Grandes Alpes: Bernina, Livigno şi Eira

După o oprire scurtă în St. Moritz am analizat harta şi am decis că las Julierpass (care era în zonă) pentru altă dată. Era prin zonă dar ar fi însemnat un ocol, cel puţin 3 sferturi de oră şi ceva îmi spunea că o să am nevoie de acest timp mai târziu. Aşa că am apucat drumul spre est – de data asta un drum foarte circulat, cu camioane, autocare şi zarvă multă. Lasă lasă că scap eu de voi...

Uuu, telecabină! Şi ce nume! Cine n-ar vrea să se dea cu o telecabină care se cheamă Ghiavolerie? Şi ce fel de Diavolezza e asta care nu trece de 3000?

Nu, must not! Sigur pierd o grămadă de timp şi oricum sus e nor. Oricum nu e sezon, iarna probabil e urgie aici după dimensiunile parcării. Trebuie să notez să nu mă duc iarna pe acolo. :)

Bernina Pass – 2330m, nimic de povestit. Iar camioane, trafic, nu mare lucru de văzut...

Chestia bună e că de aici mi se desprinde mie drumul lăturalnic, puţin circulat. După ce se coboară un pic la stânga se desprinde un alt drum şi mai lăturalnic. De-a curmezişul, vama. Oooo, doamna Italia, bine v-am regăsit, ce mai faceţi? Nu ne-am văzut de...hmm două săptămâni. Mă rog, oricum, piacere! Drumul urcă din nou la peste 2300m şi ajunge în Forcola di Livigno – 2315m (la fel ca Albula). Acum n-am idee exact ce e o forcola şi cu ce e diferită de Passo dar să zicem.

Coborârea spre Livigno e aproape o linie dreaptă care cu bicicleta trebuie să fie faină.

Vaca contrariată

Pe aici nu e altă aşezare decât Livigno. Nu ştiam ce am să găsesc dar am rămas un pic surprins. Livigno e un fel de mega sat de vacanţă. Dar mega. N-am mai văzut aşa ceva. Nu zic că e rău dar e un fel de industrie. Pensiune lângă pensiune, toate cu flori la geam, centură de ocolire pentru maşini, magazine etc. etc. toate într-o vale largă şi însorită.

Mă rog, eu nu am venit pe aici pentru Livigno, am altă ţintă. Înainte să o iau la dreapta spre Bormio, am continuat un pic spre Elveţia pe malul lacului de acumulare.

Mă apropiam de teritoriu cunoscut. Valea se închide la capăt cu barajul iar drumul continuă spre Elveţia printr-un tunel de 1 singură bandă, Munt la Schera. Opt kilometri de tunel de o singură bandă ar fi o experienţă interesantă. Din păcate nu e o experienţă gratis – 15 euro costă traversarea aşa că atunci când am ajuns la casa de taxare (care e la mijlocul barajului) şi am văzut taxa am îmbrăcat haina turistului care s-a rătăcit mai mult de distracţie. „Pe aici spre Bormio, da? Nuuu, tre’ să vă întoarceţi prin Livigno. Vai ce greşeală, bine că mi-aţi zis. Pot să întorc? :)” Adevărul e că 30 de euro ar fi o distracţie cam scumpă doar pentru traversat un tunel. Şi aşa pe malul lacului se merge numai pe sub copertină. Kilometri întregi de copertină cu limtă de 50 la oră de-ţi trece cheful de condus.

În Livigno un pic de bâjbâială până găsesc drumul corect (nu erau mai multe, doar că nu era evident unde să fac stânga). Drumul urcă iar la peste 2000 în Passo Eira unde nu e nimic de văzut – doar un alt sat de vacanţă, satelit al lui Livigno.

Dar să trecem la miezul acţiunii – de fapt de ce mă aventuram eu în direcţia asta? Ei bine, aveam o datorie (să-i zic aşa) de anul trecut când vremea nu ne-a permis să urcăm în Timmelsjoch/Passo Rombo. Şi dacă tot sunt aici, Passo Gavia e şi el aproape. Ultimele două trecători de pe lista mea de 2500+ din Alpi. Între ele e Stelvio. A trecut un an de când am fost, plus că eu nu am condus pe acolo. În aceste condiţii, cum să nu merg? :)