Grandes Alpes: Timmelsjoch Hochalpenstrasse – 2509m

Ultimul episod din seria Grandes Alpes se desfăşoară din nou pe o graniţă înaltă. Dacă stau să mă gândesc, probabil e a doua ca înălţime după Col Agnel. Timmelsjoch sau Passo Rombo e o datorie mai veche, de anul trecut când mă uitam la panourile publicitare din Innsbruck şi la norul care ascundea tot ce era peste 2000 de metri. Anul acesta nu a mai scăpat.

După ce am lăsat nemţoaicele autostopiste am putut reveni la „toată viteza înainte” numai că am întâlnit o problemă. Tirolul de Sud e tărâmul merelor (admirasem anul trecut livezile fără sfârşit). Începtul lui septembrie este (aparent) anotimpul propice pentru culesul lor. Ce înseamnă asta? Tractoare cu remorci mergând cu 30 la oră. Aproape de Merano am scăpat de ele dar deja pierdusem destul timp. Am trecut pe lângă berăria Forst unde am mâncat anul trecut numai că acum n-am mai oprit. La Merano se lucrează la ceva început de autostradă fapt care a confuzat profund GPS-ul meu şi m-a făcut să mai pierd nişte timp. În Merano, altă belea, trafic de seară, rush hour. Într-un final am intrat pe traseul spre Timmelsjoch. De data asta nu mai scapă. Indicatorul zice Passo Giovo la dreapta, deschis. Passo Rombo la stânga deschis până la 8 seara. Era 6. Muahahahah.

În St. Leonardo in Passiria se bifurcă drumul şi la stânga începe valea care se strecoară încet spre pas. La ora respectivă drumul era pustiu aşa că până la Moos care e ultimul sat am mers ceva mai repede mai ales că e numai pădure şi nu prea ai ce vedea.

Ei şi când se termină pădurea...ei bine...nu citisem înainte descrierea drumului. La Stelvio de exemplu vezi drumul cum urcă muntele însă vezi o diferenţă de nivel de vreo 500 de metri care se urca prin nenumărate ace de păr. Aici la Timmelsjoch e cu totul special. Am tras dreapta să mă uit pentru că nu-mi venea să cred cum urcă drumul. Opt kilometri de rampă medie de aproape 9% fară nici un parapet de protecţie. Aş zice că e potrivit să fie închis pe întuneric. Posibil să fie şi din cauza faptului că fiind cu taxă, ar trebui să fie cineva care să-ţi ia banii şi noaptea şi e ineficient să ţii pe cineva acolo pentru 1-2 maşini pe oră – dar mie îmi place să cred că e închis pentru că e prea periculos. Da, Timmelsjoch Hochalpenstrasse e un drum cu taxă (pac-pac 15 euro). Bariera e la urcare dinspre Solden aşa că dacă sunteţi prin Merano şi vreţi să urcaţi numai până în pas şi să vă întoarceţi nu costă nimic.

Dar să trecem la acţiune. Şi dă-i şi urcă. Drumul e ok însă acostamentul e inexistent şi nici vorbă de oprit în afară de câteva locuri special amenajate. La un moment dat, dezamăgire. Drumul face manevra „Transfăgărăşan” şi anume trişează şi se bagă în tunel când muntele devine prea abrupt.

În tunel, că tot veni vorba de manevre, fac şi eu manevra Top Gear, că tot eram singur. Mă gândeam că ar fi penibil să aibă vreun radar în tunel să-mi pierd permisul la 2500 de metri altitudine.

Ah, sărumâna doamna Austria, cu dvs. chiar nu m-am mai văzut de 1 an. Ah, ba nu că am fost la capitală în martie. Ei haideţi să vă pup totuşi.

Poza de palmares.

A se observa că panoul e pus pe stâlpi cu o idee mai înalţi decât majoritatea mânuitorilor de autocolante şi deci e destul de safe.

Să oprim un pic. Oare găsesc loc de parcare?

De banii de taxă primeşti un autocolant identic cu emblema de mai jos. Păcat că nu e magnet. Aşa trebuie să-l proptesc pe frigider cu magnetul de la Stelvio. Păi se poate?

Ia să vedem ce e prin preajmă...hmm, nimic anormal, o statuie cu vultur...

What in the name of...? What is this? I don't even...

Construcţia de mai sus face parte dintr-o serie de structuri asemănătoare plasate pe tot parcursul. Fiecare are altă formă şi utilitate însă toate sunt făcute din acelaşi material. Acesta de faţă e un mini muzeu dedicat construcţiei drumului.

Înauntru sunt imagini din timpul construcţiei.

Dar să mergem...trebuie să mai ajungem şi acasă. Planul meu făcut dimineaţa era să fiu aici pe la 3 nu pe la 7 cum se întâmplase. Ah da, am nevoie de vignetă dacă vreau să mă dau pe autostradă în Austria...

Hai, luaţi-mi şi banii...

Un fel de apus...

Amuzant e că după ce mi-a luat banii casierul a ieşit şi el din gheretă cu un aparat foto să pozeze norii.

Tot aici, o altă încarnare a cimentului roz, de data asta un fel de balcon panoramic.

Coborârea spre Solden e destul de domesticită, nimic de speriat ca pe partea sudică. La intrare în Solden văd indicatorul către gheţarii Rettenbach şi Tiefenbach, cel mai înalt drum asfaltat din Alpi la 2829m, altitudine atinsă la ieşirea dintr-un tunel. Eu eram obosit, descrierea nu era foarte ademenitoare aşa că am zis pas, altă dată, dacă se iveşte ocazia.

La ieşire din Solden am oprit la OMV să dau de băut căluţilor şi mie de altfel şi mi-am evaluat opţiunile. Autostrada spre Elveţia nu e completă, sunt şi vreo două bucăţi de schnellstrasse şi să cumpăr vignetă pentru 100 de kilometri era exagerat. Plus că mai era şi tunelul Arlberg pentru care se plusează un 8 euro. Aşa că, la adăpostul nopţii, am pornit pe backroads austriece spre Elveţia. Cu o fiolă de Red Bull la bord – groaznic gust apropo.

Am mai menţionat că xenon-ul e fantastic? O plăcere să conduci noaptea cu aşa ceva. Aşadar am reuşit să respect tradiţia şi să trec un pas noaptea – Arberg Pass, 1793m – destul de înaltă ca să fie aproape de nor.

În jur de ora 10 eram la graniţă în Liechtenstein. Data trecută, cu maşină de Bucureşti, ne-au căutat prin protbagaj după AKM, carne vie sau mai ştiu eu ce. Acum, cu maşină de Elveţia, grănicerii nici nu au catadicsit să iasă. Doar după ce am început să mă îndepărtez a ieşit unul. Am oprit brusc, neştiind ce are de gând. Cu multă lene a scos o mână din buzunar şi a făcut gestul de “Mergi fără frică drumeţule, am ieşit doar să iau aer”. Fine by me.

Ultima bucată de drum am făcut-o pe autostradă şi am ajuns în Chur la timp ca să mă pot bucura de deliciile de la McDonalds.

Ultimul cadru, Aida parcată printre choppere, abia i-am găsit loc.

Asta a fost cu Grandes Alpes, o dambla în 2 etape pe care am început să o gândesc prin primăvară. Aţi scăpat de imagini cu drumuri de munte şi maşini pentru o perioadă. Nu s-a terminat cu Elveţia, de fapt de abia a început.