A venit toamna

Breaking news! A venit toamna. Mi-e silă de ea, de tot ce înseamnă ea. Mi-e silă că trebuie să iau diverse straturi de îmbrăcăminte pe mine pe care mai apoi să le dau jos în funcţie de mediu.  Cum nu sunt omul care să poarte eşarfe sau pălăriuţe, mi-e greu să mă bucur de anotimpul rece. Mi-e silă că diesel-ul se încăzeşte greu. Mi-e silă că trebuie să dezfrunzesc maşina când plec cu ea şi că trebuie să am grijă să nu o parchez sub nuc, castan sau alt copac cu fructe tari şi grele. Mi-e silă de ceaţă, polei, burniţă, lapoviţă şi mai ales de ploaie din aia care durează o săptămână. Mi-e silă de piureul de frunze care va fi pe jos când vor începe ploile. Mi-e silă că nu pot să mai ies în oraş fără să mă întorc acasă cu ochii injectaţi de la fumul de ţigară din cârciumi. (stau şi mă întreb dacă e vreo conspiraţie, o putere mondială care controlează tehnologiile de aerisire a spaţiilor închise dar care nu vrea să o divulge către publicul larg). Mi-e silă că se întunecă la 16.30, că mă trezesc înainte să răsară soarele şi mă întorc acasă după ce apune. Mi-e silă de traficul de toamnă când o ploaie încetineşte totul la jumătate. Mi-e silă că trebuie să folosesc umbrelă, mai ales pentru că nu am (Sau am? Trebuie să verific). Mi-e silă de toate sărbătorile închipuite, prilej de cheltuială inutilă. Pe aceeaşi notă, mi-e silă că supermaketurile au pus deja la vânzare beteală şi globuri (n-am verificat, dar sigur au făcut-o). 

Azi a fost o zi atipică. Anul trecut pe aceeaşi vreme ireal de frumoasă coboram la Crucea Eroilor. Anul ăsta a fost doar o plimbare prin Herăstrău. Să tot fie aşa toamnă.

Grandes Alpes: Grimsel Pass - 2165m

N-are rost să păstrez suspansul, cel puţin nu acum: Grimsel Pass e cea mai faină trecătoare pe care am văzut-o până acum. E o disctincţie subiectivă pe care o să încerc să o explic mai jos dar care de fapt nu trebuie explicată. Se datorează probabil unei combinaţii între peisaj, vreme, maşină, etc.

Se făcea că urcam oarecum agale dinspre Interlaken – era luni şi deci drumul era aproape pustiu. La un moment dat în retrovizoare apare un Ferrari roşu. Nu mă pricep la model, era unul din astea noi. M-a depăşit lejer fără să se forţeze. Dar iată că în spatele meu mai am un Ferrari, acelaşi model cu primul doar că negru. În faţă un Ferrari roşu, în spate un Ferrari negru. Mă depăşeşte şi al doilea cu graţie iar după următoarea curbă intrăm într-un tunel destul de lung. N-am înţeles niciodată apucăturile celor de la Top Gear cu turatul motoarelor în tunel. Ei bine, aveam să înţeleg.

Furtuna

Am promis la un moment dat că am de arătat nişte imagini de la o furtună pe care am prins-o. Aşadar...avem furtună în Defense.

Momentul zilei la care a apărut această furtună (apus) combinat cu violenţa ei (uşor ieşită din comun) şi cu locul în care am văzut-o (zgârie-norii sticloşi sunt un bun decor) au dus la o experienţă inedită. În timpul furtunii eram foarte mulţi cei care stăteam la geamuri admirând spectacolul.

Grandes Alpes: Susten Pass - 2224m

Începem lejer cu o trecătoare destul de puţin cunoscută, Susten Pass "doar" 2224m. Are gheţar, tunel, lac, refugiu, ace de păr, tot ce trebuie. Şi dacă ai parte şi de vreme bună, să tot mergi.

Grandes Alpes: Aida

Dimineaţa devreme, în faţa biroului Europcar din Neuchatel. Trebuie să-mi ridic maşina căci nişte trecători mă aşteaptă. Arunc o privire în parcare - câteva maşini - încerc să ghicesc ce o să-mi dea. "Aia nu-i de nasul meu, aia e prea mare, aia chiar nu e de nasul meu, hmmm oare să fie aia? Aoleo sper să nu fie aia!". Nimic nu se prea potrivea cu "VW Polo or equivalent" în afară de un Mercedes clasă A vechi. Ajung şi la ghişeu - la naiba, pe masă e o cheie de Mercedes. Încep formalităţile şi arunc în treacăt ochii pe foaia cu programul zilei şi în dreptul numelui meu...surpriză! Prima dintre maşini, cea care "nu-i de nasul meu". Faceţi cunoştiinţă cu Aida!

Cumva există karma şi în lumea închirierilor de maşini. M-am plâns în Norvegia că l-am avut pe Zaharia 6 zile însă de data asta nu mai aveam de ce să mă plâng. Ba chiar cred că am primit pe datorie de data asta şi data viitoare o să fie o maşină chinezească sau ceva.

Grenoble - ţeapa

Imagini din plimbarea prin Grenoble – fără o ţintă anume în afară de ţeapa de beton care mi-a atras atenţia la vizita de pe deal. Drept să spun nici nu m-am interesat dinainte ce ar fi de văzut în Grenoble aşa că nu ar trebui să mă plâng că nu am găsit nimic interesant. Să ţepuim aşadar!

Grenoble - Bastilia

Aşa cum explicam altă dată Grenoble are, ca orice oraş care se respectă şi are cel puţin un deal, o cetate pe respectivul deal. E util - vezi de departe inamicii, ăia obosesc cât urcă, tu le mai arunci o bolostâncă în cap, treburi din astea administrative. Toate astea în timp ce ai privelişte. Grenoble nu e diferit, cetatea se numeşte Bastilia şi e cocoţată pe un deal deasupra centrului vechi, unde râul face un cot (astfel că până se decide inamicul pe unde să treacă râul - şi în timp ce - poţi să-i dai şi cu bombarda în cap de sus).

Les Bulles

Grenoble, fiind un oraş aproape la munte, dispune şi de o fortăreaţă. Bastilia îi zice, ca aia de cade în fiecare an pe 14 iulie. În cazul acesta, fraier să fii să ai cetate şi să nu faci teleferic până la ea. Şi dacă tot îl faci, de ce să nu-l faci aşa, mai special? Nu ştiu, în formă de bule de exemplu.

500

E cumva deprimant să zbori cu ultimul avion din zi. Toate dughenele din aeroport sunt închise, totul e strâns iar ce mai e deschis te aşteaptă pe tine să pleci ca să poată şi ei pleca acasă. Restul pasagerilor sunt şi ei obosiţi şi dormitează pe unde apucă până începe îmbracarea. Cei care sunt “efervescenţi” nu fac decât să enerveze. În avion probabil n-ai să poţi sta treaz însă ăla nu e somn.

Azi e număr aniversar, întâmplător e al 500-lea post pe aici. Tot azi se face un an de când sunt pe drumuri, un an care a trecut parcă mai repede decât anii despre care zici că nu ştii când au trecut. Toamna se numără bobocii se zice. Ce pot să număr eu sunt kilometrii parcurşi – sau milele, cum le place companiilor aeriene să le spună. Apropo de asta, aş putea să scriu un articol cu titlul “Platinum – why it doesn’t matter”. Ce ziceţi, vă interesează cum e cu “Zburând albastru?”

E adevărat, pot să număr şi locurile în care nu aş fi ajuns altfel şi experienţele avute. Nu toate au fost pozitive însă sunt întreg şi îmi place să cred că am rămas cu ceva din fiecare. Probabil una dintre cele mai importante lucruri învăţate (de fapt testate, că am mai auzit de asta de la dl. Paler de exemplu) e că poţi continua încă mult peste anumite limite pe care nu le credeai că le poţi depăşi. Acelaşi lucru dar exprimat mai practic (cum funcţionează adaptarea la om) l-am citit într-o carte care oferea pe lânga asta şi idei despre cum poţi folosi asta în avatajul tău. Una dintre idei era să cheltuieşti pe lucruri la care nu te poţi adapta – experienţe nu obiecte. Adică mai degrabă o călătorie pe care o ţii minte decât o maşină care în 6 luni va fi veche pentru tine.

Şi pentru că încerc să pun în practică ce am citit...atunci să cheltuim pe experienţe zic, iar nu pe obiecte. În spiritul acestei idei, am un bilet de tren cu numele meu pe el (figurativ vorbind) care să mă ducă mâine în capitală să vază şi gura mea Strada Mare sau muzeul Prada (glumesc desigur, nu o sa-mi pierd timpul prin niciun muzeu - poate, cel mult, în Museo del Jamon).

Good night and good luck!

Briancon – Cite Vauban

Dacă tot am fost la Briancon apoi să vizitez şi eu un pic, nu? Aşa mi-am zis luni dimineaţă înainte să plec spre Grenoble. O chestie interesantă de văzut la Briancon e Cite Vauban – partea fortificată a oraşului. De fapt chestia cu fortificaţiile e mai complicată, vedeţi mai jos.

Grandes Alpes: Col d’Izoard – 2361m

Parcurgerea unui pas pe timp de noapte a devenit o tradiţie – nu neapărat alegând să fac asta, mai mult de nevoie. Dacă acum un an treceam Jauffenpass (ce-i drept, ca navigator) şi cu o zi înainte treceam Col de Montgenevre amandouă noaptea, ziua de duminică s-a terminat cu traversarea trecătorii Col d’Izoard noaptea şi pe ploaie. Din punctul acesta de vedere îmi pare rău pentru că am văzut din alte imagini că peisajele sunt destul de aparte (nişte grohotişuri parcă) dar... mai trebuie să mai rămână ceva şi pentru altă dată.

Grandes Alpes: Col d'Agnel - 2748m

Col d’Agnel e un fel de Cenuşăreasa trecătorilor. E cea mai înaltă graniţă din Europa şi totuşi e foarte puţin circulată. Cu cei 2748m e şi a treia trecătoare ca înălţime din Alpi (mai sus fiind doar Col de l’Iseran şi Passo dello Stelvio). O menţiune aici ar fi că Franţa e de părere că are 2744m, Italia că are 2748m. Fiind neinteresantă, nimeni nu s-a străduit să clarifice. Sus nu e nimic, doar o mică parcare în care încap 10 maşini şi două indicatoare.

Prima ieşire din ţară

Dacă tot aveam de gând să povestesc despre asta şi Viajoa a venit cu prilejul atunci să vă povestesc despre prima mea ieşire din ţară. Voi urma tradiţia şi această leapşă va muri aici.

Comparativ cu alţii, am luat aer străin în plămâni destul de târziu, abia acum 4 ani şi jumătate dacă nu pun la socoteală expediţiile cu ai mei pe malul Prutului peste fâşia arată. Auzeam de prieteni care plecau prin excursii prin Europa, la burse sau la diverse student-exchange-uri dar cumva pentru mine nu s-a ivit ocazia. Totuşi nu pot zice că am căutat-o.

În anul 4 am văzut un anunţ la avizier pentru o bursă. 5 luni mai târziu după multe emoţii şi hop-uri care nu fac obiectul acestei povestiri eram la Băneasa în aeroport. Prima dată ca pasager în aeroport, primul zbor, prima ieşire din ţară...