În episodul din Top Gear în care am aflat despre Stelvio acţiunea începe cu altceva. Un drum mic şi întortocheat prin Alpii Maritimi, etapă a raliului Monte Carlo. Dacă tot mergeam spre mare, de ce să nu trec şi pe acolo? Punctul cel mai înalt e Col de Turini – 1607m unde sunt câteva restaurante, o parcare şi o oarecare aglomeraţie. Nici o privelişte. De fapt tot parcursul e cam lipsit de privelişte pentru că merge prin pădure.
Însă drumul are totuşi o calitate. Nu degeaba e etapă de raliu. În funcţie de ce se găseşte sub capotă, drumul poate fi mai mult sau mai puţin distractiv. Dacă aş fi avut-o pe Aida aici (o să vă povestesc şi despre Aida) ar fi fost cu siguranţă mai fun decât cu Bănel - 1.6 HDI, 90 de cai şi o cutie care agaţă într-a treia. Recunosc că mi-am bătut joc de maşină dar nu e vina mea. Drumul e de vină.
De povestit foarte mult nu e. Cred că mai spre toamnă e mai frumos pentru că se schimbă culoarea copacilor. În august e asa...un verde ars.
Un lucru bun e că e pustiu. Nu sunt mulţimile de maşini, biciclete şi motociclete de pe alte trecători.
În punctul cel mai înalt e totuşi aglomerat, cel puţin pe lângă indicator.
Pe parcurs sunt şi nişte aşezări dar izolate.Singura oprire mai lungă am făcut-o la Notre Dame de la Menour, o biserică construită pe vârful unui deal altfel destul de inaccesibil dacă nu ar fi construit un pod de acces. Am oprit acolo unde au oprit şi Clarkson şi Hammond să-l aştepte pe May, de altfel singurul loc potrivit.
De menţionat ar fi şi faptul că drumul până la Col de Turini nu e de ignorat, mai ales porţiunea începând de la Isola. Drumurile au nume foarte secundare ca D2205 şi D2565. În încheiere, un desen care mi s-a părut amuzant, chiar dacă avertizează asupra unui lucru serios.
Urmează o altă trecătoare „mică” dar foarte fioroasă. Atât de fioroasă încât nu mai e folosită de dinainte de 1900 decât de către maşini de teren şi, aparent, Peugeot-uri.
2 comments:
Mi-ar face placere sa vizitez asemenea peisaje.
Cred ca la iarna vei avea la ce sa te gandesti si ce sa revezi!
Post a Comment