Grandes Alpes: Panoramastrasse Oberaar

Să continuăm aşadar cu plimbarea prin Alpi: articolul de faţă e un fel de bonus la articolul precedent cu Grimsel Pass. Asta pentru că, aşa cum spuneam, de undeva din pas se desprinde un drum misterios (pentru că era învăluit în ceaţă) despre care nu se înţelege mare lucru. Dacă Oberaar e un nume propriu care nu zice mare lucru, Panoramastrasse ar trebui să vorbească clar pentru majoritatea.

Nu mă ghidam după un program foarte strict însă nici nu puteam să rămân toată ziua într-un loc. Totuşi promisiunea numelui plus indicatorul care spune că nu ai voie să intri pe drum decât în primele 10 minute ale orei mi-au stârnit interesul – cu toate că vremea nu promitea nimic bun. Unde duce drumul? De ce numai în primele 10 minute? Cu aceste întrebări în minte, m-am aşezat la semafor.

N-am stat mult şi s-a făcut fix şi bineînţeles semaforul s-a făcut verde. Am pornit şi am înţeles imediat de ce e restricţia. Drumul e foarte îngust şi dacă s-ar întâlni maşini una din ele ar trebui să dea înapoi pe un drum foarte sinuos cu o prăpastie apreciabilă într-o parte.

Barajul care ţine în spate Grimselsee – cu tot cu staţia de telecabină, hotelul şi restaurantul cocoţate pe stâncă.

Telecabina e în două etape – la un moment dat există o staţie intermediară. Cred că a fost făcută pe vremea când nu exista drumul sau pentru lunile de iarnă când drumul e închis – pentru a putea ajunge la un alt baraj.

Acel alt baraj e şi capătul drumului pentru Panoramastrasse. Dar până acolo e un pic de mers – cel mai important e că norul care acoperea Grimselpass a rămas „jos” la 2100. Mai sus e soare orbitor, cer albastru, gheţar şi stâncă.

Grimselsee jos în vale – ceva în care să te îneci în caz că supravieţuieşti căderii. Nu am priceput ce dă nuanţa de verde lăptos, presupun că are de-a face cu roca locului.

Norocul meu e că sunt doar eu şi X5-ul şi el e în faţă, aşa că pot opri în voie. De fapt am impresia că aşa e şi gândit pentru că nu ai nevoie de 15 minute ca să parcurgi drumul. Dacă însă te opreşti să caşti gura...

Greu să mă abţin să nu includ şi maşina, dar fiind că se asortează cu cerul.

Încă o dată, nu e reclamă, dar ar putea fi. Audi, se audi? Ha ha.

Capătul drumului – un baraj, cu gheţar în spate.

Imediat înainte de baraj este semaforul care limitează accesul din partea asta a drumului. Access permis doar între :30 şi :40 ale fiecărei ore. Tot aici e şi cabana-restaurant care dă numele drumului. Sau invers, care e denumită la fel ca drumul. Oberaar. Vocalele astea duble mă fascinează. Ar trebui să studiez olandeza.

Barajul văzut de sus, cu tot cu staţia de final a telecabinei.

Jos, la baraj.

Cabana Oberaar văzută de jos, de la lac.

La baraj am făcut şi o mică plimbare, dar mică de tot pentru că, fiind aproape septembrie şi peste 2300 de metri tricoul meu era nepotrivit. Oricum, prea mult timp nu aveam la dispoziţie dacă nu voiam să mai rămân încă o oră acolo. Deşi n-ar fi fost tocmai rău...

Drept fie zis, eu ochisem drumul ăsta cu săptămâni înainte când studiam pe Google Earth traseul. „Dar ce este acest drum care duce la baraj? Trebuie să merg pe el” Atâta doar că nu ştiam partea cu accesul limitat. Recomand că căldură pentru o zi cu vreme bună.