Grandes Alpes: Oberalppass – 2046m

Ultima dintre „surori”, Oberalppass face trecerea spre valea domoală care coboară spre Chur. Destul de ciudat, văd şi trenul urcând spre pas. Cătinel, dar urcă. Ce care ciudat pasul acesta este un far. Da, un far din acela de la malul mării. Este evident că e farul de la cea mai mare altitudine din lume. Explicaţia este că de aici începe bazinul Rin-ului – apa care o ia în jos pe panta muntelui va ajunge până la urmă la Rotterdam. De fapt există şi un plan să aducă o barjă de la Rotterdam până la Basel, cel mai avansat punct navigabil în amonte, să o taie în bucăţi şi să o aducă lângă far. Da, cred că ar avea un efect interesant.

Dar până la far...o luptă mică cu GPS-ul, acest duşman laş care loveşte când te aştepţi mai puţin. „Da da, mergi înainte, aşa, aşa...”

Şi aşa am intrat direct în centrul Andermatt-ului care e aproape pietonal.

Din fericire am scăpat uşor (alte dăţi era să iau amenzi pentru intrat în zone pietonale din cauza GPS-ului) şi am început urcarea. Râma roşie (trenul adică) avea un avans substanţial dar şi eu aveam TFSI. L-am prins din urmă, l-am depăşit şi m-am oprit să-l aştept. Ca să poată urca se folosesşte de mai multe şiretlicuri unul fiind serpentinele, altul fiind cremaliera.

În sfârşit şi trenul...

Şi odată cu trenul apare şi soarele şi norul o ia la fugă.

Hallo Biker, viteza e ok? (sau ceva de genul)

Sus în pas trenul nu reuşeşte să urce ultima treaptă aşa că are nevoie de un mic tunel. Are totuşi staţie...

Din păcate norul nu s-a lăsat alungat complet aşa că revenea la intervale regulate, cufundând totul într-un fel de lapte.Dar erau şi momente de senin...

Trenul plecase de ceva vreme aşa că m-am urcat şi eu în maşină şi am pornit din nou în urmărirea lui.

L-am ajuns din nou din urmă la intrarea în primul sat...

...şi l-am lăsat să se ducă. Peisajul era prea îmbietor...

...ca să alerg pe lângă el. Mai aveam doar vreo 60 de kilometri până la pat, în Chur.

Chiar şi micile întârzieri cauzate de lucrări la drum nu enervează aşa tare când nu ai limită de timp şi peisajul e aşa cum e...

În apropiere de Chur se intră pe turbozone, autostradă aşa că am ajuns şi mai devreme decât mă aşteptam. Totuşi târziu pentru ce mai aveam în plan. Bye, bye San Bernardino Pass, pe altă dată. Hmmz dar avem un obiectiv ceva mai aproape...ce dacă se întunecă, Aida are ochi din aceia pătrunzători cu descărcare în gaze nobile. Şi în plus, e tradiţie să mă dau noaptea pe munte...