Grandes Alpes: Stelvio revisited

Stelvio e special. Şi nu zic asta pentru că a apărut la Top Gear. E invers, a apărut la Top Gear pentru că e îndeajuns de fain. Deşi l-am văzut anul trecut, nu puteam să refuz o revedere mai ales că era în drumul meu şi nu mai condusesem pe acolo. Revedere din aia nostalgică cu parcat maşina fix în acelaşi loc şi tras aer în piept cu mulţumire privind la panoramă.

Anul trecut am ajuns pe Stelvio venind dinspre Elveţia şi urcând mai întâi Umbrailpass aşa că urcarea dinspre Bormio îmi era necunoscută. Văzusem eu oarece ace de păr pe Google Earth dar situaţia trebuie văzută pe teren. Aşa că iată-mă urcând voiniceşte (mă rog, apăsând voiniceşte pedala de acceleraţie) la deal de Bormio. Drumul urcă folosindu-se de nişte ace de păr dar în curând se răzgândeşte şi pleacă înainte pe curba de nivel dar nu oricum ci printr-o serie de tuneluri săpate în piatră. Asta nu ar fi o problemă dacă tunelul nu ar avea lăţimea mai mică decât cea necesară pentru două vehicule şi nu ar fi în curbă. Nu există, sau nu am observat, indicatoare de prioritate aşa că... cu claxon înainte. Eu făceam parte dintr-un grup de vehicule care urcau şi am observat că tehnica asta a claxonului funcţionează.

N-am imagini de pe acolo că eram ocupat cu condusul în schimb ar trebui să am un film. Apropo de asta, încep să mă îngrijorez, nu găsesc anumite filme pe care ar trebui să le am.

După curba de nivel urmează o altă serie de ace de păr – iată-le văzute de sus, după ce am terminat urcarea.

Urcarea se termină în apropierea unei clădiri vechi, a nuştiucâta cantonieră.

O chestie interesantă e că acele de păr au fost redesenate. Traseul vechi era prea solicitant pentru unele vehicule şi limita prea mult lungimea maximă. O parte din acele de păr vechi se văd în zona asta. Încă mai au asfaltul vechi pe ele.

Cu tot cu traseul redesenat, se mai produc ambuteiaje când se întâlnesc vehicule prea mari.

După această urcare urmează o porţiune lină care ar îndemna la viteză – asta dacă nu ar fi lucruri de văzut.

Monumentele din zonă sunt dedicate oamenilor care au murit pe aceşti munţi în cursul diverselor războaie. Şi asta pentru că Stelvio a fost o zonă strategică pentru graniţa de nord a Italiei până după primul război mondial când, după lupte crâncene, Italia a pus gheara pe teritoriul austro-ungar din zonă şi astfel Stelvio şi-a pierdut importanţa.

Revenind la drum, acesta ajunge pe teritoriu cunoscut mie, la intersecţia cu drumul care urcă din Elveţia prin Umbrail Pass.

O mică pauză...

...şi apoi continuare pe ultima bucată spre Pasul Stelvio. Şi aici drumul şi-a schimbat traseul şi asta chiar recent pentru că pe Google Maps e trecut traseul vechi în timp ce pe Street View e cel nou. Şi am ajuns în sfârşit sus. Poza document...

...şi apoi un pic de explorare la pas cu scopul declarat de a găsi un magnet. N-ar trebui să fie prea greu în bazarul respectiv.

Angebot, poză cu dedicaţie.

Marmotele care au senzor de mişcare şi te fluieră când treci pe lângă ele sunt de-a dreptul enervante.

În una din imaginile de mai sus se vede o clădire pe vârf. Este vorba de Dreisprachenspitze adică Şpiţul celor trei limbi ce are 2843m. Se numeşte aşa pentru că acolo se întâlnesc trei teritorii vorbitoare de limbi diferite.

E înţelept să numeşti hotelul Folgore la aşa mare înălţime? :)

Bine, bine, magnet găsit, dar ce facem cu foamea?

Un bratwurst preparat de nişte mâini jegoase, mmm, numai bun. Şi bun a fost.

După masă am cocoţat maşina la punctul de belvedere de lângă restaurantul Tibet, de unde se poate admira coborârea spre Tirolul de Sud. În spatele restaurantului, ascuns, un Hyunday de Cluj :)

De priveliştea asta te saturi greu.

Eu mi-am luat la revedere de la ea (până data viitoare) şi am plecat spre destinaţia mea. La coborâre am făcut-o pe bunul samaritean (uitând de păţania cu francezul de la Nordkapp) şi am luat două nemţoaice la autostop până în primul sat. „Auzi, da’ maşina are cutie automată? Nu, doar că nu schimb eu viteza. Da să ştii că nu ne grăbim.” În mintea mea: „Voi nu, dar eu...”.

Rezistaţi, mai e doar un episod din Grandes Alpes şi nu o să mai vedeţi drumuri de munte şi Audi albastru.