăi cu o mână după hartă, arunc un ochi la ea, celălalt rămânând pe drum. Doar vreo 3 kilometri până la Nusfjord. Hmmm, să le fac semne să oprească? Dar telepatia funcţionează, văd că Alex trage dreapta la prima alveolă.

-Ai văzut drumul?
-Da!
-Mergem? Ne întoarcem?

Dezbatem un pic treaba asta. Nu avem foarte mult timp la dispoziţie. Suntem contratimp pentru că trebuie să prindem un feribot spre continent şi nu avem rezervare. Dar, cum des se întâmplă, pericolele depărtate n-au putere de convingere aşa că după un vajnic „Să mergem. Pe răspunderea mea!” am întors spre Nusfjord.

Şi nu-mi pare rău. Prima dată dai muntele pe care îl vezi de la drumul principal, care e practic o imensă stâncă.

Apoi vezi că la poalele sale e şi un lac. Da, e un lac adevărat, nu e un fiord. Probabil de asta se şi cheamă Nusfjord. Nusfjord, sunt lac!

Locul e bun pentru o oprire scurtă cu şedinţă foto în iarbă.

După lac...

...urmează şi Nusfjord, un foarte mic sat cu case construite deasupra apei pe piloni. Sat care e foarte popular, judecând după numărul de autocare cu care ne-am întâlnit pe drumul şi aşa foarte îngust şi după panourile care indicau direcţiile către parcarea de autoturisme şi parcarea de autocare. Pentru un oarecare motiv, eu nu am poze de acolo însă are echipa Gunnar. După Nusfjord mai oprim o dată la o plajă (singura pe care am văzut-o eu) şi după aceea mai rărim opririle.

Cel puţin cele voluntare. Asta pentru că în Hamnoy de exemplu există două poduri cu o singură bandă. Evident, trebuie să aştepţi la semafor să se elibereze podul.

Acest Hamnoy e un alt loc pe care l-aş recomanda călduros în Lofoten. Cred că apare în cele mai multe vederi şi nu degeaba.

După Hamnoy trecem repede prin Moskenes aruncând o privire la coada de la feribot a cărei dimensiune este deloc liniştitoare deşi mai sunt 2 ore până pleacă. Totuşi Å e foarte aproape, nu se poate să nu mergem.

Drumul se îngustează din ce în ce mai tare, trece printr-un tunel scurt şi se termină într-o parcare. Asta e, acesta e capătul de drum. După 300 de kilometri de ţopăit de pe o insulă pe alta, am ajuns.

Ne întoarcem la feribot şi ne punem la rând. Veşti proaste, pentru mine. Sunt pe rândul suplimentar care intră doar dacă nu se ocupă cele două rânduri cu rezervări. Şi suntem în plin sezon. Majoritatea sunt caravane. Veştile sunt proaste numai pentru mine pentru că motocicletele au voie să treacă direct în faţă. Dau târcoale moşuleţului care vinde biletele: „Intră şi barca mea pe barcă? –Să vedem...” Problema e că e ora 2 şi următorul feribot e la 10 noaptea. Cum Alex şi Andreea au ocazia să treacă cu feribotul acesta nu vreau să-i ţin pe loc, mai ales că urmează să ne despărţim a doua zi. Aşa că le dau toate bagajele care le aparţin şi care sălăşluiseră la Zaharia în portbagaj până acuma şi ne urăm reciproc drum bun. Ori ne vedem în 15 minute pe punte, ori în 10 zile la Bucureşti. Suspans? Va urma. :)