Grandes Alpes: Col du Mont Cenis– 2083m

Cumva victimă colaterală în vânătoarea mea de trecători, Col du Mont Cenis e o trecătoare simpatică în care se urcă dinspre Susa. Nu e foarte spectaculoasă dar are tot ce trebuie: ace de păr, lac de acumulare, locuri de belvedere şi ca bonus, multă istorie. Ţineţi-vă bine, mai întâi istoria.

Trecătoarea aceasta a fost multă vreme cea mai importantă cale de traversare a munţilor între ceea ce sunt Franţa şi Italia acum. Dacă e adevărat ce cred unii, pe aici au trecut acum mai mult de 2000 de ani nişte elefanţi. Elefanţii erau ai lui Hannibal care se ducea să le facă o surpriză romanilor. Ceva mai târziu pe aici a trecut împăratul Constantin care se ducea la Roma să-i scoată diverse lucruri din cap lui Maxentius, printre care şi viaţa. Şi mai târziu Carol cel Mare a trecut cu armata pe aici în drum spre Lombardia. În timpuri mai recente Napoleon a fost cel care a construit un drum adevărat pe aici, pe la 1800.

În 1857 în valea alăturată la Bardonecchia au început lucrările pentru primul tunel de traversare a Alpilor - tunelul Frejus, o operaţiune puţin spus ambiţioasă. Tunelul urma să aibă aproape 13 kilometri, de două ori mai lung decât cel mai lung tunel de până atunci. Lucrările erau programate să dureze 25 de ani (!).

Datorită unor descoperiri cum ar fi dinamita, execuţia tunelului a durat numai 14 ani. Trebuie să fi fost o experienţă interesantă să parcurgi 13 kilometri sub pământ cu o locomotivă pe cărbuni. Dacă vă întrebaţi ce legătură are cu Mont Cenis, ei bine, cu trei ani înainte de finalizarea tunelului Frejus prin trecătoarea Mont Cenis s-a construit o linie ferată temporară. Aceasta a operat numai trei ani până la deschiderea tunelului Frejus dar atât cât a existat a fost o mică minune a ingineriei şi a tenacităţii umane.

Calea ferată Mont Cenis nu mai există de 150 de ani însă urmele ei se văd foarte bine şi acum. Pentru ca trenul să poată circula tot anul (inclusiv iarna!) era nevoie de multă muncă. Construcţia în sine a necesitat un efort serios, poate părea chiar o risipă de resurse dat fiind că a fost folosită numai trei ani. Pe urcarea dinspre Susa de exemplu am pierdut numărul tunelurilor – drumul de maşină trece azi pe traseul aproximativ al căii ferate, cel puţin pe porţiuni. De asemenea, din loc în loc se pot vedea şi cantoanele aflate într-o avansată stare de degradare.

Deci tineţi cont că această cale ferată urca la peste 2000 de metri şi era deschisă şi iarna! Pentru a putea urca (pentru că şi azi maşina se chinuie un pic) era folosit un sistem particular de tracţiune – sistem numit Fell după inventatorul său. Sistemul consta într-o a treia şină montată central care era folosită pentru tracţiune dar mai ales pentru frânare. La dezmembrarea căii ferate materialele nu au fost reciclate ci vândute mai departe. Totul de la şine la locomotive a ajuns în Brazilia unde au continuat să fie folosite pentru încă 100 de ani.

Dar ajunge cu istoria, să vă arăt câteva cadre de pe acolo:

Susa – segni particolari: Bellissima. Mi-a plăcut prezentarea. Simplă şi eficace.

Graniţa Italia-Franţa, acum nefolosită. Interesant, aici ca şi în alte locuri, graniţa a fost translatată după al doilea război mondial de către învingători în defavoarea celor învinşi. Astfel Franţa a împins graniţa spre Italia în mai multe locuri (atât în Mont Cenis cât şi la Montgenevre şi la Tenda). În general granţia urmăreşte graniţa naturală, o culme muntoasă. Acolo unde trecerea e totuşi favorabilă (un pas) graniţa e mai jos, spre teritoriul italian.

Cadrele sunt luate la două momente diferite din zi, o dată după-amiaza în drum spre Col de l’Iseran şi o dată după-amiaza târziu la întoarcere. Aspectul e complet schimbat, aşa cum vă puteţi aştepta. Micuţa trecătoare însorită de după-amiaza...

...capătă un aer misterios şi un pic - dar doar un pic - lugubru odată cu lăsarea serii. Casele abandonate de lângă baraj, biserica triunghiulară şi mai ales ceaţa fină care se revarsă de deasupra lacului peste baraj în jos, toate învăluite în lumina portocalie a apusului.

Din păcate acea lumină portocalie nu venea la pachet cu nici un pic de căldură aşa că de multe ori am preferat să nu ies din maşină.

Drumul înapoi spre Briancon l-am făcut pe semi- şi full-întuneric. În Susa închiseseră centrul pentru ceva manifestări şi deşi GPS-ul insista să-i calc pe toţi şi să „continue straight ahead” i-am lăsat să-şi facă petrecerea.

Pentru încheiere o să vă semnalez o apariţie interesantă pe drum - fortul Exilles, cu adevărat impresionant. Dacă sunteţi prin zonă şi aveţi timp (eu nu îndeplineam a doua condiţie) sunt sigur că merită vizitat. Noi avem cetăţi medievale însă nu sunt la fel de impunătoare ca forturile din secolul 19. Nu sunt la fel de elegante însă impresionează prin masivitate. Briancon are şi el mai multe forturi despre care o să vă povestesc cu altă ocazie. Va urma, tot cu trecători. Nu mai scăpaţi de ele o vreme.