Grandes Alpes: Furka Pass – 2436m

Furka pare să fie sora mai mare dar mai nepopulară a lui Grimsel. Dacă vă amintiţi, la coborârea de pe Grimsel se vede urcând drumul spre Furka ceea ce înseamnă că sunt foarte aproape unul de altrul. De fapt, aici e un fel de pol al pasurilor pitoreşti (Grimsel şi Furka chiar unul lângă altul, Nufenen şi Simplon ceva mai departe spre sud-vest, Oberalp şi Gotthard mai spre est, Susten mai la nord). Dar să rămânem la Furka...

...şi asta pentru că înainte am bălăurit un pic spre Simplon şi Nufenen, enervându-mă. Nu aveam harta de hârtie la mine şi GPS-ul e fără speranţă la chestiile astea. Dacă nu reţii conturul drumului perfect, nu ai cum să recunoşti unde e un pas pentru că de obicei nu sunt trecute. Astfel eu am citit greşit harta şi am decis că Simplon e prea departe (şi era, 60 de km) şi în consecinţă nu am mai mers. Ce nu am înţeles eu din hartă era că Nufenen, pe care chiar voiam să îl văd, era mult mai aproape în direcţia respectivă (eu aveam impresia că e spre est). Am descoperit asta abia seara la hotel aşa că Nufenen şi Simplon rămân pentru altă dată. Oricum probabil sunt urâte :).

Întorcându-mă spre intersecţie...

Clădirile au un aer vechi dar statornic. Cred că ar fi interesant de venit aici iarna.

Cel mai interesant e că aici e o gară. Trenul e cu cremalieră şi urcă curajos spre Furka deşi până la urmă renunţă la urcat şi intră în tunel. Oricum, urcă la peste 2000. Mai târziu aveam să aflu câte ceva despre această linie de tren care se numeşte Glacier Express şi pe care aş vrea să călătoresc la un moment dat, când mă fac mare. O să mai povestesc despre ea, pentru că am avut traseu comun, dar vă zic acum doar atât: face parte din patrimoniul Unesco, trece prin cel puţin 3 pasuri (Furka, Oberalp şi Albula) şi are o lumtitudine de viaducte din piatră pe care probabil le-aţi văzut prin vederi. Face legătura între Zermatt (cel de la poalele Matterhornului) cu faimosul St. Moritz iar călătoria durează cam toată ziua. Există şi vagoane panoramice şi, oarecum descurajator, preţurile încep de la vreo 400 de euro din câte am înţeles.

Dar să revenim la Furka. Ce atrage atenţia e faptul că drumul poate fi urmărit cum urcă muntele într-un mod spectaculos aş zice. Nici cu Transfăgărăşanul nu mi-e ruşine dar parcă văzând drumul agăţat de versantul respectiv...nu ştiu, cumva pare mai impresionant.

Drumul nu are foarte multe ace de păr, ba chiar are nişte linii drepte destul de lungi (şi periculoase aş zice, după monumentele funerare de pe margine).

Ce e mai uşor să sapi în munte, sau să montezi nişte piloni?

Construcţia din imaginea de dinainte e un hotel-restaurant aparent închis. Dar nu-i nimic, există acolo şi un magazin de suveniruri cu terasă deschisă.

Armata (elveţiană) e cu noi!

Peste tot indicatoare – spre gheţar, la gheţar, doar 5 euro intrarea la peştera de gheaţă. Ia mai lăsaţi-mă! Ce atâta gheţar?

Adevărul e că e un gheţar special şi probabil aţi văzut un indiciu în imaginile anterioare. E gheţarul din care izvorăşte râul Rhone. Gheţarul e cunoscut de destulă vreme şi evoluţia sa (mai bine zis, involuţia) a putut fi observată încă din secolul trecut. Greţarul s-a retras 1300 de metri în ultimii 120 de ani lăsând în urmă stâncă goală.

Panorama spre Grimsel e frumoasă dar fiindcă soarele bate dintr-o direcţie nepotrivită, toate imaginile sunt neprezentabile. Aşadar să continuăm. Punctul cel mai înalt e un pic mai departe.

Se trece în alt raion, indicatorul fiind boul cu belciug în nas. Literalmente.

Nu e mare lucru de văzut acolo, nici o panoramă. Doar o rulotă cu ceva gustări şi o casă abandonată.

Mai jos e mai bine. Furkablick e un punct de belvedere unde deschiderea e mai mare însă construcţiile tot ponosite sunt.

Da, să oprim la acest restaurant, nu pare deloc sinistru.

Ursuleţul de pluş ochelarist.

Alt restaurant, mai jos.

„Jos”-ul. Adică valea unde drumul merge mult mai drept şi unde se revine la civilizaţie. Doar temporar.

Atât cu Furka, urmează un bonus, Podul Dracului.